The only survivor

4. Antidotul.

Pierdusem de mult notiunea timpulul, dar stiam ca gazul toxic isi facuse treaba foarte rapid, reusind sa ne ameteasca doar dupa cateva minute. Capul imi bubuie la cel mai mic sunet produs de Alexander, gatul si buzele imi sunt uscate si ma simt mai slabita ca niciodata. Pielea imi este acoperita de o pelicula de transpiratie rece si de mizerie, iar fata e uscata si probabil la fel de murdara ca tot restul corpului meu. 

Am iesit pe usa din spatele camerei, dand peste un alt hol cu zeci de camere incuiate. Alexander ma intrebase de cateva ori daca ma simt bine sau daca pot merge pentru ca uneori ma opream brusc, dar de fiecare data am preferat sa nu raspund.

Imi doream sa il intreb si eu cum se simte, ce-l doare sau ce simptome are, dar ceva nu ma lasa. Oricum, sunt sigura ca nu e bine pentru ca, la fel ca si mine, de mult ori se opreste si se sprijina de perete, respira greoi, are cearcane mov sub ochi si pielea foarte palida. 

- Jace, am soptit si am tusit in palma. Chiar il lasam in urma? 

Nu mi-a raspuns, doar a continuat sa mearga. Am privit in palma si am clipit de cateva ori atunci cand am vazut sange; m-am sters pe blugi fara sa acord prea mare atentie. Probabil nici macar nu e sangele meu. 

Alexander a intrat intr-o camera ce nu avea usa, iar eu l-am urmat si aproape am rasuflat usurata cand nu am vazut vreo persoana legata si chinuita. Doar o groapa adanca sapata direct in podea si plina de seringi galbene, toata exact la fel. Alexander s-a aplecat si a luat de deasupra seringilor aparatul, pornind inregistrarea.

M-am apropiat ca sa pot auzii si mi-am lasat capul pe umarul sau, simtindu-mi din nou picioarele slabite. 

- Efectele gazului sunt foarte rapide si puternice, dar o sa aveti sanse sa incetiniti procesul. Asta e una din ele. Gasiti seringa cu antidotul si unul dintre voi va fi cu un pas mai departe de moarte decat celelalt. Sau poate nu?

Ma pregateam sa pun o intrebare cand am tusit din nou brusc, iar de data asta nu am mai apucat sa imi acopar gura. Gatul imi ardea atunci cand m-am oprit si am respirat de parca tocmai terminasem un maraton, in timp ce privirea ingrozita a lui Alexander pe mine. Mi-am intors atentia asupra lui si am observat aproape imediat petele mari de sange de pe bratul si umarul sau. 

Si nu era doar sange; bucati mici de carne se aflau pe pielea lui. Stomacul mi s-a strans si m-am lasat in genunchi pe podeaua murdara, incepand sa plang pentru ca voiam sa vomit si nu aveam ce. 

- De ce nu mi-ai spus ca nu te simti bine? M-a intrebat el si mi-a strans tot parul la spate, asteptandu-se sa vars tot din mine in orice moment. Dar stiam ca asta nu o sa se intample. 

- Si daca iti spuneam ce faceai? Cu ce puteai sa ma ajuti cand si tu esti in aceeasi stare?

Nu a mai spus nimic.  

M-am intins pe spate pe podeaua rece si am privit tavanul. Alexander mi-a intins aparatul.

- Porneste cronometrul. O sa caut antidotul ala nenorocit! 

Am apasat butonul si mi-am pastrat privirea pe Alexander. O sa mor. O sa mor din cauza unui gaz nenorocit pentru ca, daca gaseste antidotul, o sa-l foloseasca pentru el, iar eu o sa tusesc sange pana cand nu o sa mai ramana nimic din mine. 

Alexander a intrat in groapa si mi-am strans ochii cand i-am auzit strigatul de durere, in momentul in care seringile pline cu alte diferite boli s-au infipt peste tot in corpul lui. Are mai putin de doua minute sa gaseasca acul in carul cu fan. 

M-am ridicat de pe podea, vrand sa-l ajut pentru ca nu mai suportam gemetele sale de durere, dar mi-am oprit privirea pe Jace atunci cand acesta a intrat in camera, abia mergand si cu pupilele dilatate de parca se drogase.