Tocilara

Goodbye

Perspectivă Edward
Stau de azi-noapte pe holul ăsta nenorocit şi nuciun idiot de doctor nu se opreşte să îmi spună cum se simte Aby. De când a ajuns aici şi le-am spus că sunt iubitul ei, nu mai ştiu nimic de ea. M-au rugat să îi sun familia, căci doar cu ei vor vorbi. De ce a trebuit să vină acolo? De ce a trebuit să-l întâlnească pe Paul? De ce a acceptat să se urce pe acea motocicletă.
-Mă puteți ajuta, vă rog?sar de pe băncuță când o asistentă puțin cam prea plinuță trece prin fața mea
-Sigur! De ce aveți nevoie?
-Aş vrea să ştiu cum se simte una dintre paciente, Abygail Smith!
-Sunteți vreo rudă de-a sa?
-Da.... adică nu.......uneori pot fii atât de idiot......Sunt iubitul său!
-Regret, domnule, dar nu putem furniza informații despre pacienți oricui! Politica spitalului!spune şi plecă spre cabinetul doctorului.
-La naiba cu politica voastră!strig, deşi sunt sigur că nu mă mai aude
-Dacă mai țipi, chem paza!se aude o persoană care apoi începe să râdă.
Cine e idiotul care are chef de glume? Eu aproape mor aici, iar ei râd de mine.
-Tu chiar....... Alessia!Doamne, ce naiba cauți aici?
În fața mea stătea acum o femeie matură, la fel de minionă ca atunci când a plecat la facultate, brunetă, cu ochi albaştri, ceea ce e foarte ciudat, cu trei-patru şuvițe roz şi un zâmbet că Mama Rusie de mare.
-Mai uşor, vere! Sunt rezident!
-Poftim! De ce nu mi-ai spus? Poate ieşeam la o cafea sau......
-Oricum nu am timp! Tu ce cauți aici?
-Iubita mea a avut un accident. Iar colegii tăi dobitoci nu vor să îmi spună nimic.
-Politica spitalului!spune râzând. E bine, acum am plecat de la ea.
-Oh, doamne, pot să o văd?
E cea mai bună veste pe care am primit-o! Să ştiu că micuța mea e bine e cel mai bun lucru care se putea întâmpla!
-Nu o poți vedea MOMENTAN!
Verişoara mea pune accent pe ultimul cuvânt. Ce vrea să spună? Crede că nu pot să accept un "nu" ca răspuns? Ei bine, cam are dreptate. Şi acum îmi amintesc aniversarea sa de opt ani. Mi-a spus că nu poate tăia tortul până la ora 19, când ajungea bunica din Spania. Am aşteptat o oră, două, trei, dar nu am mai răbdat. I-am aruncat pisoiul în piscină. Odihnească-se-n pace acolo unde este. Oare există raiul pisicilor? Mereu am vrut să aflu. O mână care se flutură prin fața mea îmi aminteşte unde sunt şi de ce.
-Ce?
-Vere, vorbesc serios! Nu vreau probleme!
-Despre ce vorbeşti?spun şocat, cu mâna la inimă
-Despre Moti vorbesc! Mi-ai omorât pisoiul!
-A,da,scuze pentru asta!o bat pe umăr, apoi fug spre familia iubitei mei care tocmai a ajuns.
-Cine e aia?strigă prietena ei gălăgioasă
-Mai încet! Suntem într-un spital!spune în şoaptă tatăl său, iar eu îi mulțumesc în gând
-Lasă asta, cum e Aby?spun şi mă uit spre Meli, partea sensibilă a grupului
-Tocmai am ieşit de la ea, doarme.
-Vrei să spui că e inconştientă? La naiba!lovesc una din băncuțele turcoaz, iar Danny îmi face semn să mă liniştesc.
Mă trage după el într-un colț mai retras şi mă priveşte în ochi.
-Uite, Edward, ştiu că nu este momentul potrivit, dar trebuie să îți spun ceva......
Oh, doamne! Ştiu privirea aia! Mulți tați mi-au mai arătat-o. Asta e! I-o iau înainte şi spun ceea ce el voia să-mi spună:
-Nu vreți să mă mai apropii de Aby!
-De unde ştii?
-De ce? Ce dracu' am mai făcut acum?
-Tu glumeşti? Aby e pe un pat de spital din vina ta!
Asta a durut! Cine se crede să-mi spună ce să fac?
-Nu a fost vina mea! I-am spun să nu se urce pe motocicletă!
-Dacă nu erai tu nici nu ştia că există acel loc!bărbatul calm aproape că țipă acum, ceea ce mă lasă fără cuvinte. În calitate de tatăl ei, continuă acesta calm, îți interzic să vă mai vedeți!
Okay, acum chiar m-a enervat. Unu: nu este tatăl ei! Doi: chiar dacă ar fi e majoră şi vaccinată!
-Nu eşti părintele ei!de data esta țip şi eu, încât toată lumea se uită la mine
-Ai dreptate!se aude o voce feminină în spatele meu. Eu sunt mama sa, eu am drepturi asupra ei.
Asta chiar mi-a pus capac. Mamă?!? Aby are o mamă? Danny a rămas şocat, Linda la fel, dar Meli aproape că plânge. Cred că ar trebui să plec. În două ore am şcoală, mai bine m-aş odihni puțin.
Perspectivă Meli
Încă nu îmi pot reveni din şoc.Femeia asta tocmai a trecut pe lângă mine, dar nu m-a recumoscut. Acum aflu că e şi mama lui Aby.
-Matilde,îmi aud tatăl spunând, nu poți veni aici din senin.
-Vreau să-mi văd fiica!
-Mamă?!?
Spun fără să-mi pese de nimic. Femeia asta m-a abandonat când avem 10 ani. Apoi tata şi amanta sa m-au trimis la o casă de copiii.
-Mă scuzi?spune acesta scoțându-şi ochelari
-Nu mă recunoşti? Meli Rodriguez îți spune ceva?
-Meli, credeam că eşti cu tatăl tău!
-Ei bine, află că nu!fug spre Linda, care butonează telefonul. Ce faci acolo?
-Vorbesc cu Pedro!
-Te-ai împăcat cu el?
-Da, de ce?
-Meli, aşteaptă!strigă femeia care mi-a dat viață. Chiar îmi pasă de tine!
-Sunt sigură! Nimănui nu-i pasă de nimeni! Dacă ți-ar fi păsat, nu m-ai fi părăsit, dacă Lindei i-ar fi păsat, nu ar vorbi acum cu Pedro! Dacă lui Edward i-ar fi păsat de Aby, acum ea nu ar fi pe un pat de spital din cauza lui!
-Mai uşor, Meli! Te rog, linişteşte-te!spune Danny încercând să se aproprie de mine
Arăt ca o crizată. Sunt speriați de mine! Doamne, în m-am transformat?
-Ai dreptate!spun de data asta mult mai încet şi mă îndrept către ieşire
-Unde te duci?mă întreabă Linda vizibil îngtijorată
-Vreau să fiu singură!spun şi trântesc uşa în urma mea.
Suntem în luna mai, dar după vreme nu se poate observa. Trăim în New York, oraşul clădirilor-gigant. Pe aici treceam mereu cu mama, apoi cu Linda, apoi cu Aby. Brusc, îmi vine o idee. Nu e bună, dar altă soluție n-am! S-au adunat prea multe! Urc pe o clădire super-înaltă, iar când ajung sus, aerul rece şi poluat îmi îngheață lacrimile de pe obraji. Fac un pas înainte, doi înapoi. Îmi iau inima în dinți şi sar. Ce senzație minunată! Parcă plutesc! Dacă viața e aşa o târfă, iar destinul ştie doar să îşi bată joc de tine, eu spun pas! Aud o bubuitură, zgomot produs cel mairobabil de corpul meu la contactul cu pământul acoperit de asfalt, apoi nimic.
Goodbye!
Perspectivă Aby
Reuşesc să deschid ochii după multe lupte date cu mine însămi. Văd totul prin ceața. În cabinet sunt Danny, Tom şi Linda. Îmbrăcați în negru, plâng. Ăştia se aşteptau ca eu să mor? Sau abia aşteptau? Aberații.........Ciudat e că nu îi vădpe Meli şi Edward. Îmi amintesc tot. De ce sunt aici, de ce eram la Motoride. Când Linda observă că m-am trezit, plânge şi mai tare. Ok, se întâmplă ceva ciudat.
-Ce ați pățit?spun cu o voce răguşită
-Meli.....spune Linda suspinând
-Nu cred că e momentul potri.....încearcă să spună Danny, dar este întrerupt de aceasta, care țipă acum
-Trebuie să ştie!se lasă o tăcere mormântală, apoi aceasta continuă. Meli a mu....mu....murit!spune şi izbucneşte din nou în plâns
-Cum?spun sperând să nu fi auzit bine
-S-a sinucis,continuă Tom
După asta, am adormit iar. Poate e doar un coşmar! Sper asta, vreau asta! Nu văd nimic, doar aud ce se întămplă în jur. Un medic spune nu ne lăsa, cineva plânge, iar apoi linişte.
Hey, cam atât! Câte şervețele ați folosit? Nici nu ştiți cât m-am gândit la capitolul ăsta! Am pornit de la ideea cu moartea lui Meli. Ce credeți? Îi va respecta Edward decizia lui Danny? Ideea cu Alessia mi-a venit în timp ce scriam. Va juca şi ea un rol destul de important în poveste! Oricum, cred că vou mai posta unu-două capitole, apoi VA-CAN-ȚĂ. Oricum, vă voi anunța. Pupici! :*:* :*