Neverlasting

Capitolul XVIII-I am Trix

^^la media este Trix

Astazi m-am trezit cam ciudat. Adica ciudat la modul dureros. Eram cu capul pe pat, dar surprinzator celelalte parti ale corpului meu nu erau deloc in pat, sau macar la acelasi nivel cu capul. Eram ca ingenuncheata in fata patului iar capul imi stătea pe palme. Cand am incercat sa ma misc am observat ca ma dureau extrem de tare genunchii si mai ales fundul. Ceea ce mi s-a parut si mai ciudat a fost faptul ca eram îmbrăcată în hainele de ieri, sau azi inca nu prea srtiu sigur in ce zi suntem sau cat e ceasul.
Am izbutit sa ma ridic la un moment dat si am aflat de la ceasul electronic ca era frumoasa ora de 4:00 dimineata.
Uneori ma blestemam ca nu pot sa dorm mai mult de patru ore pe noapte iar alea chinuite. Uneori in perioadele mele somniferele ma ajutau extrem de mult sa dorm si doua ore.
Totusi in ce zi suntem? Parca miercuri, parca... Luna? Parca octombrie...
Uf...mai am doar noua luni nenorocite, al dracului sa fie!
M-am dezmeticit un pic si m-am îndreptat cu greu spre baie.

Ma zgaiam la imaginea din oglindă. Pielea imi era alba ca o foaie de hartie. Zici ca eram moartă. Uneori chiar ma intreb cum am ajuns asa palidă, adica părintii mei au tenul mai inchis spre un masliniu, dar neah, de ce sa mosteneasca Ana o piele perfecta? Nuuu...Nu exista asa ceva pentru ea! Hai sa o facem alba ca zăpada.
Cand eram mica aveam ochii albastrii. Adica albăstrii ca cerul si extrem de frumosi, dar ei s-au preschimbat in verzi pe la vârsta de patru ani, ceea ce pe părintii mei i-a facut sa ma adore si mai mult. Aveam ochii verzi ca doua smaralde, dar pana la varsta de sapte ani se transformasera in galbeni. Atunci aveam ochii de chihlimbar, dar cu timpul s-au schimbat intr-o culoare ca de mahon, iar acum ironie totala, sunt negrii ca obsidianul! Adica serios sunt mai negrii ca noaptea! Din toate culorile de ochi pe care le-am avut, Dumnezeu a ales sa raman cu ăstia.
Asa s-a intamplat si in cazul părului. Pana la patru ani era blond, dupa un blond spalacit, nisipiu pana la sapte ani, dupa un saten deschis, pe la noua ani aveam parul saten inchis si cu cateva reflexii roscate, iar acum ha ha, era negru ca taciunele. Era negru si lucios, nu ma întelegeti gresit sau ceva, dar in fiecare an-pana acum un an- m-am schimbat ca vremea. Ba intr-un an aveam ochii verzi si parul nisipiu, ba anul viitor as fi avut parul saten inchis. Nu mi-au placut schimbarile astea, adica am uitat cum am aratat in acea perioada. Nu voiam sa mai traiesc acea viata...
Gata cu melodramele! Astazi am o zi full!
Mi-am acoperit buzele cu un strat de gloss transparent care intr-un mod super-extra misterios imi marea volumul buzelor. Mi-am prins parul intr-un coc stângaci în vârful capului si am lăsat cateva suvite sa scape din elastic.
Mi-am îmbrăcat cămasa alba mai mare cu vreo cateva numere care lasa la vedere breteaua maieului negru-da maieu negru sub o camasa alba-, mi-am suflecat manecile pana la coate dupa mi-am tras blugii skinny negrii. Astazi aveam de gând să imi pun balerinii mei negrii, nu stiu de ce dar asa imi venea.
Mi-am asezat cărtile in geanta neagra si am coborât voia sa scările. Nu stiu de ce dar imi plăcea ziua asta, simteam ca ceva bun se va întâmpla...
-Scumpo, trebuie sa vorbim...
Vocea mamei, o voce groasă si compatimitoare-prevestitoare de rele, m-a facut sa ma opresc cu piciorul drept in aer inainte de a pasi ultima treapta a scării. Doamne maica mea! Ce mai e acum? S-a intamplat ceva super rau, stiu asta! Si cand te gândesti ca presimteam ca se va întâmpla ceva bun, hahaha!
-S-a intamplat ceva mama?
-Trebuie sa te asezi jos...
Simteam in momentul ala cum cerul si iadul se prabusesc pe mine. Simteam o greutate imensa in piept si simteam ca nu mai pot sa mai respir. Am deshis gura si am tras fara folos aer. Eu tot ramasem fara aer.
Am urmat-o in bucătărie nespunand absolut nimic. Te rog, Doamne, sa nu se fi intamplat ceva rau!
-Spune-mi! o rog parca pierzându-mi răbdarea.
-Ana, asează-te, te rog...
A tras un scaun si eu m-am asezat iar ea mi-a urmat exemplul. Un gand negru m-a nelinistit si i-am dat forma cu glas:
-Zi-mi daca are legatura cu politia, cu identitatile noastre...
-Nu, in niciun caz! m-a linistit ea.
Bun. Macar am aflat ceva. Nu e din cauza identitătii noastre, sau a politiei.
-Eu va trebui sa plec...
Stai ce????
-Ce? Am intrebat ridicându-mi capul.
-Am auzit ca este un post la o facultate din New York, un post vacant si se plăteste mult mai bine....
Stai ce??
-Vrei sa pleci? Vrei sa plecam?
-Ana, scumpo, acolo ne-am descurca mai bine...
-Si cat timp am sta acolo? i-am tăiat-o.
-Daca mergem, cred ca noua luni..
-Deci stai, totul anul asta? Tot nenorocitul asta de an? simteam cum imi vuiesc urechile iar in capul meu un vânt puternic format din strigăte se auzeau, dar nu il băgăm in seama.
-Scumpo, stiu ca de abia ne-am mutat aici, dar intelege acolo ne-ar fi mai bine...
Isi întinse o mana spre genunchiul meu dar m-am retras inainte de a face contactul.
-Nu! Si ce ai de gand acum, mama? Sa ma transformi in nu stiu ce Ana Lost? Nu mai vreau sa fug! În sfarsit mi-am gasit o prietena, o prietena! Si tu vrei sa plecam? Tu stii ce greu mi-a fost sa vorbesc cu ea? Stii ce greu mi-a fost sa port o discutie normală cu Maya? Nu! Nu ai nici cea mai vagă idee! m-am trezit tipand la ea, dar lucrurile pe care le-am spus erau adevarate, nu puteam sa vorbesc cu Maya prea mult pentru ca deveneam stanjenita, mi se parea ca e prea draguta si atunci eu plecam de langa ea inventând scuze stupide cum ca as fi mers la baie.
Si era adevarat, daca plecam din orasul asta probabil deveneam o alta Ana. Ana Lost, sau ce nume ar fi ales ea. Ross nu era nici pe departe numele meu adevarat, era doar un nume ca sa nu ne gaseasca el, presupusul meu tata.
-Nu trebuie sa mergi cu mine, draga mea! Ma voi întoarce pana la sfarsitul lunii ca sa mergem intr-o călătorie! spune si o vad zâmbind.
Ce dracu? Acum zambea si radea! Râdea?
-Te-am păcălit scumpo! Este o conferinta la New York săptămâna viitoare si ţine pana pe 30 octombrie, iar dupa este o conferinta de Halloween, si ghici unde?
-Tu ai înnebunit la cap? Cum sa imi spui ca trebuie sa ne mutăm iar? Am izbuscnit eu, deoarece cand am auzit ca trebuie sa ne mutăm simtisem ca tot cerul căzuse pe mine.
-La Bran! La Bran! exclama ea cu mâinile în sus prefacandu-se ca nu m-a auzit.
-Bran? intreb mirată.
-Romania, draga, casa lui Dracula! exclama ea.
-Ho! Stai un pic, mama! Ai zis cumva de o conferință saptamana viitoare, asta înseamnă că trebuie să pleci? cam greu s-au unit ideile intre ele, dar s-au unit.
-Da, din pacate maine trebuie sa plec, ma vor mai devreme...
-Si acum te-ai gandit sa imi spui? Adica vreau sa zic felicitări, dar mama eu cu cine ar trebui sa stau? Nu percepeam ideea de a sta singura, nu singura in casa, singura cu gândurile si cu amintirile si cu atatea cutite prin bucătărie si atatea pastile in baie, inca eram un pericol pentru mine.
-Am vorbit deja cu familia Parker si a zis ca te primeste cu bratele deschise...
-Staaaaaai!-ridic mâinile în semn sa faca pauza. CU CINE AI VORBIT??????
-Cu familia Parker si te poate găzdui trei săptămâni..
-AI VORBIT CU CHRISTIAN? SI MIE NU MI-AI SPUS????, am ridicat mâinile in aer in semn de exasperare, acum serios de ce l-a sunat tocmai pe el.
-Doamna Parker imi este prietena si sotul ei, iar Allison imi este studenta si cand ei bine, a aflat Allison ca plec m-a batut la cap pana am acceptat sa dormi cu ei, scumpo nu e chiar asa de greu...
Doamne, mama tocmai a complotat impotriva mea, a MEA!
A PROPRIEI SALE FICE!
Totusi nu puteam sa stau altundeva, la Maya, probabil as sfarsi onorată de catre fratele ei tâmpit, sau transata tot de fratele ei tâmpit, asa ca am raspuns cu un oftat din toti rărunchi.
-Maine, Christian te va lua de la scoala si te va duce la Allison, daca nu vrei sa te ia el poti sa o suni pe Allison...
-Nu, e ok, nu vreau sa o pun pe drumuri, adica Christian imi e profesor, doar...spun printre oftate.
Sfinte măicuță! Aveam sa stau trei săptămâni în casa lui Christian!!! Trei săptămâni nenorocite! Trei săptămâni respirând cel mai probabil acelasi aer cu el...Oh, sfinte olandeza!
Cum aveam sa ies din incurcatura asta? Asta e. Nu aveam cum.

Scoala a devenit plictisitoare dintr-o data. Adica mereu scoala a fost plictisitoare, dar acum doar abia asteptam momentul sa imi incep slujba de educatoare. Da...sigur abia o asteptam.
Nu i-am spus nimic Mayei despre plecarea mamei mele, ca probabil m-ar fi obligat sa stau la ea, fapt ce chiar nu imi doresc, deoarece tin la viata mea, chiar daca încercasem sa mi-o iau de mai multe ori. Mdeah...era adevarat...
Cand ies pe portile scolii ceva imi zbarnaie in buzunar. Am primit un mesaj.
Hey, pinguin cu buzunare de sclipici, roscatul cu buzunare cu afine trebuie sa dea marfa. Întoarce-te. :)
Dar, inainte de a ma întoarce, un brat ma cuprinde de mijloc iar eu ca raspuns strang mai bine telefonul.
-Hey, pinguin, spune Tim luându-ma in brate pe la spate.
Un rasuflu de usurare scap si dupa un zâmbet mi se formeaza pe chip.
-Hey ginger boy...Ai adus marfa? intreb ai dupa incep sa rad cand imi aud cuvintele care tindeau sa sune ca cele ale unor mafioti, dar am ratat lamentabil.
-Briose cu afine, doamna! spune si incepe sa rada.
Tim m-a dus pana la grădiniță si pe drum am povestit-ma rog el mai mult- despre ce viata plictisitoare este la facultate. Mie mi se păreau interesante lucrurile despre care vorbea. Cred ca aratam ca un copil de cinci ani, care asculta fascinat povestile cu balauri, dar lucrurile pe care mi le spunea el, mi se păreau incredibile. Imi povestea cum amesteca substante colorate si iesea fum. Imi plăcea la nebunie sa-l ascult.
Din totdeauna m-a pasionat chimia. Imi plăcea totul, poate ca si de la romanele de dragoste, pentru ca intre personaje era muuuuulta chimie.
L-am sărutat pe obraz cand am coborât din masina iar el mi-a spus ca vine la sapte.
Am intrat in cladire si de data asta nu m-am mai intalnit cu Nany, asa ca m-am dus singura spre camera de citit.
Cand am intrat pe usa era doar Beatrice, sau Trix, care stătea cu spatele la usa, asezată pe o pernuta roz, fix in mijlocul camerei.
Buclele roscate ii cădeau pe spate intr-o nebunie de culori, si cred ca se juca cu ceva pentru ca nu cred că m-a auzit cand am intrat in camera si cand m-am asezat pe podea alaturi de ea.
Am avut dreptate: se juca cu un iepure mare de plus alb. A tresărit un pic cand am pus o mana pe umărul ei micut.
-Beatrice..Trix..esti bine? Ti-am adus o briosa cu afine si daca vrei mai am un capuccino si niste guma cu capsuni...spun indreptand briosa spre ea iar aceasta o ia in manutele ei si ii desface ambalajul.
-Ei, te-ai descurcat cu bărbatul dificil de aseară? m-a intrebat deodată si m-a privit cu acei ochi albastri fix in ochii mei fara expresie.
-Ce tip? chiar ce tip? Despre ce tip vorbea?
-Ala cu Mercedesul, parca luni am auzit un nume Ian printre tanci. Deci el e iubitul tau? spune total degajată si pe mine ma uimeste intrebarea.
-Nu! Nu e iubitul meu, e doar fratele prietenei mele si doar ma aduce aici. Dar stai, asa, tu de unde stii ca conduce un Mercedes? intreb si ii fur briosa din mana ca sa iau o afina.
-Draga aici eu stiu tot. Si atunci băiatul roscat e iubitul tau?
Ok, fetita asta are tupeu! Ciudat imi place cum le spune pe toate verde-n fata.
-Nu, suntem doar prieteni, atat. Acum imi spui de unde stii tu atatea?
Chiar devine ciudat. Cum il stia pe Tim Cand el nici nu intrase in clădire.
-Pai ingrijitoarea ma uita aici si ma rog, uneori ajung să dorm pe aici, spune infulecand ultima bucata de briosa.
Ceva greu de opreste înăuntrul meu. Ceva greu care ma face sa respir cu greutate. Ingrijitoare? Asta inseamna ca e orfana. Oh, ea e orfana.
-Da, sunt, afirma la intrebarea mea nerostita.
Oh. Urăsc faptul ca unii copii sunt abandonati de părinti pentru ei bine, un inceput, sau pentru ca acei copii au fost o greseala facuta prea devreme. Am imbratisat-o strâns, iar pana cand a venit timpul sa plec am povestit. Am împărtit capuccinoul meu si briosele si surprinzator pe langa briose, mai erau doua sandviciuri pregătite de Tim. A fost dragut ca mi-a facut pachetel si ca intr-un fel mi-a arătat că ii pasa de mine. Ma simteam ca o fetita de sapte ani care mama ei ii face pachetul. Atunci erau vremuri bune pentru mine, repet pentru mine, deoarece mama masca bătăile primite de la tata, dar prin clasa a treia m-am trezit la realitate si am realizat ce se desfasura dincolo de balonul protector. Bătăi, vanatai, capete sparte, sânge, tipete, si durere. Si niciodata vreun regret din partea lui. Niciodată.
Cand a aparut Tim i-am zis sa ma duca acasa pentru ca nu eram o companie plăcută dupa toate ce se intamplasera. Mi-a spus ca vrea sa ma duca undeva sambata si eu am acceptat, dar cand a venit vorba sa intreb unde, mi-a spus ca e surpriza, asa ca n-am insistat.
Cand am ajuns acasa am gasit-o pe mama cum isi făcea bagajele si eu doar am trecut un pic prin camera ei-care era varza, haine peste tot- ca sa-i spun un te iubesc si un noapte buna, si un drum bun.
M-am asezat in pat si m strâns din ochi. Astazi am aflat lucruri tulburătoare de la Trix. Ea era orfana, nu are familie...
Si maine voi sta cu Christian...Am avut o zi cu totul altfel decat m-am asteptat. Halal al saselea simt.

20 de zile.....