Artificii

Prolog

—Zic că e de ajuns pentru seara asta.

      Barmanul îi luă Isabellei paharul din față de-ndată ce observă că fata abia putea ține capul drept. Ea schiță un zâmbet cu atât mai deznădăjduit cu cât se străduia să emane siguranță. Nici măcar el nu o trata corect; era un simplu angajat în fața ei, care ar fi trebuit să i se adreseze mai întâi cu un salut, apoi cu o scuză și poate și un zâmbet -chiar și într-o astfel de situație. Oare dacă ar fi fost mai dură lucrurile s-ar fii schimbat? Sau poate este vorba de îmbrăcăminte..

      Oftă zgomotos imediat ce gândul îi trecu prin minte și se dădu jos de pe scaunul înalt de la bar cu mai multă greutate decât a făcut-o când s-a așezat prima oară. Știa adevărul și nu îl putea nega. Aparențele conduc lumea în aceste zile. O rochie în locul blugilor uzați și al cămășii și un corp frumos care să-l înlocuiască pe cel ascuns de acestea ar fi schimbat cu siguranță percepția oamenilor în privința ei. Însă tot ce primea de la o vreme erau priviri răutăcioase, asta dacă reușea să se facă observată, sau critici la locul de muncă. Oh.. Fostul loc de muncă. Patronul cofetăriei la care lucra s-a decis peste noapte că nu are nevoie de o patiseră stângace care putea aduce o reclamă negativă firmei prin aspectul său.

—Fir-ar să fie! strigă aceasta când a observat picăturile de apă gonind din cer și izbindu-se puternic de pământ. O poaie mai lipsea.

      În timp ce străbătea eroic bălțile de apă deja formate, se mustra pentru faptul că a ales terapia prin băutură. Isabella a trăit de când se știe urmând reguli impuse de societate și niciodată nu s-a gândit la vreo formă de rebeliune. Asta până astăzi, când șeful ei o concediase pentru cel mai stupid motiv: că fizicul ei este o barieră între carieră și ea însăși. În semn de recunoștință pentru serviciile prestate până atunci, el i-a dăruit un coș plin cu dulciuri. Ce ironie! Cum a ieșit pe ușa cofetăriei s-a dus drept spre cel mai apropiat bar și iat-o întorcându-se acasă pe întuneric.

—Izabela, prostuțo! Chiar ai crezut că niște băuturi te vor face să-ți uiți problemele și că dimineața următoare te vei trezi în brațele unui străin bine făcut exact ca în filme?

      Fata oftă exasperată, vorbind încet, doar pentru urechile ei, pentru tot restul drumului. Ajunsă în fața porții sale, îi era imposibil să nu audă muzica dată la maxim din casa vecinului său iar mașinile parcate pe întreaga alee îi dădeau de înțeles că acesta își ținea una din zecile de petreceri din acea lună. Adevărul este că nu-l văzuse niciodată prin vecinătate, însă părea un om cu un statut destul de ridicat dacă ar fi fost să se ia după mărimea locuinței sale și gardul înalt ce o împrejmuia. Judecând însă după gustul muzical, probabil era doar un băiat de vreo 25 de ani, imatur și „rebel" ce a dat de libertate și de foarte mulți bani.

      De parcă muzica nu era de ajuns, niște artificii își făcură loc în văzduh luând-o prin surprindere pe fată. Cu ușoara sa amețeală și lucrurile care o înfricoșau cel mai tare, Isabelle se ghemui lângă o mașină, sprijinindu-și capul în palme. Cât noroc putea avea în acea seară? Își dorea doar să fie singură în liniște, fără ca șirul de gânduri să-i fie întrerupt de acorduri muzicale și zgomotul diabolic al artificiilor.

     Așadar, fără părinți la care să alerge și să se plângă de tot zgomotul ce îi perturba linișea interioară, se găsi neputincioasă. Ai ei erau stabiliți în New Jersey, împreună cu sora ei mai mică și restul familiei. Isabella era singură în mai mult decât un singur mod în acea seară. Niciodată nu văzuse prieteniile mai mult decât simple amiciții, nu voia să-și îngrijoreze părinții și în niciun caz nu o va lăsa pe sora ei să îi cunoască eșecurile când ea era de mult împlinită, deci nu avea pe nimeni căruia să i se confenseze. Relațiile amoroase erau practic inexistente de când s-a mutat în California pentru un „viitor mai bun" și de când se îngrășașe cu aproape 20 de kilograme; și nici înainte nu era prea slăbuță.

     Muzica și vocile celor din casa alăturată și-au mărit volumul considerabil; ceea ce însemna că A) beția fetei era mai serioasă decât presupuse sau B) cineva deschise ușa. Varianta din urmă se dovedi a fi validă, în lumina palidă a stâlpilor de lumină zărindu-se o siluetă ce se îndrepta spre ea. Poate nivelul alcoolului din sistemul ei era foarte ridicat sau poate chiar bărbatul semăna foarte mult cu statuia David. Îmbrăcat sumar, cu doar un șort negru, acesta arăta desprins din reviste, iar chipul și părul îl ajutau foarte mult. Adevărul e că niciodată Isabelle nu văzuse un bărbat mai frumos- nici măcar în filme. Era genul acela de tip care arăta bine chiar și ducând gunoiul-ceea ce și făcea. Închipuindu-și că el era gazda și organizatorul petrecerii, Isabelle și-a dres vocea, moment în care bărbatul îi observă prezența și o privi. Nu părea deloc îngrijorat de faptul că vedea o fată ghemuită lângă o mașină, în plină ploaie și întuneric. Mai mult decât atât, era amuzat.

     Cuvintele ce trebuiau rostite se întorseseră în gâtlejul fetei și se prefăcuseră într-un mare nod. Chiar și în acea lumină, ochii interlocutorului stăteau la umbra unor gene dese și arcuite. Fata nu-și putea imagina cum puteau acești ochi minunați să capete o formă atât de întunecată imediat ce au văzut-o. Se pare că vecinul nu este întocmai drăguț ca domnul și doamna Fribbey de peste drum, tărăgănă aceasta inutil. Dar nu era corect să o privească în acel fel! Ca și șeful ei, ca și colegii când au aflat că pleacă, ca și barmanul și ca toți ceilalți! Era dreptul ei să aibă un somn liniștit după toate cele întâmplate azi. Tot dreptul ei era să lucreze în cofetăria aia chiar dacă nu avea măsuri perfecte și era liberă să consume câtă băutură avea nevoie!

—Uite ce e, vreau să dorm și am nevoie să dai mai încet muzica asta, în regulă? Își blestemă cuvintele de cum i-au ieșit din gură, cât și tonul ostil pe care a ales (din cauza băuturii, sigur) să îl folosească.

      Bărbatul se opri vizavi de ea, îi aruncă o privire amuzată și rosti cuvinte acompaniate de cea mai melodioasă voce pe care Isabelle o auzise până atunci, făcând grea misiunea ca aceasta să se mai poată concentra:

—Geloasă că unii se distrează și tu nu ai pe nimeni lângă tine?o măsură din cap până-n picioare. Bine, mi se pare normal că ești singură.

      Ochii fetei ajunseseră de proporții uriașe. Nu se aștepta că va fi vreodată martoră la o asemenea grosolănie!

—Sunt veci-

—N-am timp să stau de vorbă iar petrecerea nu o să se oprească până în zori, îmi pare rău. Ne mai vedem!

      Izabela tremura de furie, privind bărbatul ce se îndepărta de ea. Ce tupeu să o întrerupă și să-i spună cu zâmbetul pe buze că regretă. Las' că vezi tu!

      Fata se ridică în picioare. Un impuls de moment combinat cu curajul dat de cele șase pahare de gin au făcut-o să-și scoată sandaua din picioare -sanda pe care o ferise atât de bine de băltoacele de mai devreme- și o aruncă drept în capul lui David (căci deja îi găsise o poreclă mai mult decât potrivită. Arăta doar frumusețe fizică și virilitate, exact ca statuia lui Michelangelo, dar nimic în esență-încă o asemănare). Planul ei nu avea niciun substrat, iar David s-a întors după lovitura primită.

      O, Doamne! De ce un vis atât de frumos se dovedește a fi un coșmar? Dar ce voi face? Dacă va veni după mine? Cine știe ce fel de invitați are la petrecerea aia.. Poate magnați, milionari, poate chiar patroni de cofetării din California care bineînțeles că au relații cu ceilalți din toate statele și bineînțeles că la un pahar de vin le va spune întâmplarea cu mine și nimeni nu mă va mai primi vreodată să lucrez în vreo patiserie sau cofetărie! Rușinea nu-mi va permite să mă întorc la ai mei și la sor-mea Charlotte și îmi voi vinde casa pentru mâncare și pentru un adăpost decent într-un apartament de la periferia orașului, dar banii se duc repede și voi ajunge să stau cu prietenii mei boschetarii într-un canal frumos amenajat care îmi va mirosi în scurt timp a acasă și cu animalele mele de companie șobolanii și..

—Îmi pare rău!strigă fata după el, după care se întoarse pe călcâie și o tuli în casă.

      Departe de privirile lui David, tânăra se lăsă în jos cu spatele proptit de ușă.

      Nici nu știa cum mă cheamă și magnații nu ascultă Britney Spears..

      *

      Sper că v-a plăcut acest prim capitol, aștept părerile voastre! Pupici!!