Loială până la capăt

Sentimente neînțelese

M-am trezit și mă pregăteam să plec când l-am văzut pe Storm alergând spre mine.
-Storm? Ce faci aici?
-Pleci? Dar Sheila?! O să fie foarte tristă când va afla, ști, nu?
-Nu am vrut să afle...nu vreau să se întristeze mai mult decât o va face...
-Să ști că îmi vei lipsi...um...adică...ne vei lipsi...
-Și voi îmi veți lipsi mult...te rog ai grijă de ea...
-Îți promit...
-Trebuie să plec. Pa!
-Pa!
Ne-am îmbrățișat, după care am plecat. Când am ajuns acasă mama și tata au venit la mine alergând, mă așteptam să fie de rău.
-Unde ai fost?!
-Ce ai făcut?
-Mi-am făcut griji!
-De ce ai plecat?!
-Eu....(abia dacă puteam să scot un cuvânt fără să fiu întreruptă)
-Tatăl tău a crezut că ai picat în mlaștină....și a mers să te caute....
-Ow, deci de asta miroase a chestii moarte aici...
-Dragă, am stabilit că asta rămâne între noi....
-Eu am....
-Trebuia să ne spui! Nu trebuia să pleci așa!
-Da!...adică....Nu!
-De ce nu spui nimic?!
-Dar eu încer........
-Cred că se simte vinovată! Mirosul ăsta nu mai iese!
-Puteți să mă ascultați vă rog!?
-Bine...te ascultăm....
-Am mers prin pădure și am....um....am urmărit un iepure....și m-am... rătăcit....sfârșit!
-Data viitoare să nu mai pleci așa...am crezut că ai fost luată de indieni...creaturile alea care ne vânează de generații! Nu au inimă...
-De fapt nu cred că sunt așa de răi....
-Ce ai spus, Kyra?!
-...Um...era doar o glumă....nu că sunt amuzantă?! Hahaha!...(nu puteau să afle că sunt prietenă cu indienii, ar fi fost oribil)
-Um...da....
-Am nevoie de puțină adihnă, mă duc să mă întind puțin.
-Eu ar trebui să verific ce fac gărzile, cred că iar au adormit...
-Ok...
Mergeam în fiecare zi la tribul indienilor pentru a o vedea pe Sheila, care mereu mă aștepta cu nerăbdare. Eu și Storm ne jucam mereu împreună, eram nedespărțiți, dar mă întorceam mereu înapoi înainte ca părinții mei să observe. Am continuat să fac același lucru timp de ani întregi, până când într-o zi nu am mai văzut-o pe Sheila așteptându-mă ca întotdeauna.
-Storm, unde este Sheila?
-Ea...a început să se simtă rău acum câteva zile...acum stă în pat și este supravegheată, dar nimeni nu știe ce are....mă tem că va....
-Nu! Nu se poate!
-Unele lucruri se întâmplă, nu le putem opri, le putem doar accepta...Și pe mine mă doare la fel de tare ca pe tine...dar asta este viața...niciodată nu se știe ce fel de schimbări aduce...
-Unde este?! Trebuie să o văd!
Storm m-a condus la ea. Stătea întinsă, cu ochii închiși, era slăbită din cauza bolii. Mi-am pus laba pe mâna ei, ea m-a mângâiat ușor pe cap.
-Kyra? Tu ești? Mă bucur că ești aici....prietena mea...
Tatăl acesteia a venit chiar atunci să o vadă.
-Haideți afară, Sheila are nevoie de odihnă...
-Storm, crezi că va fi bine?
-Asta speră toată lumea...
-Trebuie să plec, părinții mei vor observa că am dispărut din nou....
-Kyra...stai! Trebuie să îți spun ceva...vroiam de mult timp să ți-o spun...
-Scuze, dar chiar trebuie să plec...
-Oh, bine....
Când am ajuns acasă l-am văzut pe tata vorbind cu o gardă a haitei. Era important.
Am mers să văd ce se întâmplă, am reușit să aud câteva cuvinte din conversația lor în timp ce mă apropiam de ei.
-Alpha!.....
-Ce s-a întâmplat?!
-Ea.....
-Unde este?! De ce nu este aici, cu voi?!
-Am fost atacați de un urs...ea s-a întors după pui......am încercat să o oprim dar a spus că nu va lăsa pe nimeni în urmă.....
-Care pui?!
-Un pui orfan....părinții lui au fost uciși....
-De ce nu ați luptat?!
-Am luptat....cinci gărzi au murit....altele opt sunt rănite grav...era prea puternic...a spus să luăm puiul și să îl ducem în siguranță.....Mi-am întors privirea...ursul nu mai era acolo, dar ea era înconjurată de indieni...era prea rănită ca să lupte...
-Asta se întâmplă când nu sunt respectate regurile.....este a doua oară când pierd pe cineva drag.....Nu voi mai permite asta încă o dată!....Pregătește toate gărzile și adu-le la mine!
-Da, domnule!
-Tată, ce s-a întâmplat?
-Unde ai fost?! Ști câte griji mi-am făcut pentru tine?! Dacă mureai cine îți lua locul de alpha în haită?!....
-Îți pasă mai mult de haită?
-Nu, cum poți să spui asta?!
-Nu, ai dreptate, îți pasă mai mult de tine! Așa este toată lumea aici, nimănui nu îi pasă decât de el!....
-Termină! Eu sunt tatăl tău, sunt liderul haitei și mă vei asculta!
-Ești șeful haitei, dar nu ești șeful meu, tot ce am făcut toată viața a fost să încerc să vă fac mândri de mine, să fiu așa cum vă doriți....dar adevărul este că nu vreau să fiu o alpha, nu am vrut niciodată....doar voi ați vrut....
-Termină! Cred că noi știm cel mai bine ce este bine pentru tine!
-Nu, nu știți, niciodată nu mă ascultați! Nimeni nu mă ascultă!
Unde este mama?
-Mama ta a.....murit.....
-Ce?!
-Domnule, veniți repede....cred că vreți să vedeți asta!.....(o gardă îl chemase pe tata)
-Vin acum....
Indienii vânau pe teritoriul nostru, nemaiavând mâncare.
-Nu se poate! Au omorât-o pe Akilla, iar acum ne fură mâncarea!?
-Așa se pare...
-Nu, nu se poate! Indienii îmi sunt prieteni nu ar rănii pe nimeni!
-Cum?! Ești prietenă cu indienii?! Ei nu au prieteni, termină cu prostiile astea!
-Nu! Ei sunt prietenii mei! Am stat printre ei și nu mi-au făcut niciun rău. Prințesa este bolnavă, au nevoie de hrană ca noi, încearcă să supraviețuiască, ca noi!
-Te-ai apropiat de ei?!
-Da, dar....
-Nu vreau să mai aud un cuvânt...nu vei mai pleca de aici nesupravegheată!
-Nu! Tată....
-Gărzi! Păziți-o, nu vreau să o pierd și pe ea!
-Tată, ascultă-mă, pot să îți explic!
-Nu vreau să aud nimic! M-ai dezamăgit!...Ne-ai dezamăgit pe noi toți!
-Ce veți face ,domnule?
-Voi declara război! Și ne vom răzbuna pe indieni pentru toți cei dragi pe care i-au luat de lângă noi și pentru că au îndrăznit să pună piciorul pe teritoriul nostru....Vor regreta!