M-am prabusit pe suprafata rece, hainele umede de pe mine, lipindu-se tot mai tare de corpul meu infierbantat. Eram inca sub atingerea picurilor de apa, ce se izbeau de pielea mea. Erau asa de inghetati, fiecare incercand sa stinga focul ce se ridica tot mai tare. Imbratisa orice obiect ce ii venea in cale, culoarea rosie, colarandu-se in mai multe nuante, infricosatoare.
- Ajutor! Va rog! Ajutati-ma! Rugamintea se sparse in aer, facandu-ma sa-mi inchid ochii. Vroiam sa fac asta. Vroiam sa o ajut, dar nu aveam cum. Nu puteam sa ma ajut nici pe mine.
M-am tarat pe coate spre biroul de langa geam, scrancind din dinti atunci cand rana provocata de glont, incepu sa usture. Am reusit sa ma ghemuiesc in micul spatiu, lipindu-mi obrazul de podea, si largind ochii tot mai mult pentru a putea sa vad ce se afla dincolo de fum.
Ameteam, si starea de lesin se amplifica. Nu stiam daca era din cauza ranii, dar nu suportam sangele. Nu puteam sa suport aceasta durere ce se infiltra usor prin vene,facandu-mi oasele sa se simta tot mai grele. Am incercat sa ignor, raceala ce ma ingheta, dar si starea de caldura care venea dupa. Ma simteam ciudat.
- La dracu cu voi! Nu veti scapa. Gloantele incepura sa pluteasca din nou prin aer, izbindu-se de fiecare coltisor din penitenciar. Totul se auzea cu ecou,fiecare izbitura simti du-se pe pilea mea.
Mi-am acoperit urechile cu mainile, alarmele devenind tot mai.puternice. Degeaba sunau. Nimeni nu avea cum sa ne salveze. Nu aveam scapare, dar eu inca speram. Lacrimile mi-ai inundat ochii, calatorind usor spre obrajii mei. Fiecare isi prelingeau drum spre barbia mea, fiind singurele semne care imi aratau ca inca mai traiesc. Ma simteam vie,doar din cauza durerii, dar asta nu eram eu.
- Mi-ati mancat zilele. Mi-ati futut ani din viata. Am fost inchis aici de-o vesnicie, nemernicilor. Ce e? Va e frica? Urletul reusi sa se faca auzit peste tot.
Am tremurat scurt, simtindu-mi inima cum se agita tot mai tare. Daca o sa ma gaseasca? Voi muri! Asta voi pati. Nu e niciun el aici care sa ma salveze. Nu e nimeni.
Un vajait mic se auzi din boxele ce erau amplasate peste tot. Barbatul de la capatul celalalt, dregandu-si vocea inainte sa vorbeasca cat se poate de dur. Cuvintele lui erau lente. Ma agatam de ele cu toata fiinta, la prima silaba simtindu-ma deja salvata.
- Atenție, va vorbeste noul sef!
Fiecare litera se repeta in mintea mea. Plamanii mei cerseau aer, iar corzile vocale mi se strageau intr-un ghem mic. Vroiam sa tip. Sa urlu. Nu! Nu puteam. Mi-am aplecat fruntea spre podea, plasadu-mi mainile deasupra capului. Unghiile mele treceau iute peste metalul electrizant, ranindu-ma tot mai tare.
Tata! Ce s-a intamplat cu el? De ce sef? De ce nermernici. Am suspinat, lasandu-ma invinsa. Banuielile mele se adevereau. Nu eram surprinsa. Nu vroiam sa analizez. Eram doar dezamagita. As fi fost asa de fericita daca nu as fi avut dreptate,dar era asa de vizibil. Cum de nimeni nu si-a dat seama. Cum de inima mea nu a vrut sa accepte asta. Ma durea. Durea mai tare si ustura mult mai mult de cat ranile adanci. Eram abandonata, singura, si asa de terminata.
CITEȘTI
The Revenge
Fanfiction-Doar intunericul , la fel ca si tăcerea isi pastreaza secretele. Harry mormăie cu privirea încă aplecată pe mâinile lui împreunate, câteva bucle ciocolatii căzându-i pe față îndepărtându-le cu mişcări frustrate. ATENȚIE : Cartea are un conținut cu...
