Era o zi frumoasă...
Tocmai m-am trezit si mi-am sorbit cafeaua, cand aud la ușă poșta...
Bill : Buna dimineata doamna !
Eu : Buna, ceva nou ?
Bill : o scisoare tocmai din Franta !
Eu : wow ! De la cine oare?
Bill : nu stiu ! Dar va las ! Mai am treaba! Pe mai tarziu !
Eu : Bine pa ! Poate ramaneţi data viitoare la cafeaua de dimineata :3
Si deschide usor scrisoarea...se aseaza la birou si incepe a citi...
"Eu Lily, îţi scriu acum din Auvergne, o mică regiune din Franta. Mi-a fost dor de tine si am vrut sa stiu cum mai esti.
Iti mai aduci aminte de mine ?
Eram o fată plictisită dar ciudată...aveam o mamă...pe care o iubeam...si o pisica neagra...
Imi aduc aminte prima zi in care am cunoscut 2 fete, ce le consideram prietene inca de la scoala...dar de ce?nu stiu ! Nici nu meritau porţia de atentie ce o aveau.
Mereu a fost ceva intre mine si ele-URĂ- nimic mai mult...dar pentru firea mea naivă nu stiam ca acest sentiment există, nu cunosteam decat nebunia.
Dar intr-o zi m-au dezamagit...m-au lasat la ananghie. Bunicu m-a gasit si m-a dus la mamă-era fericita ca eram in viată- si deloc suparata ca de obicei. Vestea cea mai minunată a fost ca aveam sa mergem intr-o cabana de ziua mea la munte! ...
Si atunci...s-a declansat...s-au să zic...s-a apasat clapa neagră.
Da, mama mea a decedat, si doar acum mi-am dat seama cum...dar sa lasam asta mai spre final..
Nu am realizat prima dată ce s-a intamplat... urme de sange,nici un cadavru doar opere ingrozitoare ale unei crime probabile...
Dar cine s-o facă ?
In ziua aceea...era apusul, i-am zis mamei ca ma duc afara...a aprobat...
M-am pierdut in padure, si credeam, ca voi gasi lupi (specia mea preferata), si cand am vazut unul real...m-am speriat si am regretat...
Dar m-am impretenit cu ea...si am numit-o Layla...era singura ca mine...
In noaptea aceea am dormit la un padurar (si el singur fara copii) si dimineata m-a dus acasa la cabana de la care am venit.
Ceea ce era ciudat era ca eu de acum nu mai aveam mamă,aveam un lup care avea grija de mine.
Acasa...la casa de la tară...era si ea devastată...si pisica mea moarta...
Padurarul-un om de treabă- m-a ajutat sa ma fac confortabila...si s-a oferit sa ma ajute...
A aranjat putin casa si mi-a facut mancare.
Nu eram stilul de fata ce se imbraca asortata...toti radeam de mine...eram ciudata...
Layla ma schimbat !
De cand am cunoscut-o am avut șiruri de prieteni !
Am cunoscut cea mai interesantă specie de om - Tina -
Care mi-a devenit prietena apropiată. Apoi intr-o zi de vară am cunoscut 2 surori, Deea si Lavy...
Eram cele mai bune prietene ! Faceam tot felul de nebunii si petreceri in pijamale ! Le adoram ! ...
Dar mai apoi...
A venit vacanta de vară...
Deea si Lavy s-au mutat la oras, prea departe de noi, ca sa le putem vizita...
Eu, defel...m-am mutat vezi cu padurarul in Franta ...unde a cunoscut o prea frumoasa femeie...si acum eu sunt copila lor...
Niciodată nu am numit-o pe femeia aceea mamă...ii ziceam "doamnă" sau " momy " dar fara sentiment...
Niciodată nu am incetat in a crede ca mama mea reala era undeva in padure si ma astepta sa ma intorc...
Niciodată nu am incetat sa ma gandesc la voi,.la vara petrecută impreună...
Niciodată nu voi uita ceea ce a fost...
Nu voi uita nici de Layla...ea sta cu mine si acum si la mormant imi va sta,pana va muri si ea, dar langa mine!
Doar tu,draga mea Tina,ai preferat sa ramai in acel sat...pana ce ai crescut si te-ai mutat in Italia. Stiu asta de la familia ta, care am vizitat-o acum 2 saptamani cand eram prin trecere pe acolo.
Ma bucur pentru toti. Sper ca Deea si Lavy sa fie bine...nu am mai auzit de fetele astea din copilarie...
Sper ca scrisoarea mea sa fi ajuns la tine, am auzit ca esti doctor...foarte bine...
Si eu am crescut mon ami, mi-am luat o slujbă frumoasă...sunt un psiholog aici...ascult problemele tuturor....dar oare pe ale mele cine le asculta ?
Nu pot sa zic ca nu sunt fericită...am un salariu suficient...ma simt doar deprimată...cum se sfarseste astă poveste cu un final cam nefericit...
Dar Enfine... ideea e ca au trecut ani de atunci...nu ?
Câţi sa fie oare ? Vreo 30 ?
Eu sincer...acum am 67 de ani...da...chiar asa...
Scriu povestea asta ca si cum as fi iar o copiliţă de 11-12 ani...ma face sa ma simt mai tânară ...haha...
Nu am crezut niciodată ca pot supravietui atat ! ... acum nu...nu mai stau cu padurarul...sunt singura...la casa mea...cu Layla...nu sunt genul de bătrânică cu 500 de pisici...am un caine...un lup...si e doar un secret...toti stiu ca e caine...doar noi 4 stiam adevarul...
Stiam prea bine...
Draga mea...am scris prea mult...
As fi vrut sa te vad ! Sa iti zic in faţă si acum "Ce tânără esti!" Desi avem varsta care spune deja ca vrea sa moara...ca un lup sfasiat de alt lup...si noi suntem sfasiati de vreme...
Cine credea ?
Vremea m-a omorat dar nu de tot inca...
Vremea a omorat acele momente cand eram doar noi...dar le tin minte inca...
Vremea va omorat si pe voi...dar nu de tot...
Ceea ce nu a omorat vremea...e mama mea reala...care a fost sfasiată de colţii propriei mele Layla...
Cand am gasit-o rodea o bucată de carne...mi-a dat si mie...dar am refuzat...
"Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda."
Cu drag, loiala ta Lily... "
Eu : Săraca Lily...
************
Si cred ca aici se incheie dragii mei această carte...mi-a parut bine ca aţi citit-o...dar avea nevoie si de un final.
O las pe Lily sa incheie...
-Dă sansa fiecarei zile sa fie cea mai ftumoasă din viata ta!-
Si Layla zice...
L: Awwww !
*************
