PREJUDECĂȚI ( I) Incompletă- PUBLICATĂ LA EDITURA BOOKZONE

Cap.11

      Mă trezesc, cu o durere mare de cap, după o noapte nedormita, în care m-am gandit și am dezbătut problema, în fel si chip, ca până la urmă, să realizez ca-l iubesc, atât de mult, încât mă doare în fund, de fapt nici acolo, pentru că ar fi grav, de părerea altora. Sunt mult mai hotărâtă, acum stiu ce vreau, îl vreau pe el! Iau o pastilă si mă grăbesc să mă îmbrac, înainte să meargă Dana la baie, pentru că n-am nici o sansă să o scot de acolo vreo oră, în care se plânge, că nu-i stă părul aranjat, cum vrea ea.

      -Arăți mai bine azi! îmi spune mustacind.

      -Da, mă simt mai bine!

      -Te-ai gândit? Deci, tot nu-mi vine să cred, că voi doi sunteti împreună! spune veselă ca o adolescentă care tocmai s-a confesat unei prietene.

      -Nu suntem împreună...ai văzut si tu aseară ce s-a întâmplat!

      -Alina, crede-mă că stiu despre ce vorbesc, Roly e foarte interesat, daca a venit după tine! continuă ea.

      Vorbele ei mă fac să mă simt mult mai bine si mai încrezătoare în mine, în noi. Poate, vom putea să avem o relație normală, ca doi îndrăgostiți, să ne întâlnim, fără să ne jignim si să ne iubim.

Ah , mai ales sa ne iubim! Mi-e atat de dor de sarutarile lui!

      Ajungem în fața școlii, iar Dana pleacă spre grădiniță. Înainte să intru în clădire, îi văd mașina venind din deal, dinspre partea din sat, în care locuiește comunitatea de rromi. Simt cum inima începe s-o ia razna, îmi simt obrajii cum mi se înroșesc, iar pe buze îmi apare un zâmbet prostesc, de puștoaică îndrăgostită, pe care nu mi-l pot opri. Îl aștept nerăbdătoare, o sa-i spun ca-l iubesc și chiar nu-mi pasă, din ce neam face parte, atâta timp cât  lui îi place de mine si mă vrea. Oprește masina, în fața scolii si văd că se deschide portiera din dreapta si coboară Mirela, se întoarce spre el, intrând  înapoi,  aproape jumătate si îi spune ceva, ce nu pot auzi, dar o vad chicotind. Pe el nu-l zaresc foarte bine, nu-i văd față, doar observ că este îmbrăcat în costum, probabil pleacă la oras, la tribunal.

      Nu stiu dacă m-a observat sau nu, dar în momentul ăsta, regret ca n-am intrat mai devreme în scoala si că l-am așteptat ca o proasta. Mi-am făcut rău singură, îmi vine greață, îmi simt stomacul în gât si mă bucur ca n-am mâncat nimic de ieri. Porneste masina si pleacă, lasandu-mi un cuțit înfipt, direct în inimă.

      Deja s-a dus la alta? Asa de mult i-a păsat de mine? După prima discuție în contradictoriu, s-a racorit cu alta? Si tocmai cu o colegă de-a mea?

      Picioarele refuză să se miște, nu apuc să plec si să evit întâlnirea cu blonda fericită, din fața mea.

      -Bună, Alina! spune ea, cu gura până la urechi.

      -Bună! îmi iese pe gură mai mult mecanic, forțat chiar, pentru că în momentul asta, mi-o imaginez incasand o geanta direct în figură, poate asta va duce la  disparitia zâmbetul ăla, larg.

      Intru după ea, îmi iau catalogul si merg în clasa mea, de unde nu mai ies, decât după ce am terminat orele. Azi am fost ca un robot, am făcut totul mecanic si am suferit în tăcere, tinandu-mi sentimentele în frâu pentru a nu-i afecta cumva pe copii. Asa e meseria de dascăl, acum îi dau dreptate profesoarei mele de pedagogie, care ne spunea mereu, că trebuie să ne lăsăm problemele personale la poarta scolii. Reușesc astfel, să supraviețuiesc, fără să izbucnesc în plâns, cu un zâmbet usor adresat copiilor mei.

      Mă întorc acasa si intru în camera mea, locul meu retras, în care îmi plâng amarul de fiecare dată. Nu-mi trebuie nici mâncare, nici televizor, nici compania cuiva si mă bucur că Dana nu-i acasa. N-as fi putut sa-i dau explicații, să vorbesc despre ceea ce am vazut de dimineață.