PREJUDECĂȚI ( I) Incompletă- PUBLICATĂ LA EDITURA BOOKZONE

Cap.13

      Mi-am adus aminte, pe drumul dinspre casa lui, că părinții mei lucrează în tura de zi, așa că știu sigur că nu sunt acasă, ceea ce mă face, să mă simt un pic mai liniștită.

In momentul ăsta, mama îmi lipsea!

      Cred că mama ar fi leșinat să mă vadă desculță și îmbrăcată în haine largi de bărbat, la sfârșitul lui octombrie. Oprește în fața scării, după un drum, în care nu am vorbit deloc, eu m-am uitat pe geam, iar el a condus, cu mâinile încleștate pe volan. Ies din mașină și trântesc portiera atât de tare, încât am impresia c-o sa-i cadă geamul. Ajung la scară, fără sa-i mai arunc vreo privire și mă bucur că nu găsesc nici o bârfitoare, pe băncuța din față.

      Când intru în casă, nici măcar nu-mi mai vine să plâng, sunt atât de nervoasă, încât nici nu vreau să mai sufăr sau sa-i găsesc vreo justificare la ceea ce mi-a făcut.

Si-a batut joc de tine! Te-a umilit!

      Fac o baie, relaxandu-mi mușchii încordați și mă hotărăsc să plec la sat mai devreme. Ultima cursă e la ora patru, dar acum e prânzul, așa că aș avea timp să iau microbuzul de la ora treisprezece. Mă îmbrac cât mai lejer, niște blugi, un tricou, o geacă și puținele bagaje pe care le am, le bag intr-un rucsac și cobor în fugă.

      Ajung la autogară cu câteva minute înainte de a pleca microbuzul și îmi iau bilet, iar timpul de așteptare, mă hotărăsc, să mi-l petrec pe o băncuța, butonand telefonul, intrând pe facebook, unde îmi văd colegele si prietenele în diferite ipostaze, unele fiind fericite, alături de iubiții lor.

Numai eu sunt singură ! Asa îmi trebuie, dacă m-am îndrăgostit de cel mai tâmpit dintre toti!

      Văd o umbra deasupra mea, care mă face sa-mi ridic grăbită capul si sa-l zăresc pe tipul care m-a condus, împreună cu Dana, acasă, în prima zi, când am sosit în sat.

Mă privește bucuros de revedere.

      -Bună! Alina, nu? spune pe un ton vesel și plăcut.

      -Da! Bună, Florin, nu? îi răspund pe același ton.

      -Ce coincidență plăcută! Chiar mă gândeam, că mă voi plictisi până acasă, dar acum mă bucur, ca m-am hotărât să mă întorc la ora asta, continuă să vorbească si se așează lângă mine.

      E un tip brunet, înalt și chiar drăguț.

      -Nu te-am mai văzut prin sat, de când te-am condus acasă, continua el conversația, facandu-ma sa-mi închid telefonul și sa-i răspund.

      -Am ieșit rar... dar tu, ce faci la oraș?

      -Am venit la verii mei, vin destul de des! Iar acum, mă bucur că te-am întâlnit ...începe el sa-mi zică si continuam să vorbim tot felul de lucruri, fără să realizez cand trec cele două ore în care călătorim împreună.

      Și în sfârsit, am putut să uit de Roly, ceea ce mă surprinde. Nu-mi vine să cred, că ceva sau cineva, a reușit, să mă facă să pot respira, fără să mai simt cuțitul din inimă.

      Coboară primul din microbuz, când ajungem în centrul satului si se întoarce sa-mi întindă mâna, ajutandu-ma.

      -Mulțumesc!

      -Aș vrea sa te invit la un suc, dacă vrei bineînțeles, începe el un pic emoționat.

      -Bine! Mergem, așa ne mai răcorim! răspund râzând, facandu-l să treacă peste momentul de jenă.