Spune-mi secretul tău 1. Adevărul

Capitolul 1

M-am trezit cu mai multe emoţii pe care nu credeam că o să le am vreodată.Dar uite că m-am înşelat. Prima zi în noul liceu. Încă nu îmi vine să cred că ne-am mutat din Anglia tocmai în New Orleans.

Într-o noapte,  mama a venit atât de înspăimântată la mine în camera încât am crezut pentru o secundă că iar a făcut un atac de panică, care erau foarte dese în ultima vreme.

M-a pus să îmi fac bagajele şi a spus să nu întreb de ce. Normal că m-am supus, deoarece îmi era teamă de răspunsul ei. Si aşa am ajuns noi tocmai aici. Încă mă macină aspectul cu mutatul, dar mai bine mă abtin , pentru binele amândurora.

- Ashely! Aud vocea mamei care îmi întrerupe gândurile.

M-am obişnuit ca ea să facă asta. E ceva tipic ei.

- Da?! Îi răspund puţin cam iritată.

Ashely, nici cu propria ta mama nu poti fii draguta? Macar dă-ți silința. M-am mustrat eu in gand.

- O să întârzii dacă nu te grăbeşti măcar puţin!

O doamne! Chiar avea dreptate. 8:40. Ar trebui să nu îmi mai opresc ceasul atât de des.
M-am îmbrăcat cu o pereche de jeanşi albaştrii şi într-un tricou alb cu un model abrasct, exact ca şi sufletul meu.De aceea îl declarasem preferatul meu.

Mi-am pieptănat părul blond cât de cât şi am observat ceva aproape imposibil. Ochii mei albastrii nu mai erau umflaţi şi roşii cum sunt de obicei. Asta chiar este un miracol. Pentru prima dată în viaţă am putut să mă odihnesc. Am tras două linii puţin cam strâmbe deasupra ochiului şi eram însfârşit gata. 8:50. Sunt o maestra a timpului.

Am ajuns cam în 5 minute la şcoală, după ce mama a accelerat prin mulţimea de maşini şi a înjurat pe toată lumea ce îi stătea în cale.

Asta m-a făcut să izbucnesc într-un ras incontrolabil. M-am dat jos din maşină, am îmbrăţişat-o pe mama şi ne-am schimbat câte un "Te iubesc". Să înceapă distracţia. Mai bine zis masacrul.

Am intrat în liceu. Nimic spectaculos. Un hol plin de elevi care abia aşteptau să înceapă această zi minunată de şcoală. Asta chiar a fost bună. Toţi elevii aveau o faţă de parcă acum avea să fie Sfârşitul Lumii. După mutra lor, sunt convinsă că acest liceu era mai exigent decât închisoarea. Minunat. Mulţumesc mama!

Prima oră aveam matematică. Clasa a 12-a e nasoală şi matematica în momentul asta îmi uşura viaţa de licean cu mult. Pe cuvânt de onoare. Am intrat în clasa, iar toţi ochii erau pe mine, de parcă eram Lady Gaga care purta minunata ei rochie din şuncă. Îmi venea să tip la ei, dar măcar azi să fac impresie bună. La nici măcar 2 secunde după ce s-a sunat, profesorul de matematică şi-a făcut apariţia. Doamne! Ziceai că omul asta e un zombie. Par cărunt, slab, cu nişte ochi bulbucati. Şi ce să vezi! Era şi dirigintele nostru.

M-a invitat să mă prezint, normal. Am zis 1-2 cuvinte despre mine şi speram să se sune cât mai repede posibil. Simţeam că înnebunesc dacă mai zicea ceva de algoritmi, lagoritmi sau ce naiba or fi fost.

Ora s-a terminat oribil de greu. La un moment dat, am observat că un ciuf negru de par se apropie de mine periculos de mult.

- Bună! Ashley , aşa-i?

De unde îmi ştia numele? Chiar nu imi păsa, dar parcă mă apasa oarecum curiozitatea. Sunt de puțin timp aici si deja lumea imi ştie numele.

- Am, da. Dar scuze, de unde îmi ştii numele?

- Am făcut matematică împreună, prostuţo.

Prostuţă?! Dacă mai spune asta încă odată, îmi ies din pepeni. Nu sunt un cățel care se invârte in jurul cozii.

- Scuze, eram cam absentă. Am încercat să schiţez un zâmbet, dar am eşuat lamentabil.
Bravo ție. Proasta impresie, bifat.

- Nu-i nimic! Eu sunt Emiley! Ce voce pițigăiată. Si totuşi atât de drăguță.

- Încântată de cunoştinţă!

Doamne, dă să se termine mai repede ziua asta. Prea mult entuziasm in jurul meu. Nu sunt obisnuita cu asa ceva.

- Ai vrea să luăm prânzul împreună? M-a intrebat ea cu ceea ce parea entuziasm in glasul ei. Ce poate merge prost?

- Mm, de ce nu? Chiar îmi era foame şi se pare că ea era singura pe care o cunoşteam acum. Profita si tu puțin, ma mustra vocea interioara.

Ne-am îndreptat spre cantină, unde am observat mai multe persoane la masa spre care ne îndreptam.

- Ele sunt Jessica şi Coralie. Fetelor, ea este Ashely! E nouă şi sperăm să se acomodeze cât mai repede cu putinţă! A zis ea pe nerasuflate.

- Încântate! Au spus ambele fete cam în acelaşi timp. Ciudate. Ziceai ca sunt gemene. Ochii aceia căprui şi părul negru le dădea o frumusețe înspăimântătoare. Mi-am trecut mâna prin păr vizibil intimidată şi am observat ca la masă se mai afla cineva. Un băiat.

O doamne. Simţeam că nu mai respir.
La masă mai era cineva... un... un...oh. Ochi căprui, par de culoarea castanelor şi buzele alea. Doamne. Revino-ți.

-  Ashley ? Eşti ok ? M-a întrebat Emily puţin amuzată.

M-a prins holbându-mă. Jenant.

- Aaa, da! El cine e ? Am întrebat-o atât de încet, încât nu sunt sigură dacă m-a auzit sau nu.

- El e Liam. La fel de nou ca tine şi puţin cam retras. Dar crede-mă, odată ce îl cunoşti chiar e de treaba.

- Aham. Era singurul cuvânt pe care îl puteam scoate pe gură în acel moment. Respiratia imi era precipitata si credeam ca o sa ma pierd in culoarea ochilor lui.

- Liam, nu ai de gând să fi şi tu politicos măcar o dată în viaţă ta? Uuu. Cineva a dat de belea.

- Chiar trebuie? Mai avea puţin şi căsca la cât de plictisit era de prezenţa mea. Frate. Sunt penibilă.

- Of, doamnee, normal! eşti cumva crescut în copac?! Emily era putin cam deranjata .

- Nu neg nimic! Un mic zâmbet s-a ivit pe chipul lui şi am crezut că mă topesc ca un cub de gheaţă lăsat în razele soarelui.

- Eu sunt Liam! Scuze, după cum a zis şi enervanta asta de lângă mine, nu prea agreez unele persoane. Emily l-a înghiontit în glumă.

- Eu sunt Ashley. Am spus încrezătoare.

Wow, eu, încrezătoare?
Am început să pălăvrăgesc cu cele 2 fete. Mm... Jessica şi Cora?Da, cred că aşa le chema. Am fost întrerupte de telefonul lui Liam, care suna în continuu de 2 minute. S-a ridicat destul de brusc de la masă şi a ieşit afară din cantină că să poată răspunde. Oare cine era? Ciudată persoană. Ciudată şi sexy, m-am corectat imediat.

Ziua se terminase cu bine. Nu a fost chiar aşa de rău. La ultima ora am chiulit împreună cu Emily, Jessica şi Coralie, deoarece liceul începea să fie că un ghimpe în coaste. Domnul misterios a zis că nu are timp să vină cu noi.

Să fie legat de apelul ăla? Sau îi era frică să chiulească? Mnu, nu îl vedeam pe el ca fiind un pămpălău tocilar. Sau nu ştiu. Eu tot îmi susţineam ideea apelului acela.
   ****************************************
Ei binee...asta a fost cam tot în primul capitol :) Sper că v a plăcut şi următorul capitol v a sosii dacă o să îmi cereţi să continui:) Mă scuzaţi pt eventualele greşeli.Va pup :* Şi aş vrea să va rog foarte mult un lucru.Dacă v a plăcut muncă mea,care nu e chiar aşa de uşoară,îmi puteţi lasă un follow,un mic comentariu şi un vot?Mulţumesc ^^ *următorul capitol va fi publicat peste 2-3 zile*.