Somebody teach me how to love

Chapter 6: The way he feels

Afara era inca o vreme racoroasa care mirosea a ploaie, asemenea celei de acum 3 saptamani cand fusese ziua mea. Tocmai se terminasera orele si inaintam lent pe trotuarul pietruit, cu mainile in buzunare. In fata mea am zarit o silueta cunoscuta. Apropiandu-ma in acelasi ritm am realizat ca, impreuna cu Alex mai era o fata. Aproape. Prea aproape, am gandit eu. M-am ascuns dupa zidul din apropiere rosind. De ce am gandit asta? Suntem...doar prieteni buni nu? Nu-i asa?.....Dar atunci de ce...de ce ma simt asa. Pentru un motiv anume pe care nu-l inteleg nu-mi pot incetinii bataile inimii....Ce e sentimentul asta? M-am uitat la mainile mele de parca raspunsul ar fi fost scris cu cerneala pe ele apoi m-am uitat, lipita cu spatele de zid, spre ei, riscand sa ma vada dar curiozitatea invinsese precautia. Dar m-am intors repede. Ah...pare destul de normal sa aiba o iubita, la urma urmei arata bine, e popular, are o personalitate calda si toate cele....Eu ce...mai caut aici? M-am intors pe aleea de pe care am venit, decizand sa ocolesc cladirea pe partea opusa ca sa ajung in statie. Planuisem sa merg incet dar in momentul ala am plecat fugind cu mana in dreptul fetei incercand sa-mi sterg lacrimile care incepusera sa curga fara stirea mea. De ce...? Nu am nici un drept...nu am nici un drept. In timp ce alergam Alex sesiza zgomotul pasilor mei alergand si intoarse capul, recunoscandu-ma ii spuse ceva fetei, apoi fugi dupa mine. NU! Nu..nu stiu ce ti-as spune! Nu veni dupa mine! Dar ca si cum mi-ar fi auzit gandurile, se incapatana mai mult si mari viteza prinzandu-ma din urma. 

-ANDRA! spuse el cu rasuflarea taiata, prinzandu-ma protector in bratele lui, din spate. M-am oprit in acel loc, in secunda respectiva, respirand greu de la alergat si am lasat lacrimile sa curga in nestire.

-Nu...nu a fost ceea ce....a parut. spuse el intre rasuflari grele. 

De ce se...scuza fata de mine...Nu e ca si cum...trebuie sa-mi dea socoteala. Dar contrar a ceea ce mi se parea logic in acel moment, faptul ca nu meritam asta, ca nu era pentru mine, o alta parte din mine se bucura de situatie. Ma stranse in brate ca pe un ceva pretios caruia nu vrei sa-i dai drumul vreodata. Sau era doar imaginatia mea? Dupa 2 secunde care parura mult mai lungi ma intoarse usor spre el, privindu-ma in ochi cu o expresie blanda pe fata. Apoi rase usor, aproape ironic. Fara sa spuna nimic desi paru ca-si cauta cuvintele, ma lua din nou in brate, tinandu-mi capul pe umarul sau cu mana. L-am imbratisat inapoi pentru ca ...pur si simplu parea lucrul potrivit. Ma facea sa ma simt bine. Dupa cateva momente imi dadu drumul dar ma tinu de maini in schimb cu aceeasi expresie blanda pe fata.

-Nu cred ca am avut ocazia....sau curajul sa fac asta cum trebuie pana acum...desi chiar cred ca ar fi cazul... spuse el cautandu-si cu grija cuvintele. M-am uitat la el usor confuza, timp in care isi cauta cuvintele.

-Eu....sti...nu as vrea sa-ti spun ceva banal dar...eu...ah fir-ar. spuse el incurcat. Am ras incet. Chiar parea a ceva ce ar fi spus, pentru o secunda chiar mi se parea ca lipseste ceva. Se intoarse la ce voia sa spuna rosind putin.

-Imi placi. spuse rosind mai rau, lucru care mi se paru absolut dragut. Am rosit si eu fara sa stiu. Cand am realizat amandoi ca aveam fetele rosiatice am intors capul in acelasi timp amandoi in alta parte dar curand am inceput sa radem de asta. 

-Ok, stiu. Da, a sunat aiurea din gura mea. spuse el autocritic si razand. Dar vreau sa sti ca sunt aici pentru tine si ca tu esti cea pe care o plac. Si acum o sa ma intorc la 'Alex' pe care il sti, nu la martianul asta care vorbeste cu tine acum. spuse facand o strambatura care imi provoca un ras usor.

-Iti sta mai bine razand. spuse el privindu-ma protector, stergandu-mi o lacrima de pe obraz.

L-am luat in brate, atarnandu-ma cu bratele in jurul gatului lui, nestiind cum sa raspund, actionand la impuls. M-a strans in brate, ca un fel de acceptare a raspunsului meu.