Partea 12 : Just one day..

117 10 0
                                    

RM.POV  :

Nu puteam să îmi scot din cap gândul că în sfârșit o voi întâlni pe fata ce mi-a cucerit inima  care m-a făcut  să cred în mine și să-mi schimb total felul meu de-a compune muzica.

Această fată ce mereu spune din inimă ce crede, al cărei nume e Florii pe twitter este deosebită și specială, sinceră și nu e ca acele fane nebune ce spun mesaje gen :<< RM LOVE YOUU.. >>, aceasta are un mod diferit, unic când își exprimă părerile și cu siguranță nu s-a gândit vreodată că tocmai eu , voi fi cel ce îi voi răspunde și mă voi îndrăgosti de ea.

Eu la început m-am gândit doar ca e o fană oarecare, însă m-am înșelat, este o persoană ce m-a schimbat încât au ajuns toți din trupa mea să-și facă griji pentru mine și crezând că ei nu mă vor susține, am încercat să-i ignor și să continui să fac ce îmi place pentru că ea mă face să zâmbesc.

Însă acum , pot spune că tot acestor colegi,prieteni, frați trebuie să le mulțumesc căci au găsit o cale prin care să ajung la această fată a cărei nume trebuie să-l aflu.

V.POV :

Mă uitam la Rap Monster ce pare visător  stând în spatele meu și mă gândeam cum este să simți iubirea față de o fată și sincer nu cred că o să aflu așa devreme.

Spre deosebire de toți, eu sunt diferit și copilăros încât nu cred că cineva m-ar suporta să-i fiu alături , abia că  prietenii mei din trupă mă suportă și nu îmi pot scoate din cap videoclipul realizat de ziua mea de această fata a cărei nume este Criss de care Suga e îndrăgostit și de Florii ce urmează să o întâlnim.

Îmi doresc din toată inima să le mulțumesc pentru munca depusă doar ca eu să fiu mai fericit în acea zi.

Jimin. POV :

Încă nu îmi pot scoate din cap ce mi-a zis Jin atunci : << Ești nebun?! Dacă află Suga, ești mort!!>>, însă nu îmi pasă căci și eu am sentimente față de Criss . 

Și chiar dacă vor începe să fie conflicte, eu tot am să risc și am să reușesc să-i spun ce simt și cine știe poate în cel mai fericit caz, Criss va fi a mea.

N.POV :

La un moment dat, Bangtan Boys au ajuns în acel mic oraș în care locuiește Criss și Florii iar ei nu au putut să nu observe frumusețea acestuia și liniștea.

Erau bucuroși că acest oraș nu este ca Seoul, unul gălăgios în care nu poți sta relaxat.

Rap Monster primește telefon din partea lui Kookie pentru a se întâlni cu toții la casa Cristinei, unde se află Suga.

Florii POV :

M-am decis să o sun pe Criss în timp ce înaintam spre casa ei pentru a o vedea și nu am putut să nu observ un grup de băieți ce se apropiau de casa verișoarei mele și când să mă uit mai atent, mi-am dat seama că sunt BTS!!!!

Nu îmi venea să cred ce tocmai văd, ei cum oare au ajuns până aici?!

La un moment dat, mă trezește din transă, vocea Cristinei:

- Alo?

Eu nici numai o salut, căci răbufnesc ca un vulcan și spun totul fără măcar să fac pauză :

- BTS I-AM VĂZUT APROAPE DE CASA TA!!

Aceasta a urmat să fie șocată și mi-a zis :

- CEEE?!!! NU SE POATE!!

După  nu am putut să nu aud prin telefon, o voce groasă de băiat ce aparține lui Suga și cât de surprinsă și speriată eram, am închis telefonul și am plecat în fugă spre casa mea.

În timp ce înaintam spre casa mea, încă nu conștientizam că tocmai acești băieți ce m-au schimbat așa mult însă și pe Criss, au intrat acasă la ea,  nu îmi venea decât să leșin , să țip însă  doar stăteam acolo în oglindă , la mine la apartament și zâmbeam necontrolat. 

N.POV :

Noaptea se lasă încetul, cu încetul, asupra orașului și Kookie împreună cu Vanessa îi conduce pe băieți la hotel în timp ce Suga rămâne acasă la Criss.

Se putea citi în ochii lui Jimin acea mare gelozie și furie că nu este el cel care este alături de Criss.

Taehyung era total fermecat de frumusețea Vanessei și nu știa de ce inima îi bate așa tare și obrajii îi ard încât pare că are febră.

Rap Monster încă se gândea la acea fată ce vorbea la telefon aproape de casa Cristinei și care a fugit dintr-o dată când  ea și-a dat seama că acesta a văzut-o.

Totul pare un vis frumos , o șansă în care atât Criss și Florii să ajungă în Coreea de Sud, această țară ce numai ca e nouă și cu tradiții diferite de  cea românească ci și că viața lor a fost schimbată radical încă din copilărie și asta doar prin a învăța să danseze după coregrafii de la diferite trupe de fete ca : Girls 'Generation ,Wonder Girls, After School, Girls'day, 4Minute,  Secret etc.

Oare aceste fete vor avea parte de ceea ce și-au dorit? Vor ajunge în Coreea de Sud alături de cea mai populară trupă numită : BANGTAN BOYS? Rap Monster va reuși oare să-și spună sentimentele față de Florii? Florii va accepta sau va respinge?  Jimin va reuși să-și spună sentimentele Cristinei? V oare este îndrăgostit? Dacă vreți să aflați toate aceste răspunsuri, nu aveți decât să citiți în continuare cartea..        VA URMA...  PS : OMG.. My hearteu.. Omg.. 62 de stele.. Se pare că vă place cartea mea!! Însă stați liniștiți încă nu o termin așa rapid =]]] Vă pup!! ^^



Stranger or lover?Where stories live. Discover now