Artificii

Capitolul 6

  

   Îmi pare nespus de rău pentru că v-am făcut să așteptați atât de mult. Vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor care ați fost alături de mine și m-ați încurajat să scriu mai departe. Vă respect foarte mult și ultimul lucru pe care îmi doresc să-l fac este să vă dezamăgesc. Simt că odată cu întârzierile mele pierd cititori importanți, ceea ce mă deprimă puțin. 

     Promit că voi posta mult mai rapid capitolele următoare. 

     Dacă nu cer prea mult, mi-ar plăcea enorm de mult să vă știu părerea în legătură cu ,,Soarele Întunericului", o altă carte pe care am început-o recent. Vă mulțumesc pentru tot din nou! 

Nu știu cât de potrivită este melodia, dar îmi place foarte mult și voiam să o împărtășesc cu voi:)

*

      Ceasul indica ora două când Isabelle termină de curățat podelele. Se așeză la masa din bucătărie așteptând-o pe Margaret să-i dea următoarea sarcină. Era atât de absorbită în propriile gânduri încât nu a observat-o pe superioara ei intrând în încăpere.

     —Isabelle, mă asculți?întrebă aceasta din nou, surâsul devenindu-i unul îngrijorat.

     Adevărul era că fata nu s-a putut abține să nu reflecteze asupra comportamentului lui Thanatos. Încerca să găsească o cauză logică pentru care acesta o trata cu atât de multă indiferență și concluzia la care a ajuns în cele din urmă era că bărbatul suferea de un narcisism dus la extrem și aroganță din plin.

     —Îmi cer scuze, ce ați spus?zise aceasta, ridicându-se în picioare și simțind cum orele de lucru își puseseră amprenta pe trupul său.

     —Du-te să cureți camera lui Thanatos cât timp eu fac ordine aici, repetă femeia, părându-i-se ciudată expresia fetei la auzul acelui nume.

     Fără să riposteze, Isabelle plecă în căutarea camerei lui, care fără îndoială avea să fie una de mărimi colosale. Urcă scările din consolă încet, sperând că Margaret se va răzgândi și îi va da altceva de făcut; ceva care să nu implice apropierea de acest bărbat în niciun fel. Deschise ușa indicată mai devreme de cealaltă menajeră și se trezi în mijlocul unei încăperi grandioase, unde totul emana o stare de calm și de relaxare. Luminozitatea interiorului îi conferea o senzație de bine, chiar dacă se afla pe teritoriul inamicului.

     Din fericire pentru tânără, aceasta observă că Thanatos era un bărbat curat și disciplinat; doar câteva lucruri erau nelalocul lor.

     Din păcate pentru atracția pe care o simțea în privința lui, în cameră bântuia un parfum de femeie și pernele boțite împreună cu așternuturile mototolite nu puteau decât să-i întărească trista concluzie. 

     ,,Nu e ca și cum aș fi avut vreo șansă..", se gândi aceasta tristă, după care se mustră pentru că se găsea atât de fascinată de el. ,,Trupul trebuie să fie de vină.. "

Se aplecă să adune o pereche de pantaloni, neștiind că Thanatos tocmai ieșise din baie privind-o cu un aer amuzat. Văzând că nu-i simte prezența, acesta oftă teatral, făcând-o pe fată să se ridice și să dea nas în nas cu părțile lui bărbătești, ascunse de un prosop plușat.

     Isabelle începu să țipe, fără să-și ia ochii însă de la pieptul său puternic, pe a cărui piele bronzată se plimbau niște picături de apă. El se mulțumi să-i zâmbească sfidător, ceea ce se dovedi a fi o mișcare proastă: fata ridică o pernă și îl lovi cu ea, purtând o expresie nervoasă.

     —M-ai speriat!

     Thanatos ridică din sprâncene, aiurit.

     —Era logic să mă aflu în camera mea.

     Însă fata ignoră tonul lui calm și îl mai lovi odată.

     —Pune-ți ceva pe tine! De ce de fiecare dată când ne întâlnim tu ești pe jumătate dezbrăcat?strigă aceasta, fără să o intereseze faptul că stătea în fața șefului ei.

     Bărbatul ridică și el o pernă și o propulsă în capul lui Isabelle, adorând să-i vadă expresia ostilă. Pe buzele lui își făcuse apariția umbra unui zâmbet și își potoli rapid impulsul de a o lua în brațe.

     —Și acum îndrăznești să mă lovești?!continuă aceasta, încercând să-și refacă coada ruinată de perna primită. Renunță repede la tentativa de a-și repara părul, gândindu-se că nu avea motive să vrea să arate bine în preajma lui.

     —Tu ai început!îi răspunse el, continuând să o șicaneze.

     Lupta lor acerbă continuă, Isabelle uitând de faptul că e în timpul serviciului și Thanatos renunțând la aroganța lui caracteristică. Într-un final, ea îi nimeri capul și începu să râdă de efectul acțiunii: marele actor arăta ca o mătură.

     Ochii lui căpătară luciri periculoase și făcând un pas în față, o luă de umeri și o apropie de el. În timp ce distanța dintre ei se micșora, aerul le părea irespirabil. Simțindu-i pielea caldă sub mâinile sale, Thanatos uită complet de prejudecățile lui și de faptul că degetele lui se afundau în trupul plușat al fetei.

     —Isabelle, șopti acesta, numele său rostit de el provocându-i fiori. 

      Buimăcită de schimbarea șefului ei, ea se agăță de el, încercând să-și găsească echilibrul. Un curent ciudat se ridică între cei doi, amenințând să le distrugă barierele amândurora. Când Isabelle îndrăzni să arunce o privire asupra buzelor lui ispititoare, el izbucni într-un râs ironic și o împinse pe fată, recăpătând distanță. Până la urmă, cum avea să își îndrepte impulsurile prost gândite? Dacă nu o îndepărta, ce avea să urmeze? 

     Rănită în orgoliu, aceasta nu observă cum bărbatul încerca să-și mascheze fără folos dezamăgirea, ci doar arboră o expresie încruntată. Thanatos nu reușea să înțeleagă de ce lipsa ei de lângă el îi provoca un asemenea gol în stomac. Detesta acest sentiment și se simțea ca una dintre multele lui femei încercând să se agațe de o amintire.

     —Fă curat mai repede și nu te mai holba la mine cu fața aia de curcan, zise el rapid, ieșind furtunos din cameră.

     Isabelle fuse lăsată din nou singură și  întrebările nu întârziau să apară. Privi în jurul ei și observă sutele de pene albe împrăștiate peste tot. Nici măcar nu o mai interesa faptul că îi va lua o veșnicie să curețe covoarele din lână, căci singurul lucru pe care se concentra era atingerea lui, parcă rămasă impregnată în simțuri.

     Îl văzu intrând din nou în cameră, maxilarele pătrate și pomeții reliefați dându-i feței lui expresia unei forțe liniștite.

     —Vreau să coși toate pernele distruse, spuse acesta pe un ton aspru, alegându-și din dulap niște haine, după care intră furtunos în baie.

     —Du-te naibii!șopti Isabelle după ce auzi cum bărbatul trânti ușa.

*

Cam acesta a fost capitolul. Știu că este cam scurt, dar este patru dimineața și am vrut neapărat să postez astăzi. :)