PREJUDECĂȚI ( I) Incompletă- PUBLICATĂ LA EDITURA BOOKZONE

Cap.1

      - Cum adică? Vrei să spui că ai învățat toată vara si ai primit post la o sută de kilometri de casă? o aud pe mama, urlând în telefon.

      -N-am ce face, e singurul post care a rămas liber. Si vreau să merg! N-o să lucrez iar ca vanzatoare, asa cum am făcut pe timpul facultății! îi răspund curajoasă.

Măcar la telefon să am curaj!

      Stiu că are dreptate si că nu este corect, dar singurul post pe care l-am prins, la repartizarea după concursul de titularizare, este intr-un sat, foarte îndepărtat, de orașul unde locuiesc.

Cat poate fi de rau?

      - Mama, voi lucra anul acesta acolo, apoi mă voi detașa sau transfera în oras, încerc s-o conving, să nu mai urle la telefon.

Probabil si-a speriat toate colegele!

      -Ti-am spus, că nu vreau sa-ti alegi această meserie, pe lângă faptul că ai învățat mai tot timpul, acum vei pleca si vei lucra la dracu cu cărți! continuă să țipe, facandu-ma sa-mi țin telefonul la depărtare.

      -Bine, vorbim acasă! îi închid telefonul, probabil enervand-o mai tare.

      Mereu a vrut să controleze tot, la fel cum face cu propria familie. Ea trebuie să aibă ultimul cuvânt,  dacă are sau nu dreptate, chiar nu contează pentru ea. Probabil ne vom certa foarte mult pe subiectul acesta si va încerca prin toate metodele să mă facă să renunț, dar nu voi face asta. De data asta n-o să renunț!

E portita mea spre libertate!

      Acum, nu voi renunța la ceea ce mi-am dorit mereu si pentru care m-am pregatit atâția ani. O sa fiu învățătoare, indiferent dacă va fi de acord sau nu!

      Merg pe drum, după ce am ieșit din sala plină de viitoare cadre didactice si mă gândesc că intr-adevăr este foarte departe, acum îmi dau seama. Dar vreau sa-mi practic meseria si mai ales, vreau să parasesc cuibul părintesc, vreau să scap de sub influența sufocantă a mamei. Pe zi ce trece, am impresia ca devin ca ea si nu-mi place.

        Restul verii vreau să mi-l petrec cu puținele prietene pe care le am, cu care am păstrat legătura mai mult pe ascuns, pentru că nici una nu era potrivită, din punctul de vedere al mamei, ori sunt proaste, ori panarame.

***
      Asa am si făcut, am încercat să mă relaxez cât am putut, dar din când în când nu am scăpat de câte o ceartă furtunoasă cu ai mei. Motivul? Bineînțeles, noul meu serviciu!

      Dar azi am scăpat, e întâi septembrie si mă urc în microbuzul plin de oameni, trăgând de bagaje. De supărare, ca n-a putut să mă convingă, mama nici n-a vrut să mă ducă cu masina până în sat, dar l-a lăsat pe tata, să mă conducă la autogara.

      Nici nu stiu ce simt, pe o parte e bucuria că voi începe o viață nouă, măcar pentru un an, iar pe de altă parte, frica si teama de necunoscut.

      Nu am fost plecată niciodată singură, mereu am făcut vacanțele la munte sau la mare, doar cu ei.

      Din microbuz, încep să coboare oameni, în fiecare sat pe unde trecem, astfel rămânem doar trei persoane.

      Văd plancarda cu numele satului si mă pregătesc să cobor.

      -Toți coborâm aici! E capăt de linie! spune un bătrân drăguț.

      Aprob si mai rămân puțin pe scaun, până se opreste masina. Cobor si mă uit de jur împrejur, încercând  să cuprind totul. Cred că suntem în centrul comunei, pentru că zăresc toate clădirile importante, una lângă alta, primăria, posta, sediul poliției, biserica, scoala, gradinita, Casa de Cultură si bineînțeles, un bar.