The only survivor

Prolog.

Am deschis usor ochii si am scancit, avand o migrena si corpul amortit. Nu pot vedea clar si ma simt ametita, ca si cum intreaga casa s-ar invartii cu mine. Dupa ce mi-am sters ochii cu palmele am putut vedea totul mai clar in jurul meu.

Respiratia mi s-a accelerat si am inceput sa ma zbat, incercand sa imi eliberez picioarele ce imi erau legate. Scaunul pe care eram asezata era din fier, gleznele fiindu-mi prinse cu lanturi ce m-au ranit imediat ce m-am miscat. Dar nu mi-a pasat pentru ca eram speriata si nu mai puteam gandii deloc limpede. 

Cand am lesinat eram la mine acasa, iar acum ma trezesc intr-un...canal. Locul unde ma aflu seamana exact cu niste conducte vechi, parca scoase din filmele Horror la care nu ma uit niciodata pana la sfarsit. 

Am observat un televizor vechi si mai apoi un tub gros langa scaun, cu un lichid incolor in el si o cheie pe fundul tubului. Ce naiba e locul asta?

- Ajutor! Am strigat si inima mi-a urcat pana in gat. Stiu ca nu sunt singura in locul asta, e imposibil. 

O teava de pe peretele din dreptul meu s-a spart, iar inima mea aproape a cedat de frica din cazul sunetului produs. M-am zbatut din nou in scaun, simtindu-mi ochii umezi si lanturile sapandu-mi din ce in ce mai adanc in piele. 

Ecranul mic al televizorului s-a aprins cu un huruit puternic, aparand apoi puricii specifici momentului cand nu exista cablu. 

Nu m-am mai putut abtine si am inceput sa plang in hohote, lacrimile udandu-mi buzele uscate si cazand apoi pe blugii murdari cu care eram imbracata. 

- Unde sunt? Am urlat si simteam disperata nevoie sa imi rup parul din cap. 

- Te intrebi unde esti? O sa iti spun unde probabil esti. 

Pe ecran a aparut o papusa hidoasa, alba si avand cercuri rosii in obraji. Parul negru, dat pe spate si forma fetei foarte bine construita, parand aproape reala. Dupa forma gurii m-a dus cu gandul la papusile ventriloc; arata infricosator de umana. 

- In camera unde probabil o sa mori, si-a continuat fraza dupa un scurt moment de pauza. 

Am inceput sa plang si mai tare si m-am agitat din nou in scaunul de fier. 

- Hai sa jucam un joc! 

La auzul frazei spuse de vocea inspaimantatoare a papusii, mi s-a ridicat parul pe maini si am clatinat imediat din cap. 

- Ce vrei de la mine? Asta e o gluma proasta? Am intrebat, tremurand si balbaindu-ma. 

- E ceva mai amuzant decat o gluma, a ras iar eu am privit socata. Tot ce trebuie sa faci este sa scoti cheia din tubul cu acid sulfuric intr-un minut si sa te eliberezi. In ultimele zece secunde scaunul va incepe sa se incalzeasca, ajungand treptat la o temperatura ce topeste pielea. 

Ochii mi s-au marit si mi-am muscat buza ca sa nu tip.

- Nu..Te rog. 

Mi-am miscat corpul pe scaun, plangand cu spasme si inecandu-ma cu fiecare cuvant pe care incercam sa-l pronunt. 

- Traiesti sau mori. E alegerea ta, Eva. 

- Asteapta, te rog nu..

M-am agitat disperata, nestiind ce sa spun ca sa reusesc sa-l conving. 

- Sa inceapa jocul! 

Si ecranul a devenit negru, aparand imediat o numaratoare inversa care m-a facut sa tip din rarunchi.