The new neighbor

Capitolul 2

Ma gândeam dacă ar trebui sa il Invit in casa, dar de mică mama m-a învățat sa nu vorbesc cu străinii si sa nu las pe nimeni sa între in casa. Deci in următoarele secunde ii voi spune "Bye Bye Alessyo".
-Nu credeam ca in bloc voi intâlni vecini care sa fie de vârsta mea, dar hei se pare ca norocul imi surâde! Il aud pe satenul din fata mea vorbind dar mintea mea se pare ca nu avea de gând sa ii dea importantă.
-Pai mi-a făcut plăcere dar am treaba si nu pot sta. Bye! Si astfel i-am închis usa in nas. Nu am mai așteptat nici un răspuns din partea lui si m-am apucat de curățenie.
După ce am terminat toată treaba mi-am dat seama ca aveam in jur de zece apeluri pierdute de la Alex si inca vreo patru de la Simona. Ups! Se mai întâmpla, oamenii nu stau doar cu telefonul in mâna. Stau sa ma gândesc pe cine sa apelez mai întâi: pe Alex sau Simona. Simona stiu ca e scurta si la obiect deci ne expediem una pe alta imediat, dar Alex imi va pune întrebări. In momentul in care intenționam sa o sun pe Simona, soneria se face si ea auzita si alerg usor pana la usa de la intrare ca dintr-o data sa ma trezesc cu usa lipita de cap.
-God! Copil nătâng, nu sti ca nu se sta după usa?! Ce încerci sa faci, farse? Si astfel apare si Alex cu aerele lui de bad boy. Ma uit la el si văd ca e îmbrăcat cu o cămașă in carouri atent călcată, o pereche de blugi negri si puțin pe picior, astfel ii scoate in evidentă picioarele lungi, in picioare având o pereche de tenesi negri iar pe deasupra cămășii o geaca neagră de piele descheiată ce il face înfiorător la prima vedere.
-Tu de ce nu ești îmbrăcată inca? Ți-am trimis mesaj. Ne așteaptă toți cu mașinile sa plecam.
-Abia am terminat de făcut curățenie si sunt cam obosita, deci cred ca voi spune pass in seara asta. Sorry.
-Ce faci tu? Nu vreau sa aud nici un "pass" așa ca treci in camera si alege-ți niște haine cu care sa te îmbraci. Vazand ca nu am nici o tragere de inima se uita la mine enevat si porneste spre camera mea. Si astfel începe sa imi scoată hainele din dulap doar pentru a cauta ceva cum ar spune el "perfect". După mine, când ies in oraș prefer sa ma îmbrac comod. Blugi, o bluza puțin mai elegantă si o pereche de tenesi.
-Schimba-te mai repede pana îți caut cu ce sa te încalți! Aud vocea aceea groasa si înspăimântătoare la propriu.

Desi nu ii place sa astepte pe nimeni, se pare ca eu sunt exceptia de la regula. Ma imbrac repede cu hainele pregatite de el adica o camasa neagra, o pereche de blugi negri, tenesi si geaca rosie. Cand termin de schimbat intra in camera fara sa bata la usa si se uita la mine.

-Tu nu ai invatat ca trebuie sa bati la usa? Ai impresia ca esti la tine acasa?! Tip la el nervoasa si arunc cu pernele de pe pat in el. Dar el doar sta si rade de mine pana in momentul in care raman fara perne iar el revine la postura intimidanta care la mine nu avea nici un efect.

-Poti sa te aranjezi putin, ca nu strica. Imi spune in timp ce imi face semn spre usa de la toaleta pentru a incepe sa ma machiez.

-Avem musafiri in seara asta si nu stiu eu, sau de ce ma pui sa ma aranjez atat de mult? Ii spun in timp ce incep sa imi aplic o baza pentru machiaj.

-In seara asta ne adunam toti ca au venit niste prieteni mai vechi. Imi spune el pe un ton serios ce m-a speriat putin.

-Pe scurt, probleme? Intreb speriata cu mascara in mana si uitandu-ma la el prin intermediul oglinzii deoarece statea in tocul usii.

-Nimic complicat dar am auzit ca au impanzit orasul si vor sa se stabileasca aici. Cativa stau in cartier cu tine.

In acel moment am inghetat cu ambele maini pe mascara incercand sa o pun la loc dar mi-am revenit repede. Alex remarcase retinerea mea si s-a incruntat dar nu a spus nimic, dupa aceea am iesit din toaleta si uitandu-ma la el ii fac semn sa iesim din casa. Inchid usa silentios iar drumul spre masina il parcurgem destul de repede. Il vad cum incepe sa se agite si sa se uite in spate de parca ne-ar urmari cineva.

-Unde sunt ceialti? Il intreb putin cam prea panicata fata de cum sunt de obicei, dar imi induce starea si nu am ce sa fac.

-Sunt printre blocuri. Mi-a dat mesaj mai devreme Jhon ca am stat prea mult si nu e de bine, oamenii isi pun intrebari cand vad masini atat de mari, negre, si fara numar de inmatriculare.

Inainte sa intru in masina, ma uit instinctiv spre blocul din care tocmai am iesit cand remarc ca Alessio era la geam si ma analiza minutios avand fruntea incretita si ochii mici. Am simtit cum m-a luat un fior facand contact vizual cu el, mai apoi urcandu-ma in masina bulversata.

-Ce ai patit? Parca ai vazut fantome! Se uita Alex la mine si cu zambetul lui larg aproape razand.

-Nimic, doar ca trebuie sa vorbim cand ajungem la birou. Ii spun eu cu un ton grav de parca se anunta sfarsitul lumii.

In urmatoarea secunda, masina demareaza cu putere din fata blocului meu iar eu ma lipesc de scaun relaxandu-ma si punand putina muzica. Alex apasa un buton de pe bord si vad cum incep sa se alinieze masinile grupului nostru. Biroul la care trebuie sa ajungem este mai mult o casa cumparata de Alex in urma cu sapte ani pentru intalnirile grupului, cat si pentru petrecerile zgomotoase ce se obisnuiesc a fi date acolo din pricina faptului ca e la iesirea din oras, iar alti vecini nu mai sunt prin zona. Dupa 30 de minute in care am atipit stand pe scaun, Alex incepe sa ma gadile ca sa ma trezesc cum trebuie si ma anunta ca trebuie sa ies din masina. O data ajunsi la casa de la periferie, imi dau seama ca spatiul de parcare este enorm adica incap in jur de douazeci de masini lejer iar gratarul ce sta sa fie facut pe gazonul proaspat taiat parca abia asteapta sa fie folosit. Asteptandu-i pe ceilalti sa parcheze incep sa observ cum ies doi cate doi din masina iar in momentul in care vad ca iese din masina si Robert cu ochelarii de soare pe ochi si imbracat tot in negru, incep sa alerg spre el cat de tare pot ca mai tarziu, sa ii sar in brate ca o maimuta.

-Ce faci frumoaso? Ma intreba Robert in momentul in care incep sa rad ca se clatina din cauza impactului.

-Ma catar in copaci si caut mancare, am crezut ca tu ai dar se pare ca nu. Ma uit la el cu o fata de caine plouat ca mai apoi sa imi bag mana in parul lui foarte ingrijit.

-Ce faci? Tipa la mine speriat si imi da drumul pentru a isi aranja parul. Se uita la mine ca si cum ar vrea sa ma omoare dar deja ii stiu modul de atac asa ca imi iau avant si incep sa alerg pe gazon in zig zag, Robert fiind pe urmele mele.

-Aleeeex! Strig la el cat ma tin plamanii printre rasetele mele si ale celorlalti care erau deja obisnuiti cu asta.

-Eu nu te mai salvez de data asta Nicole! Tipa la mine razand de situatia in care ajung mereu.

-Dar nu vreau ajutorul tau! Tip la el cat ma tin plamanii. Am auzit ca ursii nu te mai urmaresc daca alergi in zig zag, dar asta cred ca e exceptie de la regula! Dupa ce termin pledoaria aud hohote de ras in urma mea iar pe Robert cum striga la mine ceva de un urs dar nu inteleg prea bine fiindca rad si eu in hohote. Intr-o fractiune de secunda ma trezesc la pamant cu Robert deasupra mea ce incepe sa ma ciufuleasca.

-Pe cine faci tu urs? Intreaba el razand ca mai apoi sa aud cum cineva isi curata gatul intentionat pentru a ne atrage atentia, iar acel cineva speram sa nu apara.