The Revenge

Capitolul 3

       

Riley 's POV

- Intră! Îndemnul tatălui meu, se auzi de pe partea cealaltă a ușii. Am făcut așa cum mi-a spus, făcând câțiva pași spre interiorul încăperii.

- Deranjez? Am întrebat, plimbandu-mi privirea prin cameră. Camera era destul de mare pentru un asemenea penitenciar, era un birou aranjat cu un mobilier de cea mai bună calitate.
Pereții vopsiți în alb impecabil, la fel ca și toate încăperile importante din clădirea asta,  exceptând celulele deținuților. Bagajele lui erau lângă canapea, una mult mai mare decat cea din biroul meu și desigur , mai confortabilă.

Am stâambat din nas, mutându-mi atenția pe el. Părul său cărunt își pierduse foarte mult din culoarea sa,  firele ce odata aveau o nuanță de un negru strălucitor, erau acum, albe, având doar o tentă de argintiu, puțin deranjant la vedere, însă sculptura corpului său nu arată deloc ca cea a unui boşorog. Trăsăturile feței sale erau din ce în ce mai bătrâne, însă fața lui păstra aceeaşi figură serioasă și rece, ridurile din colțul ochilor fiind mult mai vizibile acum, iar barba puțin mai deasă decât mă așteptam, plus kilogramele; aproape râzând atunci când am realizat că tata nu e cea mai slabă persoană. Poate că după această mică descriere, cineva, de fapt, oricine ar crede că el este un om foarte serios, un bărbat destul de calm, care nu vrea în ruptul capului să renunțe la tot ce a clădit de-a lungul anilor, și așa era.

- Puteai să anunți înainte să vii. Mi-a atras atentia, chipul său trasformâdu-se din nou într-unul incruntat. Exact cum spuneam, un bărbat foarte serios.

- M-am gândit că nu trebuie s-o fac, ținând cont că sunt fiica ta. I-am întors îmbufnată replica, luând loc pe fotoliul din pele , din fața sa, știind că politețea lui nu îmi va fii redirecționată mie.

- Asta nu te face mai specială, Riley. Mi-a răspuns aspru, împreunându-şi mâinile pe birou. De câte ori să-ți spun că în viață totul merge pe anumite principii, dacă nu le respecți nu o să reușești, eventual poți ajunge şi la sapă de lemn. Mi-a aruncat aceeași vorbă pe care o folosește întotdeauna, de la un timp încep să cred că o face intenționat, întinzându-mi nervii la maxim . Tonul său a lăsat un ecou surprinzător în camera destul de luminată pentru un om ca și  el.

- Am înțeles. Am aprobat, cuvintele mele fiind două șoapte,  nevrând să îmi facă aceeași morală de parcă ar fi pus pe replay de câțiva ani.

- Până vei face următoarea gafă . Răspunsul lui m-ar fi făcut deobicei să  mă încrunt la el, însă acum am rămas perplexă cu privirea țintă în ochii lui . Acum, de ce ai venit? A reluat primul subiect, oftând, probabil stresat, și plictisit să-mi explice aceeași chestie de prea multe ori.

- Aveam în plan să-ți musțumesc, spun cu un zâmbet care presupun că e mai mult o strâmbătură, dar după ce am reușit să-mi cunosc colegul, se pare că mi-am schimbat scopul. I-am spus de data asta încrezătoare, ridicându-mi privirea si bărbia si îndreptându-mi  spatele si luând postura de femeie de afaceri pe care tata şi-a dorit-o întotdeauna, însă doar ghinionul ține cu el din câte am observat . Acum eu eram cea serioasă si enervată peste măsură.

- Ți-a făcut ceva? Întrebarea sa m-a luat total prin surprindere, dar văzându-i expresia fara nici o emoție și tonul care imi demonstrează că e puțin dezinteresat de asemenea subiect, însă cred că e destul de lucid să își dea seama că pot să-i sar în cap ca o nebună și să îl cicălesc.  Ochii săi călătoreau pe fața mea, încercând să găsească ceva, poate o vânătaie, dar nu. Nu mi-a făcut nimic, doar mi-a dus nervii la cote maxime.

- Nu. Am răspuns aproape țipând, dar dupa cateva secunde am putut să-mi dau seama de tâmpenia mea. De fapt, da. Am încercat să mă scot din beleaua în care puteam să intru din cauza tonului meu. Este un nesimțit. Crede că le știe pe toate și nu vrea să mă asculte. Am continuat, bătând furioasă cu piciorul în mocheta ce acoperea podeaua.