One Direc... Cum?

Capitolul 2. Trebuie sa facem ceva!

-Sunt acasa! striga cineva de la intrare. Imediat l-am recunoscut. Important se crede, de parca ma interesa pe mine ca a venit el acasa. Din partea mea putea sa mai stea plecat, aveam si eu mai multa liniste.

Nu ma intelegeti gresit. Imi iubesc fratele, dar este atat de enervant uneori! Incat imi vine sa-i dau cu ceva in cap, si chiar o fac de cele mai multe ori.

-Hope! Miscati fundul jos! striga din nou George. Sa o creada el ca ma deranjez eu sa ii fac pe plac.

Am treaba. Trebuie sa fac ceva in legatura cu trupa aceea. Um... Ce proasta sunt! Nu stiu cum ii cheama. Sar din pat, pun semn la pagina la care am ramas la "Vampirii din Morganville" , o carte veche, dar superba. Fata de astea care sunt acum, este chiar geniala.

-Mama! tip coborand scarile.

-Insfarsit! Hope, te-am strigat acum...

-Nu am coborat pentru tine George! il intrerup. Unde e mama? il intreb cand vad ca in bucatarie nu este.

-Nu stiu, spune si zambeste obraznic aparandu-i gropitele in obraji. Nu le merita! 

Un lucru care ma oftica la el, gropitele! iubesc asa mult gropitele si chiar mi-as fi dorit sa am si eu, dar Dumnezeu nu a tinut cu mine si i-a pus lui gropite in obraji. Imi statea mie mai bine cu gropite, nu lui!

-Ba sti! ii spun si imi incrucisez mainile la piept.

-Ba nu stiu, spune si scoate limba la mine si se intoarce spre televizor.

-Sigur nu sti? il intreb si ma duc incet spre canapea luand o perna de pe jos.

-Dap, spune accetuand "p"-ul.

-Ok, spun si sar pe canapea si incep sa dau cu perna in el.

-Femeie nebuna! Inceteaza! spune incercand sa se apere.

-Never in a million years!

-Ne-am dat pe engleza, spune si prinde perna de celelalte doua colturi.

-Hope mai repeta odata, spune cineva din usa facandu-ne pe amandoi sa intoarcem capul.

-Ce? intreb confuza.

-Fraza in engleza nebuno! spune si imi da cu perna in cap George. Ai dat de probleme!

Ma uit urat la el si repet ceea ce am spus cateva secunde mai devreme. Ma uit la expresia mamei si avea amestecate pe fata doua sentimenta, fericirea si tristetea. 

-Mama? intreb cu o spranceana ridicata. Aaa! Mama! spun cand imi aduc aminte de ce am cautat-o mai devreme. Mama cum se chema trupa aceea? Cu cei cinci baieti? o intreb.

Imi analizeaza putin fata si privirea ii ramane indraptata in ochii mei. Parca vroia sa imi citeasca gandurile asa de concentrata era.

-One Direction, sopteste de abea auzind.

-Cum? intreaba George din spatele meu.

-Ce te intereseza pe tine? il intreb uitandu-ma spre el.

-Am intrebat nebuno, spune si ridica mainile paralele in fata lui.

-De ce intrebi? ma intrerupe mama inainte sa sar din nou pe George. 

-Pai, sincer nici eu nu stiu, ii spun si urc repede scarile lasand-o pe mama confuza.

Deschid leptopul si tastez repede "One Direction" si am dat sa imi apara poze. In fata mi-au aparut mi de pagini cu poze, toate fiind cu cei cinci baieti  sau singuri. Wow, dar stiu ca au fost celebri frate nu gluma! 

Am inceput sa trec cu privirea peste poze, in multe dintre ele se prostesc, altele sunt de la concerte si in putine stau seriosi. 

Am zambit cand am gasit poza care era si in cutia pe care am descoperit-o mai devreme. Era frumosi, chiar superbi. Inteleg de ce mamei i-a placut de ei.

Si inca cred ca ii place. Adica cum ii sclipeau ochii si emotiile amestecate pe care le amanau ochii ei, ma fac sa cred ca nu a uitat de ei.

Am privit ecranul leptopului timp de ceva ore. Sunt tare interesanti baietii astia! Si chiar stiau sa se distreze, cel putinasa aratau videoclipurile de la concertele lor. 

Si au niste melodii asa minunate, dar mai ales mesajul pe care il transmite fiecare melodie e nepretuit. Incep sa inteleg ce a patit mama acum ceva timp.

Continui sa ma uit de melodii de ale lor si dau de o melodie "What makes you beautiful". E melodia de care imi povestea mama ca a facut-o sa se razgandeasca in ultima clipa... inainte sa faca o mare greseala.

Am dat clic pe ea si videoclipul impreuna cu melodia au inceput. Dupa 3 minute si 27 de secunde de plans mi-am pus mana la gura si am inceput sa plang mai rau.

Nu pot sa cred, este asa uimitor! Si din cate am aflat a fost prima lor melodie! Cat ma bucura faptul ca au aparut in viata mamei la momentul potrivit...

Ies repede din camera si tip dupa mama in casa. Trebuie sa o gasesc.

-Aici! o aud pe mama din camera ei.

-Mama! ii spun numele in timp ce o strang in brate.

-Hope, draga, de ce plangi? ma intreaba si ma mangaie pe par.

-Mama! Sunt minunati si au melodii care iti intra in suflet, spun printe suspine.

A zambit imediat ce si-a data seama despre cine vorbeam si m-a strans din nou la pieptul ei.

-Asa este Hope, ti-am spus, mi-au schimbat viata! spune si isi sterge lacimile care au inceput sa ii curga pe obraji.

***

-Hope, sunt aici! Ce este asa urgent, de nu m-ai lasat sa-mi termin prajitura? se ratoieste respirand greu cea mai buna prietena a mea cand intra pe usa camerei mele.

Imi spuna mainile in sold si ma intorc spre pat. 

-De ce te-ai impracat ca si cum ai zugravi? ma intreaba si vine langa mine. Cine sunt bunaciunile astea? intreaba dandu-si o palma usoara peste obraz cand vede posterele cu One Direction de pe pat.

Asata este Bella, cea mai bua prietena a mea. Cum vede un baiat frumos, este numit de ea "bunaciune". Suntem destul de diferite, si la aspect, cat si la caracter, dar ne completam una pe alta si contrasul dintre noi este ceva ciudat. Eu bruneta cu ochii albastri, iar ea blonda cu ochii caprui spre negru, dar cum am mai spus ne completam una pe alta.

-One Direction? rosteste Bella dupa ce analizeaza toate posterele si nu sunt foarte putine. 

-Dap. Este o trupa care s-a formai in 2010, ii spun mandra.

-Cand? tipa uimita. Pai acum cred ca au 40-45 de ani! Si de ce esti asa mandra? spune revoltata.

-Pai in primul rand, au in jur de 35, si in al doilea rand, sunt mandra pentru ca daca nue rau ei, eu nu eram acum aici, ii apar pe baieti.

-Vrei sa spui ca...? 

-Da, i-au salvat viata mamei, si vreau sa fac ceva in privinta asta.

-Ce vrei sa faci? intreaba linistindu-se putin.

-Pai nu stiu! De aceea esti tu aici! ii spun si ridic mainile in are.

-Am inteles. Dar ce nu inteleg este de ce esti imbracata pentru a zugravi? ma intreaba confuza.

-Nu sunt imbracata asa! ii pun si imi aranjez baticul de pe cam si salopeta.

-Zau? intreaba si isi lasa greutatea pe un picior, celalalt indoindu-l.

-Serios. Avem treaba, si am zis sa fiu imbracata comod. Se pare ca mi-ai citit gandurile, ii spun si ii analizez tinuta. Pantaloni de trening, tricou si hanorac.

-Da, pai paote daca nu ma grabeai... spune si lasa propozitia neterminata. Ma rog. Cu ce te ajut?

-Aici vine partea interesanta! ii spun si imi frec mainile una de alta.

Capitolul 2 al cartii. In dreapta este George, cu toate ca sunt sigura ca il stiti. >:)

 Sper ca v-a placut capitolul! >:D<

Stiu ca George nu are gropite, dar la mine in carte are. Sper sa nu deranjeze pe nimeni! Daca deranjeaza, editez. ;) 

#S