Ce faci atunci cand planurile parintilor tai nu se potrivesc nici macar putin cu ceea ce vrei tu? Simplu, fugi. Cel putin asta a facut ea. Numele ei este Casandra si va implini 18 ani. Este plina de vise si vrea sa vada intreaga lume cu ochii ei, sa...
Stau nemiscata, privind in oglinda cum imi este coafat parul. La fiecare cinci secunde ma uit stresata la ceasul de pe perete. Continui sa-mi rasucesc nervoasa bratara de la mana pe care e inscriptionat numele meu cu litere aurii " Casandra". Deodata materialul cedeaza si sar bucati prin toata camera. Atunci coafeza se opreste si ma priveste zambind: - Nu-i nimic! Te voi ajuta sa le strangi cand terminam cu asta, bine? Si nu-ti face griji! Vei fi gata la timp! Ma indoiesc ca voi fi vreodata gata sa-i spun da in fata altarului unui necunoscut... desi in familia mea pe care o pot numi "putin demodata", asa se obisnuieste. Da, ei au cam ramas putin in Evul Mediu. Casatoriile inca sunt aranjate de parinti si de foarte multe ori cei doi nu doar ca nu se iubesc, dar nici macar nu se cunosc sau doar mirele cunoaste mireasa. E foarte bizar, dar asa e traditia si parintii mei ma obliga si pe mine sa o respect. Ii iubesc nespus, dar nu-i inteleg. Maine implinesc 18 ani si abia am absolvit, de ce nu pot sa ma gandesc la un majorat sau la facultate? De ce trebuie sa ma casatoresc? De ce acum? De ce e asa urgent?
Cineva bate usor la usa. E mama care intra si se opreste uimita cand ma vede.
- Esti atat de frumoasa! Arati ca o printesa! Toti vor ramane cu gurile cascate cand te vor vedea!
- Chiar trebuie?intreb eu incet.
- Scumpa mea, am mai vorbit despre asta...
- Dar nu sunt pregatita!
- Nimeni nu e, zice ea zambind. Hai sa-ti punem rochia!
In cateva minute am fost gata. Nici macar nu ma pot uita in oglinda. Nu pot sa ma vad purtand o rochie de mireasa. Nu inca. Mama lacrimeaza si banuiesc ca e din cauza emotiilor. Si eu lacrimez, dar din alte motive.
- O nu, draguto! Sa nu-ti strici machiajul! imi zice coafeza, care s-a ocupat de fapt si de machiajul meu.
- Te asteptam jos, bine? imi spune mama. Sa nu zabovesti, mirele trebuie sa ajunga imediat si apoi vom merge toti la biserica pentru ceremonie.
Raman singura in camera mea. Imi fac putin curaj si ma privesc in oglinda. Nu pot sa cred ca sunt eu. Imi iau buchetul de flori de pe masa si ies. In timp ce cobor scarile imi apare un gol in stomac.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Toate rudele apropiate ma asteptau la parter. Cand ma vad, toti raman uimiti pentru cateva secunde, apoi incep sa ma felicite si sa-mi spuna cat sunt de frumoasa. Dar nimanui nu-i pasa de faptul ca abia am absolvit, cu zece, sau ca maine este ziua mea. Toti se bucura doar pentru ca ma marit. Si eu nici macar nu vreau sa ma marit! Nu acum! Nu cu un strain!
Dupa zece minute in care am fost asaltata de toate matusile si de toti unchii si de verisoare si verisori si etc. se aud niste masini cum parcheaza in fata casei noastre.
- Au ajuns! exclama una dintre matusi foarte incantata.
Simt ca mi se face rau. Am crezut ca voi putea, dar nu pot sa fac asta. Nu pot sa merg la altar si sa spun da! Nu pot! Nu vreau! Ma strecor printre ceilalti si o iau la fuga pe scari.
- Casandra! Unde te duci? ma striga mama, care m-ar urmari daca n-ar fi blocata printre rudele care se imbulzeau curioase langa ferestre sa se uite la mire.
Ajung la al doilea etaj si ma opresc. In mijlocul holului e fratele meu mai mic, Cristian. Se uita la mine atent si imi dau seama ca stie ce vreau sa fac. Ma apropii de el si il strang in brate cat de tare pot. Si el ma strange la randul lui.
- Te iubesc!imi sopteste el.
- Si eu te iubesc! Pana la infinit si inapoi (asa cum ne spunea mama cand eram mici)! Ma voi intoarce! Iti promit!
- Stiu...( ma strange mai tare, apoi imi da drumul)... fugi!
Ma mai uit inca o data la el si alerg in camera mea. Inchid usa cu cheia. Imi scot tiara si o arunc cat colo. Incerc sa-mi scot rochia, dar nu pot sa-mi dau jos corsetul singura. Iau foarfeca de pe masa si rezolv repede problema. Ma uit in oglinda pentru o clipa. Nu m-am tuns niciodata mai mult de cinci centrimeti. Imi prind parul cu o mana, iar cu cealalta trec foarfeca prin el. Imi deschid dulapul si scot din spatele unor cearsafuri un ghiozdan. E mereu pregatit in caz de urgenta. Nu credeam ca-l voi folosi. Pe cine mint? Ieri l-am verificat daca are tot ce-mi trebuie in el. Imi trag pe mine un tricou si o pereche de pantaloni scurti si ma incalt cu niste tenisi. Iau un pix si o foaie si scriu in graba: " Va iubesc nespus de mult, dar nu pot sa fac asta. Imi pare rau! " si deschid fereastra. Ma cobor pe gratiile de fier forjat pe care se catara trandafirii si fug prin spate...
Pe scari... Mama: Cristian!il striga cum il zareste. Unde e Casandra? Deja e jenant! Toti o asteapta! Cristian: Pai, ea este... la baie. Nu cred ca se simte prea bine. Era cam verde la fata. Mama: Of, sigur e din cauza emotiilor! Sper ca n-a varsat pe rochie! Ma duc la ea chiar acum!Du-te jos si spune-le ca venim imediat!
La baie usa e deschisa si nu e nimeni inauntru. Usa de la camera Casandrei e inchisa cu cheia. - Scumpo! Deschide usa! Haide! Te rog! Isi scoate cheia de rezerva din buzunar si cand reuseste sa deschida usa, isi duce repede mana la gura, abtinandu-si cu greu un tipat. Pe jos sunt bucati rupte de rochie si ... buclele castanii ale Casandrei. Se apropie de birou si vede biletul. - O nu...
