A treia zi de scoală. Nu îmi displăcea deloc să merg la colegiu.
Ieri după-amiaza mi-am făcut absolut toate temele înafară de biologie desigur și mi-am petrecut restul timpului liber cu Logan, mama și Mirna uitându-ne la Family Guy și mâncând pizza pe care Mirna o făcuse cu atâta dragoste.
Mă găsesc la micul dejun în această dimineață ploioasă. Am servit micul dejun singură deoarece mama și Logan au avut program devreme pe la opt iar colegiul meu începe la nouă din fericire. Aveam să merg prin ploaie la colegiu, ceea ce mă terifia. Îmi place ploaia dar nu vreau să îmi stric părul în drum spre colegiu. Azi îmi luasem haine mai convenabile pentru vremea mai rece de afară, hanorac, blugi, adidasi; părul meu era drept dar știam că avea să se încrețească ușor din cauza umidității de afară.
Îmi luasem umbrela gigant și am ieșit afară din casă dar nu înainte de a o saluta pe Mirna și de ai ura o zi bună. Eu și Mirna eram deja destul de apropriate, ea nu dormea acasă la noi dar venea în fiecare dimineață la șapte fix pentru a pregăti micul dejun iar după se punea să facă curat. Prânzul nu îl făcea deoarece mama mânca la lucru, eu la colegiu iar Logan găsea un mic fast food pe lângă facultate ca să se delecteze. Cina o face ea după care este liberă să plece dar câteodată îi place să stea cu noi.
Pe drum vântul bătea indulgent iar ploaia nu era deloc nemiloasă, mergeam nici prea repede, nici prea încet și admiram tot ce era în jurul meu, copacii, iarba, asfaltul, oamenii care zâmbeau, clădirile, tot.
Eram aproape de destinație și nimeni nu părea așa încântat de această zi, mi-am închis ușor umbrela și am intrat în clădire. Elevii câteodată se uitau la mine dar nu într-un mod rău, se uitau o secundă după care își vedeau de treabă, ceea ce era bine.
— Eve! striga Syria pe hol după care se îndreaptă plângând spre mine.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat-o eu în timp ce am luat-o în brațe.
Nu a vrut să îmi spună pe hol așa că am mers la cafenea unde ea a aprins o țigară nervoasă și a tras un fum.
— Dracu să o ia! a spus Syria.
— Cine? Care ea ? am întrebat eu curioasă.
— Vară-mea, aia care mi-a furat iubitul! a spus ea suspinând încet.
— Ce a făcut?
— Ieri am avut o cină în familie cu mătușa și minunatul ei copil și ghici pe cine a adus ea?
— Pe fostul tău iubit? am întrebat eu întristată.
Ea a dat din cap că da și a lăsat câteva lacrimi să curgă. Vedeam cum se scurgea rimelul pe chipul ei frumos. Vărsa lacrimi pentru niște oameni în care o dată a avut încredere oarbă și au trădat-o.
— Ce te doare mai tare? am întrebat-o, eu nevrând să răsucesc cuțitul în rană dar voiam să știu.
— Mă doare enorm faptul că mama a știut că ea m-a trădat și încă a invitat-o la cină. Mă mai doare enorm faptul că mătușa mea a lăsat-o să îl aducă.
— Înțeleg! am zis eu.
— Aseară nici măcar nu am dormit acasă, mi-am luat toate cărțile și am plecat în timpul cinei! mi-a spus ea.
—Și unde ai dormit aseară?
— La bunica, dar nu vreau să stau acolo.Nu mai vreau să îmi văd familia, toți îi țin partea ei. Ea e perfectă, ea e deșteaptă, ea e frumoasă, ea e mai bună, ea e minunată, ea e o trădătoare.
— Poți să vii la mine dacă vrei! am spus eu fără să stau pe gânduri.
—Ai face asta pentru mine? a întrebat ea de parcă i s-a luminat întregul univers.
CITEȘTI
Cum să scap acum ?
RomanceEveline Rony Walker, doar o fată căreia destinul îi surâde. Zander Smith, un băiat cu un trecut mizerabil. Inevitabilul se produce iar cei doi se întâlnesc. Ea va da totul ca să fie aproape de el. El va da totul ca să fie iubit de ea. Zander? Ignor...