Jocul meu , regulile voastre

Cap. 6

Carlos(Daviss) Pov
-Si la Aquia Park? Si apoi mergem la-
-Da! Mergem unde vreți voi.rad eu de comportamentul copilăresc al Kristei.
-Ok. Si femeia aia a lucrat la noi? Cand? Nu mi-o mai aduc aminte.spune Damian
-Da, atunci cand eu si mama voastra am divorțat. Chiar inainte ca ea sa nască.spun eu atent la drum, iar gândul imi sare la Anne, la fosta mea soție
-Nu mi-o mai aduc aminte...se aude vocea stinsă a Kristei
-Si aveam inca un frate, sau o sora? Doamne, nu ini mai amintesc nimic.spune Damian melancolic, cu aceste vorbe , un val de amintiri frumoase cu Anne imi inunda mintea. Parul ei brunet, ochii albaștrii, pielea alba, deșteapta, timida, rușinoasa, iubitoare.
Copilul, cand am divorțat de Anne, aceasta era in luna a 8a, dupa ce a născut am fost sa vad copilul, era fata, o chema Emilly.Aia a fost prima si ultima data cand am vazut-o. Stiu ca e vina mea ca nu am căutat-o si chiar in fiecare zi simt asta. Am căutat-o dar am inteles ca sau mutat in alta țară. Parca au intrat in pamant. O liniște apăsătoare se aseaza in masina. Stiu ca copiilor le lipsește mama lor adevarata, si sora lor.
-Aveti o sora. Numele ei este Emilly. Ea si Anne s-au mutat acum multi ani in alta țara
-Tata, putem merge la vechea noastra casa? Ai cheia? Oare a vândut-o?intreaba Krista
-Nu cred ca a vândut casa. Cand am vorbit ultima data cu Anne,am căzut de acord sa nu vindem casa, cheia se afla la o vecina. Daca vreți , putem sa mergem acolo.
-Nu cred ca le-ar face bine copiilor.spune Melisa
-Ba da! Haide tata!striga Damian
-...Bine...
-Macar mai stii unde e casa?spune Krista
-Aici!spun si opresc masina in fata căsuței albe.
-Nu-mi mai aduc aminte nimic.
-Erați mici. E normal sa nu va aduceți aminte.spun. Merg dupa cheie.
-Vin si eu! Striga copii
Mergem pana la o casa mai veche, bat la usa, imi deschide usa o femeie bătrâna
-Buna ziua. Va pot ajuta cu ceva?
-Sunt Dl. Daviss, am locuit aici acum ceva timp pana cand eu si soția mea am divorțat. Din cate am inteles , la Dvs. Este cheia de la casa.
-Da. Stati putin.spune si merge pana in casa si se întoarce cu o cheie. Poftiți!
-Mulțumim, la revedere.
Merg repede acasa, descui usa , si intram toti val-vârtej. Totul e neschimbat.
-Ăștia suntem noi?spune Krista aratand spre o poza înrămată din mijlocul livingului. Era eu, Anne, care era gravida, si doi bebeluși, adica Krista si Damian.
-Da.
-Asta e mama?spune Krista
-Da.
-E asa de frumoasa.spune Damian.
-Putem sa luam poza?
-Desigur
-Eu merg in masina.spune Melisa
-Venim si noi.spun si plecam toti , lăsam cheia la acea vecina
Krista pov
-Mișca-te mai repede!!!strig in șoaptă la Damian
-Tine-ti gura! Vin!
Bat la usa femeii aceleia, aceasta imi deschide zâmbitoare
-Ma scuzați de deranj la ora aceasta târzie. Imi dați va rog cheia?
-Sigur!spune si se intoarce cu cheia
-Mulțumim!
Fug repede spre casa. Descui usa
-Du-te , ia hainele din masina si schimbate.spune Dam, tata stie ca suntem plecați in club deci vestimentația nu ma ajuta, merg in masina imi iau hainele. Urc la etaj , ma bag in prima camera si ma schimb in ceva comod. Cand sa ies din camera , ma opresc si o examineze, era plina de poze pe pereti. Pe un tablou, era o poza cu noi , cand eram mici,
Krista - 01.01.1998
Damian - 01.01.1998
Ema - 10.10.1999
Deci pe sora noastra o chiama Ema, sub numele noastre , erau scrise numeroase trăsături , dar la Ema era scris doar "bruneta, ochii albastri".
-Ce stai atat?intra Damian , vine langa mine si se uita peste poza, si peste scris
-Deci o chiama Ema.
-Mda
-Ce frumoasa e mama.spune si din senin incep sa plang , nu stiu de ce plang dar ... pur si simplu plang, de dor , de durerea ca nu mi-o mai amintesc sau ca pur si simplu nu o cunosc
-O sa o găsim! Eu o sa o gasesc.spune Damian hotărât
-Nu stii nimic de ea. Nu stii unde a plecat. Nu stii daca e vie sau moarta.
-Nimic nu e imposibil.
Telefonul meu suna. Era tata
-Da?
-Copiii unde sunteti? La ce club. Ati plecat din senin , trebuia sa ma anuntați , pe mine sau pe mama voastră!
-Ea nu e mama noastra! Mama noastra e plecată. Si nu știm unde! Nu știm cum arata sau cum vorbeste! Nu știm!! Mama noastra adevarata e Anne Tomson. Ea e doar soția ta!tip in telefon plângând, arunc telefonul in perete.
De 20 de minute Damian incearca sa ma liniștească spunându-mi ca o sa o găsim dar degeaba.
Se aude usa trântită! Ne ridicam speriați! Coboram in fuga si dam de tata.
-Copiii, haideți acasa.
-Nu! Nu plec nicăieri!