Descendenții Vraciului

Partea I

       Pe un drum de munte liniștit nimic rău nu se poate întâmpla, vremea-i călduroasă căci e început de vară, pe cer nu se zărește nici un nor si tabla mașinii ia foc din cauza puternicelor radiații solare. Pe o vreme ca asta, cine ar putea sta în casă? Sigur nu eu, căci tocmai a sosit vacanța de vară și părinții mei, Sarah si Jordan, s-au gândit să ne chinuiască pe mine și pe fratele meu, Jackson, ducându-ne în vizită la bunica noastră ce locuiește într-un sat izolat de lume, fără tehnologia uzuală, pe care nu am cunoscut-o niciodată. Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci vacanța cu bunica necunoscută? Vă spun eu, sunt multe alte lucruri mai bune de făcut și mă enervează că proprii mei părinți îmi fac asta. Cu ce am greșit de mă izoleaza în locul ăla cu nesuferitul de Jackson?
    -Maddy, iubito, încă mai ești bosumflată?
    -Normal, mamă! Ce crezi, că o să îți mulțumesc pentru că mi-ai distrus vacanța pe care am așteptat-o atât?
    -Haide Maddyson, vei vedea, la sfârșitul vacanței îmi vei mulțumi că ți-am făcut cunoștință cu bunica Thalida.
    - Tatăl tău are dreptate, nu fii nedreaptă. Bunica ta e o persoană minunată, ai să te convingi tu.
   Hm, poate că aveau dreptate.. dar tot nu voiam să mă dau bătută.
    -Dar va trebui cel mai probabil să îmi împart camera cu Jack și voi știți că noi nu supraviețuim împreună în aceeași încăpere.
    -Crezi că mie îmi convine să îmi împart dormitorul cu o micuță plângăcioasă ca tine?
    - Încetează, nu uita că sunt mai mare decât tine, deci eu am prioritate!
    -Amândoi avem 15 ani, doar că tu ești cu un minut probabil mai mare ca mine.
    -Asta îmi dă drepturi depline în luarea deciziilor.
    -Nu mai fă pe șefa, nici mie nu îmi surâde ideea de a te vedea pe tine zilnic timp de aproape 3 luni.
   -Hei, hei! Încetați imediat, casa bunicii e atât de mare încât ați putea avea fiecare câte 3 camere! strigă într-un final tata iritat. Ar trebui să vă las pe amândoi să mergeți pe jos până în Venace ca să vă învățați minte!
  Nu mai aveam chef de ceartă, așa că mi-am băgat căștile în urechi și am încercat să ignor toate zgomotele din jur. Priveam visătoare pe geam în timp ce ascultam Boulevard of Broken Dreams de la Green Day, deoarece ne aflam pe o stradă ce ducea spre un sat pustiu, locul care îmi va provoca tristețe în fiecare minut din acele 3 luni pe care aveam să le petrec acolo, departe de prietenii mei. Și îmi făcusem atâtea planuri.. dar totul e în van acum. Doamne, ce mult urăsc viața asta în care nu pot lua deciziile singură!