Te cunosc de (undeva) pe Wattpad

1. Texte participante (partea a IV-a)

M. din „Fugiți (de) acasă" de Moony691 

Ana_Maria09 cu Hazel din ,,Demonul din întuneric"

— Hazel! Nu mai îmbrățișa copacu' ăla și treci naibii să mă ajuți!

Acțiunea parcă era desprinsă dintr-un cadru ireal. M. se lupta de zor cu patru vampiri - care bineînțeles că nu aveau intenția de a le oferi un buchet de flori - iar Hazel, ei bine... Hazel se ascundea în spatele unui trunchi de copac. Și asta nu ca să se ferească de ploaia ce cădea nebunesc din cerul grizonat, de unde răcneau trăsnetele înfiorătoare. Încerca din răsputeri să se încurajeze singură din moment ce prietena ei nu avea niciun gând de genul acesta, însă chiar și de la vederea sângelui îi era greață. Începu să creadă că nu luaseră o decizie bună când veniră pe scurtătura din cimitir...
— Ți-am spus deja că nu știu cum să mă controlez, - țipă ea înapoi - sunt încă începătoare la capitolul ăsta!
M. prinse în ultima clipă un pumnal care avea ca țintă capul său, dar nu l-a putut evita pe cel care îi intră în coapsă, tăind carnea și aproape zdrobindu-i osul. Căzu în genunchi, apucând mânerul acestuia, simțind cum durerea se intensifică când încercă să-l scoată. Își întoarse din nou privirea spre Hazel, care aproape că avea lacrimi în ochi, și scoțând arma din piciorul ei, îi spuse pe un ton obosit.
— Cred că ar fi momentul ideal să înveți. Chiar acum!
Fata tremura la propriu din toate încheieturile, însă văzând-o pe M. acolo singură și rănită, își adună tot curajul pe care îl avea în ea și sări în fața prietenei sale prin ploaia densă. Apelă la noile ei puteri de vampir, pe care nu sţia exact cum să le manevreze, colții ei fiind singura armă împotriva acelor nemernici. Mânată de o dorință persuasivă de răzbunare, pierzându-și complet controlul asupra ființei ei, sări la gâtul unuia și îl mușcă atât de tare încât într-un final acesta căzuse la pământ inconștient. Între timp, M. se ridică de acolo, reușind să evite pumnul venit de la unul din ,,prietenii" lor, apoi îi întoarse mâna, putând să audă oasele rupându-i-se unul câte unul. Dădu un țipăt mai ceva ca tunetele ce le țineau și ele companie, însă fata continua să-l strângă din ce în ce mai tare.
— Ascultă, amice! Ori îmi spui cine v-a trimis, ori te bag pe tine într-unul din astea! Îl amenință ea încet, făcând referire la mormintele ce-i înconjurau.
Bărbatul icni când aceasta îl înjunghie în piept, însă el nu voia să scoată nici măcar un singur cuvânt. Văzând că nu avea nicio șansă să afle vreo informație de la el, îi dădu un pumn cât să-l amețească, însă nu să-l omoare, și se uită îngrijorată spre Hazel.
Stătea în continuu în picioare, cu umerii lăsați, lacrimile curgându-i fără oprire. Era pătată de sânge, picuri mici prelingându-se de pe barbia ei, căzând și pătând într-un final iarba umedă. La picioarele ei se aflau două corpuri inerte, odihnindu-se într-o baltă întunecată. Cel de-al patrulea bărbat dispăruse fără urmă, însă fata nu părea să mai conștientizeze nimic.
— I-am... i-am omorât! Spuse ea, înecându-se în sughițuri, vocea sunându-i ca sticla spartă.
M. oftă și se duse lângă ea. Într-adevăr, cei doi nu mai mișcau deloc, însă nu asta conta acum.
— Tu chiar n-ai glumit când ai spus că nu poți să te controlezi. Șoptește ea dând ușor cu piciorul într-unul dintre cadavre.
Hazel nu spuse nimic. Se uită în gol, încercând să se convingă că a făcut ce trebuie ca să-și ajute prietena.
— Uite, varsă-ți mațele, blestemă-ți viața, fă ce vrei! Însă trebuie să plecăm acum dacă nu vrei să se întoarcă și alții.
În ciuda spuselor lui M., ea își îndreptă privirea spre chipul ei studiind-o din cap până în picioare, ochii oprindu-i-se asupra pantalonilor tăiați de lama cuțitului.
— Ești bine? Întrebă Hazel, venindu-și cât de cât în fire.
— Te referi la asta? E o nimica toată. Pot simți cum se vindecă deja. Raspunde ea ca și cum n-ar fi mare lucru, arătând spre piciorul ei.
Fără niciun alt cuvânt, se puseră în mișcare, ieșind pe poarta ruginită, acoperită de sus până jos de iarba deasă.
Intrară cu pași greoi în pădurea lipsită de viață - ca și ele două de altfel - Hazel gândindu-se la prima ei experiență ca vampir. Știa cu siguranță că asta nu era ultima oară când a luat o viață... și lucrul acesta o îngrozea chiar mai mult decât gestul în sine.