◇5

26 9 2
                                    

Ridic privirea ruşinată încet, știind că am atras multe priviri şi-l văd cum stă în fața mea pe vine ţinandu-mă de brațul drept, panicat având o faţă de zici că tocmai văzuse o fantomă. M-am făcut iar de rușine...

-Ahm, da sunt bine acum dacă ma scuzi voi pleca. Zâmbesc stângaci.

Mă ridic uşor și lent sprijinindu-mă de perete pentru a nu mai risca nimic, îi dau mâna jos de pe brațul meu și dau să plec.
-Scuze domnișoară , însă nu pleci nicăieri.
Se pune in fața mea și îmi blochează calea.
-Poftim? Cu ce drept?

Puritatea lacrimilor taleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum