6. Podul lui Contas

74 1 0
                                    

         Toată lumea știe de podul lui Contaș, care trece peste Bahlui în vecinătatea unei intersecției de drumuri, unul care vine de la Cotnari spre Hârlău, și a drumului care duce din șoseaua națională spre satul Scobinți și după ce treci podul spre Hârlău, la dreapta este drumul către Bădeni și Ceplenița.

        Nu se știe cine a refăcut acest pod peste Bahlui, care aici are malurile înalte. Insă la 1673 aprilie, într-o "carte" (scrisoare) a slugerului Contășu, fost stăpân, prin cumpărare, a unei părți a moșiei și satului Deleni din ținutul Hârlăului, adresată Măriei Sale domnul Moldovei Ștefan Petriceicu voievod, solicită o judecată a domnului în privința dreptului de proprietate asupra părții de moșiei, în cauză fiind el, slugerul Contașu, Ruxana fiica lui Vasile Lupu voievod și nepoata lui Toderașco Costea Bocioc – mare vornic și Toader Iordache (Cantacuzino n.n.) vistiernicul.

        Posibil ca slugerul Contaș să fi refăcut podul, deoarece acesta potrivit hotărniciei din 1711, făcută pentru stabilirea hotarelor daniei primită de postelnicul Iani Macsut, din moșia târgului Hârlău, moșia Deleni se întindea și în afara târgului Hârlău (de menționat că târgul se termina la biserica Sf.Nicolae, unde era cimitirul târgului).

       La 1616 podul exista, probabil fără un nume, sau cu alt nume, fiind amintit în bătălia de la porțile Hârlăului dintre mica oaste de 6000 de oșteni moldoveni și poloni, ai doamnei Elisabeta Movilă și fiul acesteia Alexandru Movilă voievod, cu oastea de 25 de mii de turci, tătari și munteni (ai noului domn uns de turci – Radu Vodă Mihnea venit de pe tronul Munteniei, unde l-a lăsat pe fiul acestuia Alexandru Coconul). 

       Podul lui Contaș. La orizont Dealul lui Vodă, unde la acea dată era un schit, metoc al mănăstirii Neamț.

      De atunci a rămas în momoria oamenilor locului numele de Contaș dat podului (am gasit și Contăș în unele lucrări). In apropierea capului de sud-vest a podului este captat un izvor cu apă.(Nu cunosc dacă este și potabilă).

Basme din poporUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum