Neverlasting

Capitolul III

Deschid ochii.

Un milion de ganduri imi trec prin minte. Oare el chiar m-a sarutat? Un stropmic care are gust de sange cues de limba mea de pe buza inferioara imispune ca nu am visat. El chiar a facut-o. Cu coada ochiului il vad aplecat peste volan, capul pe pe mâinile încrucișate. Picuri de ploaie ii cad din suvitele negre dând impresia ca sunt niste picuri de smoală. Ochii îmi călătoresc mai jos pe corpul lui. Cămasa alba ii sta lipită de corp muschii pronuntati iesind in evidenta. Un muschi ii pulsează, are maxilarul încordat.
Ce tocmai a facut a fost evident o greseala, iar acum regreta. Nu trebuia sa accept sa ma urc in masina lui.
Ar fi trebuit sa ma duc direct acasa. Asta ar fi trebuit sa fac. Găseam eu cândva adresa unde locuiesc.
Puteam sa o rog pe Maya sa ma duca cu masina, dar a trebuit sa stric eu totul.
De ce am atipit? Stiam prea bine ca daca închid ochii îmi revin cosmaruri.
Trebuia sa raman trează.
Dar oricum el de ce m-a sărutat? Adică e vina lui. Putea sa ma zgaltaie un pic si ma trezeam.
Bun ca am stricat totul. Din prima zi, nu stiu cum am reusit asa ceva.
-Asta... incepe sa spuna mai mult ca o soaptă. Asta nu trebuie sa..
-Sa se întâmple, completez propozitia.
O lacrima imi curge pe obraj si o sterg rapid. Apas pe butonul de la centura de siguranta iar cu mana stanga o duc in cusca ei din portiera.
Imi asez mai bine geanta pe umăr iar cu mana dreapta deschid portiera.
Trebuie sa ies de aici.
-Imi pare rau, spun in timp ce ma ridic de pe scaun iar ploaia ma întâmpină.
Închid portiera, aceasta scotand un sunet puternic.
Picuri de ploaie imi cad pe crestetul capului iar suvitele de par mi se lipesc de ceafa sau obraji.
Imi strang bluza de trening încercând să mă apar, dar în zadar, maieul este ud fleasca iar in sutien simt ca este o piscină. Ridic capul din pământ si incerc sa ma orientez pe unde am venit.
Undeva in stanga mea, mai jos pe alee se vede un salcam roz pe langa care am trecut dimineață. Crengile împodobite cu flori minuscule roz si mov se leagănă in bătaia vântului.
Imi ridic gluga de la trening ca sa nu ma mai ploua asa tare, dar în schimb gluga m-a trădat, ea devenind o găleată plina de apa care mi-a curs toata pe fata. Perfect! Sunt mai udă decat apa.
Incep sa o iau in josul aleii. Inevitabil sa ocolesc o băltoacă. Incercai sa ocolesti una si intrai intr-o piscină formata in pavaj.
Adidasii erau ca niste acvarii de pesti roz inchis si cu pete negre de la noroi.
Oftez cand ma gandesc ca erau preferatii mei.
Pe la jumătatea drumului pana la salcam incepe sa bată vântul, iar odata cu acesta dintii incep sa imi clantaie. Imi inclestez maxilarul ca sa imi opresc dintii din tremurat.
Cu siguranta o sa racesc. Unde este mama cand am nevoie de ea? La locul de munca. Acum ea isi savurează in liniste cafeluta de prânz, in biroul ei de la facultate, stand intr-un scaun confortabil, probabil admirand ploaia.
Mi-o si imaginez spunând: "Picurii de ploaie curg din cerul fumuriu, natura exprimându-si supărarea." in timp ce soarbe un Latte Machiato cu o lingurita de zahar brun si cu un sandvici cu brânză, rosii si salata.
Hmmm.... sandvici...mâncare...
Stomacul imi da dreptate. Imi este foame. Matele incep sa imi ghiortaie si ma trezesc ca imi incercuiesc trupul cu bratele sperând că se va diminua durerea.
Ajung cu greu la salcamul roz-moviu si ma prabusesc pe trunchiul acestuia. Ma simt rau, mi-e foame, mi-e frig, sunt udă, nu am bani de taxi si nici nu stiu unde locuiesc.
Ma uit in sus la corola copacului, fiecare petala a unei flori se misca in ritmul ei. Apa de ploaie sărută fiecare petala roz făcând-o rece in palma mea. Imi vine o idee. Daca m-as urca in varful copacului este o sansa sa imi zăresc casa.
Imi dau geanta pe spate iar cu mâinile ma apuc de un ciot din trunchiul copacului iar un picior il sprijin pe o crenguta.
O mana urca si se agată de un ciot, un picior gaseste o mica adancitura... pana in varf.
Odata ajunsă la o înăltime considerabilă, se prea poate sa fi fost doi metri, ma opresc iar cu mâinile imi trag corpul pe o creanga groasă.
Ma asez pe aceasta, iar picioarele mi se balangane ca si cum as fi un copil mic.
O crenguta imi blochează privirea asa ca o dau la o parte.
In fata mea se întinde un oras cu acoperisurile caselor lucioase. Toate arata la fel.... Nu am sa gasesc casa pe care o caut.
Dar nu de parte vad un acoperis diferit. Tabla este neagra. Acoperisul casei noastre este negru. Aia este casa mea! Incep sa ma bucur cand vad ca nu mai am mult de mers.
Mai sa ma arunc din copac...
Odata ajunsă cu picioarele pe pamant calcaiele mi-au scaparat. Alergam în josul străzii de parca ma urmărea cineva malefic, dar de fapt era doar ploaia.
Ma opresc din scurt in fata portii negre cu aranjamente art deco, crengi de copac facute din fier forjat astfel incat sa dea un aer gotic casei. Copacii mari completează tabloul unui peisaj magic, descris doar in carti cu vrăjitoare. Ating manerul, frunza de pe o creanga si sunt fericita ca am ajuns acasa.
Mai am de parcurs o curte cu arbori înalti pentru a ajunge pe terasa cu iedera a casei.
Dau cu piciorul in cateva pietricele ele zburand la cativa centimetri distanța.
O alee mica de pietre de culoarea nisipului serpuieste printre arborii bătrâni pana la ceea ce numesc casa.
Grăbesc pasul cand vad coltul de terasa.
Sar cele trei trepte din lemn negru, de abanos, lacuit si incep sa ma caut prin buzunare de chei.
De fapt o cheie. O cheie cu modele florale, un crin si un trandafir cu spini se inlantuie.
Crinul o floare gingasa, trandafirul pare gingas dar are spini, care rănesc. Aceste doua flori reprezintă binele si binele mascat. Atat timp cat o floare are spini, înfătisarea ei si culoarea sunt doar o capcana.
Rotesc cheia in broasca iar de cum intru închid usa la loc.
Urc repede in camera mea, ignorând sunetele pe care le scot unele scări cand le pasesc. Deschid usa din sticla care duce spre camera mea iar cum păsesc înăuntru ma lepad de hainele murate.
Bluza de trening, maieul, blugii, lenjeria intimă, sunt toate înlocuite de un tricou gri care poate sa imi fie cămasa de noapte.
Duc rufele in uscator iar la întoarcerea din baie ma trântesc intre pături si perne. La capul patului ma întâmpină biletelele, citatele, extrase fiecare dintr-o carte. Fiecare fiind scris de mana si lipit pe peretele de la pat.
Un colt de biletel imi atrage atentia. Era dezlipit si il apas de perete, dar în loc să se lipească imi cade in mana.

"At night I dream that you and I are two plants
That grew together, roots entwined,
And that you know the earth and the rain like my mouth,
Since we are made of earth and rain"