Jurnalul adolecentilor...

Capitolul 2

Obosită de stat în casă, ies afară...

Îmi ridic ochii spre orizont şi văd apusul: cerul de un roz vesel şi ultimele raze jucăuşe ale soarelui. În juru-i stau ca străjerii nourii pe un fundal de albastru senin, un alb pur.

Mă aşez lin pe covorul dens format de iarba care a crescut din plin anul acesta şi sufletul meu e îmbătat de parfumul încântător al florilor de salcâm.

Privesc dealul verde cu măceşi înfloriţi şi pot observa mai în deal o pădure verde - salcâmii!

Închid pleoapele şi îmi opresc trenul de gînduri care vin neîncetat dîndu-i sufletului meu răgaz să capete linişte, sa evadeze departe...

Aleargă, aleargă cît reuşeşte de repede, şi totuşi rămîne plin de puteri. Parcă explorez o lume nouă... Da, cu siguranţă, fiind că sufletul meu ţine de mîna Fericirea şi Pacea. Sunt o mulţime de ispite: parcă recent am fost trădată, mi-e dor de tăticu, şi de atîtea zile încerc să schimb citeva detalii in caracterul meu şi tot nu reuşesc, şi pe lîngă asta se pare că aud note triste - ritmuri cunoscute ale muzicii care au reuşit din totdeauna să pătrundă pînă la străfundul inimii ca să dea de toate regretele mele. Şi atunci sufletul meu pierde Pacea, iar Tristeţea aleargă să se prindă de mînă cu sufletul meu. Dar se pare că atunci tocmai Dragostea dă viaţă unor lumini mici. Răsar precum florile şi fiecare poartă o amintire. Cît mai am răgaz privesc una cîte una luminiţele şi îmi aduc aminte de ochii calzi ai mamei, de povaţa tatei, îmi aduc aminte de îmbrățișarea plină de iubire a fratelui meu, de succesele obţinute, de zimbetul sincer trăit în fiecare clipă alături de prietenii mei. Fericirea aduce căldura ca luminiţele să facă mici roade, şi astfel sufletul meu era tot mai hotărît, aruncă o ultimă privire Tristeţii şi vedea lacrimi pe care Fericirea le transforma in texte, vedea greşeli urmate de regrete pe care Fericirea le prefăcea în dorinţe de a face mai bine, vedea dezamăgiri şi persoane care mă tradau adineauri, dar pe dată acestea au apărut sub căldura Fericirii cu formele unor noi roade: Răbdare, Vigilența, Iertare....

Şi am păşit sigur spre a culege roadele Fericirii.

Acum alergam din nou voioasă alături de Pacea Sufletească şi Fericire. Fredonam cîntece împreună şi reuşeam să găsesc soluţii la fiecare obstacol pe care îl întîlneam.

Eram fericită... Reuşisem să privesc prin prisma Tristeţii lucrurile care mă făceau acum fericită...

Apoi simții un fior rece, se făcea răcoare, aşa că am mers să îmi iau o vestă şi o pătură, o carte şi să o devorez cuvînt cu cuvînt, pagină cu pagină sub cântul greierilor, printre firele 'nalte de iarbă...

"Azi, mai notam în calendar o zi verde, ceea ce însemna o zi reuşită. Reuşisem să zîmbesc şi să pun de-oparte tot ce mă făcea tristă!"