Capitolul 1

278 33 8
                                    


              Când nu știi pe ce drum să o apuci, ori vine cineva și te ridică, oferindu-ți un scop, ori cazi în cel mai adânc abis posibil, cu slabe șanse de a mai reveni. Kenzie era pe punctul de a cădea în cea mai îngrozitoare groapă existentă, când îi întâlni pe cei doi băieți care au încercat să o salveze, Jackson și Billy. Era pe punctul de a produce păcatul suprem, să se sinucidă. Nu i se mai părea că viața ei mai are vreun scop, vreo semnificație. Cei doi băieți au salvat-o și au avut mare grijă de ea până când încetul cu încetul, și-a revenit. Nu a fost ușor, dar s-a pus pe picioare. De asemenea, băieții i-au făcut o ofertă, să stea alături de ei și să îi ajute. A fost tentată să-i refuze, dar apoi își dădu seama că ăsta ar putea deveni noul ei scop, noul ei motiv să mai trăiască. Să îi ajute pe cei doi și să aibe grijă de ei. Cam așa au devenit ei trioul J.J, un fel de detectivi particulari. Au intrat în multe belele, dar datorită faptului că Billy a lucrat la Serviciile Secrete, i-a cam scos de multe ori din mocirlă. Jackson, este un hacker, poate nu unul dintre cei mai buni, dar sigur își face treaba cum trebuie. Iar Kenzie e un fel de momeală de cele mai multe ori. A învățat să se bată și să folosească un pistol. Nu avusese încă nevoie să folosească cu adevărat unul, dar nu se știe niciodată, în ultimul timp se cam bagă în tot felul de belele, iar ea devine mult prea curioasă și dorește întotdeauna să sape mai mult decât i se spune. Și știți ce se spune despre curiozitate, că a omorât pisica.

          Locuiesc toți trei în subsolul unei clădiri mai vechi, loc în care se și aflau acum. Kenzie nu mai scosese niciun cuvânt încă de când văzu poza lui Kai, amintirile cu el năvăleau prea tare către ea acum. Era confuză, supărată și tristă. Nu mai auzise ceva de el de foarte mult timp. Singura informația pe care o deținuse la un moment dat, era că el plecase la tatăl lui, că dispăruse de tot din raza oricărei persoane care mai încerca să facă contact cu el. Nu știa dacă-i citise scrisoarea, iar dacă o făcuse, atunci cu siguranță îl ura. Îl ura oricum, dar nu putea să nu recunoască că o roade curiozitatea, că vrea să afle ce se întâmplă cu el, de ce este căutat și cine este această persoană care vrea să afle mai multe despre el.

     Jackson își trânti laptopul pe masă, Billy își luase o bere din frigider, iar Kenzie se așezase gânditoare pe canapea. Desigur, năzbâtia grupului, nu putu să se abțină, așă că o luă iar la întrebări.

- De ce? De ce nu vrei să luăm job-ul ăsta? Sunt o grămadă de bani la mijloc și avem nevoie de ei. Își propti el mâinile în șold.

      Prinsă în gândurile ei, nu-l auzi.

- Kenzie!

- Ce? Tresări când el o zgâlțâi.

- De ce nu..

   Dar îl opri imediat, mișcându-și cu nonșalanță mâna prin fața lui. 

- Cine vrea ca noi să facem asta? Cine vrea ca noi să-l găsim pe tipul ăla? 

- Știi că detaliile astea sunt confidențiale..

- Nu poți afla?

    Căzu puțin pe gânduri.

- E împotriva politicii noastre.

- Noi nu avem o politică, lucrăm murdar. Kenzie își ridică sprânceana la el. 

- Pot verifica. Spuse el într-un final.

    Jackson se așeză la biroul său, iar ea îl urmă. Își pocni degetele și trecu la lucru.

- Ce vrea omul ăsta mai exact de la noi?

- Găsești totul acolo.  Îi arătă cu degetul un dosar de pe masă

INSANE: K vol 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum