The only survivor

2. Ultimele doua ore.

Nu mai suport sa stau in incaperea asta. 

Mirosul persista, iar imaginea cu zeci de animale mutilate si o femeia inghetata nu ma ajuta sa imi revin deloc. 

Sunt constienta ca fata, hainele si mainile imi sunt pline de sange; arat mizerabil si asa ma si simt. Viata unei persoane nevinovate a depins de noi, dar nu am fost capabili sa o ajutam cu nimic. Practic, noi suntem cei care au omorat-o. Psihopatul care ne-a bagat in nenorocitul asta de joc vrea sa devinem ca el, niste criminali dementi. 

Am mers pe holul lung plin de usi pana cand am ajuns la un bec ce palpaia slab si m-am asezat jos, lasandu-mi capul sprijinit de perete si bratele pe genunchi. Cum o sa se termine toata nebunia asta? O sa murim toti? Cate persoane o sa ucidem doar ca sa ne salvam noi vietile? 

- De ce ai plecat? Credeam ca ramanem impreuna.

M-am uitat cu coada ochiului la Alexander ce s-a apropiat si s-a asezat jos langa mine, apoi mi-am mutat privirea in fata. Trupul sau aproape ca il atingea pe al meu si am simtit nevoia sa ma indepartez, dar nu am facut-o. 

- Oricum, trebuie sa ne miscam. Nu putem sta pur si simplu de parca avem o eternitate la dispozitie. 

- De ce te grabesti spre moarte? A intrebat soptit si cand mi-am intors capul spre el aproape ne-am atins nasurile. 

- Crezi ca o sa murim? 

In lumina slaba provenita de la bec am realizat ca ochii lui sunt ciocolatii, nici macar pe aproape de negru. Iar in momentul asta nu imi pareau intimidanti, dar nu gaseam totusi un adjectiv care sa poata descrie exact ceea ce vad acum. 

- Ce motiv as avea sa nu cred asta? 

Mi-am mutat privirea de la el si am ras slab. 

- De ce raspunzi mereu cu o intrebare? 

- Pentru ca pui intrebari stupide. 

Atentia mi s-a indreptat spre mana stanga, ce a inceput sa imi sangereze din nou, facandu-ma sa respir mai greu si sa imi simt tot corpul transpirat. Am fost atat de prinsa in gandurile mele ca nici macar nu am mai simtit durerea. 

Alexander mi-a luat cu grija mana in a lui si a ridicat-o usor, cat sa o poata privii mai atent. 

- Lasa-ma sa te ajut cu asta. 

S-a ridicat si si-a dat jos camasa in carouri, fiind acum doar intr-un maiou negru si mulat pe abdomen, lasandu-si la vedere bratele musculoase si pline de tatuaje. A scos de la spate cutitul murdar pe care il folosise mai devreme si a taiat o bucata mare de material, legand apoi camasa in jurul bazinului sau si aplecandu-se pe genunchi la nivelul meu. 

Mi-a legat-o nu foarte strans, cat sa nu cada, apoi m-a ajutat sa ma ridic si i-am asteptat pe Jace si Natalia sa ajunga la noi. Cand erau aproape langa noi Alexander si-a dres glasul, atragandu-mi atentia. 

- Am facut asta pentru ca nu ti-am multumit atunci cand m-ai salvat. 

Nu am raspuns. 

Am luat-o in fata, mergand prin intuneric pe holul lung si umed, plin de usi incuiate. Ma uitam inainte, fara sa dau prea mare importanta lucrurilor din jur cand i-am auzit pe ei vorbind in spatele meu si m-am oprit din mers.

Un alt aparat identic cu primul din camera precedenta era atarnat de o teava sparta, dar asta nu avea o inregistare audio. Ci doar un cronometru ce indica doua ore, treizeci de minute si zece secunde.

- Atat timp avem in total? Am intrebat incruntata si am vrut sa-l privesc mai bine, dar Alexander l-a bagat in buzunar.

- Asa se pare.