Blestemul

O noua casa, o noua poveste

*Sunete de motor*
Suntem pregătiți să plecam.
Tata a fost promovat la serviciu și trebuia sa se mute în alt oraș, așa ca șeful lui i-a asigurat o casă unde poate locui. Desigur ca el nu a acceptat sa stea despărțit de copii lui, așa că a refuzat; când șeful lui a aflat de ce a refuzat, a făcut în așa fel cu încât sa accepte, l-a anunțat ca se poate muta cu toată familia. Din momentul acela, tata a acceptat.
Am pornit la drum, cu camioanele de cărat mobila în urma noastră.
A da, am uitat sa mă prezint, mă cheamă Andrei, am 12 ani, pe fratele meu îl cheamă Lucian, este cu 2 ani mai mic decât mine, uneori poate fi un ghimpe în coasta, dar alteori, poate fi fratele perfect.

După un drum lung

În depărtare se vede o plancarda mare din lemn, pe ea este scris: "Bine ați venit în..." și partea de jos unde trebuia sa scrie numele orașului, este complet rupta, semnul pare a fi destul de vechi, presupun ca nu a fost renovat de câțiva ani, ar trebui sa facă asta.
După ce mai mergem vre-o 50 de metri, văd primele case, strada este destul de pustie, ceea ce îmi da un fior.
După vre-o 13 case, o luam pe un drum care duce spre pădure.

Eu: De ce o luam pe aici?
Tata: Casa unde vom sta noi de acum încolo este aproape de pădure, sunt sigur ca o sa va placa

Ajungem în fata unei cabane imense, tata oprește mașină fix în fata, ceea ce înseamnă ca aici vom locui.

Tata: Locul arata super! [Către Mama] Sper sa se acomodeze și copii.
Mama da din cap aprobator.
(Eu): Tata, pana la urma, unde vom învață? Pana acum nu am văzut nici o școală!
(Tata): Școala este puțin mai departe, dar stai linistit, este un autobuz care duce pana acolo imediat la intersecția străzilor.
(Eu): Sper sa nu fie prea departe.
Tata se întoarce sa ajute cu mobila.
(Tata): Copii, de ce nu va duceți sa explorați puțin împrejurimile cât timp noi mutam mobila în casă?
(Luci): Suna super!!
Fratele meu este mereu super încântat de aproape orice, pare a fi opusul meu, mai ales ca eu încă am acel sentiment de parcă tot orașul este parasit, sau ceva de genul. Orașul Winchester... presupun ca aici voi locui de acum în colo.
(Tata): Andrei, poți sa îl ajuți pe Luci cu bagajele? Camerele voastre sunt la etaj, una lângă alta, în capătul holului.
(Eu): [Cu indiferenta] Bine, dar sper ca nu trebuie sa ii și aranjez lucrurile
(Tata): Cred ca se descurca și singur cu asta.
Încep sa car bagajele lui, le duc pe toate în fata ușii lui, apoi continui și cu a le mele. Deschid ușa la camera, intru, ma uit în jur și pentru o fracțiune de secunda vad toată camera de parca ar fi fost o tornada în ea.
(Eu): Am o presimțire proasta, foarte proasta.