Atât de firava esti tu dulce femeie, cu parul care cade pe umerii tai fini, încât doar dintr-o singura clipire, tu cel mai înalt munte, magic, il dărâmi. De ce plângi tu oare, înger rătăcit? Nici dup-atâtea lacrimi nu te lași de iubit? Respinge, suflet magic, tot ce-n viața ta te doare. Pentru c-orice sclipire din ochii tai îți moare. Esti frumoasa ca o luna care luminează negrul, tu esti viață, esti iubire, tu unești si naști întregul. Cu buzele tu mângâi, cu mâna ta tu vindeci, cu ochii faci lumina, si toate te sting, fără s-ai vreo vina. Ridica-te de jos, scutura-te de praf, descălța-te de tocuri si mergi prin iarb-asa, te vei uda din roua ce iarba o scalda, asemeni unor lacrimi ce-aștept-a se usca. Privește Frumusețea care te-nconjoara, ea toată te admira, așteaptă s-o privești, cu aceeași dorința pe care o ai cand te uitai la cel pe care il iubești. Nu uita, femeie, ca tu reprezinți viața, esti ca o zeița, zâmbește cu mândrie, esti cascada, esti cerul, esti noapte si zi, si el nici macar nu știe...
CITEȘTI
Păcatele din Rai
DiversosCe linstita-i noaptea, si câta frica-n ea, ador lumina lunii, ce intra in perdea. Chiar de e prea neagra, ramân doar eu cu mine, si mii de gânduri-n vise ma duc zburând la tine. Magic se impleteste intunericul in lumina, imi intra si in rai si n-ar...
