Ariana ( Volumul II )

Capitolul 5

Perspectiva Anei

Mă plimb cu Daniel, iubitul meu. Da, mi-am refăcut viața, am tot dreptul! Daniel nu își bate joc de mine. Nu pot să spun că îl iubesc, dar țin la el. Suntem de o lună împreună, iar totul merge strună. M-a invitat Daniel într-un parc. I-am spus că mă voi descurca și voi veni singură. Merg spre stradă, nu observ nimic interesant, așa că decid să butonez telefonul. Mă joc un joc, ador jocurile acelea unde trebuie să conectez anumite linii. Deodată, telefonul meu îmi scapă din mâini pentru că mă ciocnesc de cineva. Angelo. Îmi revin tot felul de amintiri, legate mai ales de seara în care s-a folosit de mine...

--- Ana! Nu pot să cred! Se apleacă, îmi ia telefonul, îl șterge puțin cu un șervețel, după care mi-l înmânează. Îmi cer scuze, dar se pare că destinul ne dorește împreună, chicotește.

--- Puțin îmi pasă de ce vrea destinul! Dacă mă scuzi, mă întâlnesc imediat cu iubitul meu, așa că ai face bine să pleci! Spun, și mă întorc cu spatele la el ca să pot pleca pentru că în mod evident, el nu va pleca, iar parcul este alături.

--- Poftim? Iubit?! Ce iubit?! Despre ce vorbești?! Se răstește, iar eu mă întorc spre el din nou.

--- Nu e treaba ta cu cine umblu eu, e viața mea. Nu sunt lipită de tine! M-ai folosit pentru a-ți satisface nevoile murdare! Nu o să te iert pentru asta, să știi! Replic nervoasă. Îmi mușc buza inferioară ca să nu mă apuce plânsul, acest gest mă ajută să mă controlez.

Se apropie de mine, iar eu fac un pas în spate. Se apropie deodată, își lipește corpul de-al meu și își zdrobește buzele de ale mele. Nu-i răspund la sărut.

--- Ana?! Strigă cineva din unghiul opus.

Când mă sucesc să aflu cine mă strigă...îmi măresc ochii considerabil. Iubitul meu, tocmai a văzut ceva ce pare că eu am vrut, dar nu am vrut! Deși...are niște buze...Dumnezeule, sunt nebună!

--- Nu pot să cred! Tu spui că acel Angelo te-a folosit, dar tu ce ai făcut cu mine?! Se apropie de noi cu pași repezi.

--- Nu e ceea ce crezi! El este Angelo, el m-a sărutat, nu invers! Nu i-am răspuns la sărut, doar ai văzut! Spun eu și izbucnesc în plâns. De ce trebuie să mi se întâmple mie așa ceva? Nu pot fi și eu fericită? Cu ce am greșit? Ai dreptate, sunt o nenorocită, tu ești un om prea bun, nu te merit, îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat adineauri...poți să mă uiți pentru binele tău! Spun și încep să fug. O să fac ce știu mai bine când sunt supărată, o să "trag la măsea". Mă așez pe o bancă, îmi scot toți banii din buzunar, și îi număr. Mă trezesc cu ambii în fața mea.

--- Te înțeleg, spune Daniel. Îi face semn lui Angelo să plece puțin. Îl iubești pe el, deși nu vrei să accepți ideea, nu poți să alegi de cine te îndrăgostești, înțelegi? Ești o persoană minunată, nu trebuie să fii pesimistă! Gândește pozitiv mereu, îți voi fi alături mereu de acum, ca prieten, bineînțeles. Dacă nu poți fii fericită alături de el, vei găsi persoană potrivită, ai încredere că știu despre ce vorbesc, spune el în timp ce îmi oferă o îmbrățișare și îmi pupă fruntea dulce.

Angelo tușește intenționat din gelozie, dar sincer...puțin îmi pasă.

--- Îți mulțumesc! Ești un suflet frumos, să rămâi mereu așa!

El zâmbește, și pleacă. Angelo se întoarce, după care se așază lângă mine. Mă privește atent, mă studiază atent, iar eu decid să-l las. Nu-i spun nimic, chiar nu știu ce să-i spun.

--- Știi cât de mult te iubesc, știi că nu pot trăi fără tine, dragostea vieții mele! Ești cea mai frumoasă femeie pe care am putut s-o întâlnesc! Mi-ai tăiat răsuflarea, mi-ai pus o sută de capace, înțelegi? Nu vreau o altă femeie lângă mine, doar pe tine te vreau. Vreau ca tu să fii a mea. Și sunt convins că și tu îți dorești la fel, de ce nu poți să mă ierți? Îți jur că nu te voi mai răni vreodată! Pe cuvânt de vrăjitor! Spune el afișând un chip plin de speranță.

Capitol bonuuus. Sper că va fost dor și de ei, aș vrea să îmi spuneți ce părere aveți? Sunt curioasă.

P.S. îmi cer scuze pentru eventualele greșeli gramaticale, capitolul este scris în grabă deoarece timpul nu îmi permite să scriu.