-Si cum a reacționat cand i-ai spus ce s-a întâmplat cu adevărat? întreaba Carlos privindu-si telefonul.
Mike încă nu îi spusese ca de fapt a vorbit cu mama lui Ambar, nu cu ea. Ii era frica de reacția acestuia, putea sa se ducă și să spună Consiliului iar relația lui cu fata s-ar nărui de tot.
-Păi..., începe accentuând 'ă'-ul. Nu i-am spus tocmai ei, continuă scărpinându-și creștetul capului.
Carlos își ridica încet privirea din telefon. Ochii lui erau putin bulbucați iar gura ii forma un mic "o". Mike ridica din umeri inocent sperând ca Carlos sa-i înțeleagă ezitarea.
-Cum crezi ca o ajuta asta? întreaba ridicându-și mâinile in aer gesticulând. Cum o ajuta faptul ca-i ascunzi adevarul?
Mike ridica din umeri posomorât. A deschis gura sa răspundă cand s-a auzit cum se sparge un geam, in câteva secunde câteva bucăți de sticla înfingându-se in pielea acestuia. Se lasa pe vine acoperindu-și capul cu ambele palme. Își ridica privirea către Lupul Alfa neînțelegând ce se întâmpla. Carlos privea nervos spre fereastra. Băiatul simții un miros familiar realizând cine este cu ei in încăpere. Gândul ii zbura la Ambar, daca este in siguranța sau daca deja au ajuns la ea. Gândul asta ii întuneca mintea iar inima începea sa-i bată cu putere. Lupul se îndrepta către ei cu o viteza incredibilă. Ochii lui Mike s-au schimbat devenind galbeni, si-a dezvelit colții un urlet tanguitor șuierandu-i printre dinți. S-a năsputit asupra lupului doborându-l. O mâna rece s-a așezat pe umărul lui trăgându-l în spate.
-Tu du-te dupa fata ma ocup eu aici, spune Carlos.
Mike mai arunca o privire prin camera apoi a alergat către ieșire. Si-a scos telefonul din buzunar apelând numărul Amandei. Dupa câteva bip-uri a răspuns.
-Alo? se aude din capătul celălalt.
-Amanda, Ambar este acasa?
-Este in camera ei, raspunde pe un ton întrebător. S-a întâmplat ceva?
-Iti explic cand ajung, acum vreau sa te duci la ea in camera si sa nu o scapi din privire.
...
Ambar stătea intr-o poziție neglijabila pe fotoliu, un picior fiind așezat sub ea iar celălalt pe marginea fotoliului. Se gândea la ziua de ieri deși își promisese să dea uitari totul. Amintindu-si de oamenii care fugeau si sunetul sticlei sparte un fior i-a străbătut șirea spinării. A simțit cum frigul o cuprinde asa ca si-a încolăcit brațele in jurul corpului încercând sa se încălzească. Dar nu era frigul, era o senzație din interior, o senzație de care nu putea sa scape. Scenele se revărsau in mintea ei iar si iar doar ca de fiecare data era mai rau, vedea fiecare persoana de aproape si cum se scurgea sângele printre degete in încercarea de a atenua sunetul. Ecranul crăpase tot iar ea stătea in mijlocul cinematografului privind. Lacrimile s-au adunat în colțurile ochilor aceasta mușcându-și buza in încercarea de a le opri. Un ciocănit în ușa a adus-o la realitate din coșmarul ei. Si-a șters lacrimile cu mâneca bluzei nevrând sa o vadă cineva așa.
-Intra, a țipat.
Pe ușa a intrat mama acesteia. Era îmbrăcată cu o rochie largă, până deasupra genunchilor de culoare albă cu niste flori verzi. In mâna ținea o tavă cu clătite , un borcan de Nutella, un borcan de gem de vișine si o sticla de jumătate de litru Aloe Vera. Ii arunca un zâmbet însuflețit făcându-i semn sa le lase pe birou.
-Mulțumesc, spune continuând sa o privească.
Amanda ii zâmbi așezându-se pe marginea patului. Ambar se încrunta putin. Mamei ei nu ii plăcea sa stea in camera asta, ii se părea prea sumbră.
-Cum te mai simti? întreabă Amanda.
-Bine, raspunde schimbând canalul TV.
-Mike ce mai face? continuă.
Expresia feței fetei se schimba radical , obrajii cuprinzându-i o culoare roșie. Gura i se crispă. I-a luat câteva secunde sa proceseze întrebarea timp in care Amanda o privirea ciudat.
-Te simti bine? Ai febră? întreaba îngrijorată așezându-și o mână pe fruntea fetei.
-Nu, sunt bine , mama, se dezmeticește. Nu am mai vorbit de ceva timp cu Mike, raspunde.
-De ce? Sunteti cei mai buni prieteni, spune indignată.
Ambar ii aruncă un zâmbet nostalgic apoi a ridicat din umeri. Nu voia sa vorbească despre asta acum. Mike nu era problema ei principală.
Ușa camerei se deschise intrând Mike. Fata s-a ridicat repede de pe fotoliu privindu-l nedumerită.
-Ce cauți tu aici? întreabă.
Mike deschise gura ridicând ușor din umeri apoi o închise la loc. Nu știa ce sa ii zică. "Hei, pai am venit sa vad daca nu te-a atac vreun lup deoarece esti foarte cautata.De ce? Pentru ca nu esti un simplu om si ai abilitați uimitoare." Nu, asta chiar nu sună bine, gândi.
-Eu l-am chemat, intervine Amanda.
-De ce?
-Face parte din familie, n-a mai avut de mult o cina in familie.
Fata își roti ochii in orbite aruncându-se înapoi în fotoliu.
...
Dupa ce Amanda a pregătit cina împreuna cu fiica ei s-au așezat toti la masă. Gregg in capătul mesei, Amanda in dreapta lui, Mike lângă Amanda iar Ambar in stânga tatălui ei.
-Cum merge scoala? întreabă Gregg savurându-si mâncarea.
-Nimic nou, tot acolo unde a fost si data trecută cand ați fost la ședință , raspunde.
Toti ochii s-au îndreptat către ea. A ridicat din umeri nepăsătoare apoi a continuat sa mănânce.
-De ce nu-l intrebi pe Mike de noua lui iubită? întreaba sarcastică.
-Nu am nici o iubită, răspunde nervos. Despre asta e vorba? De aia nu mai vorbești cu mine?
Fata îi aruncă o privire indiferentă.
...
-Mi-a facut plăcere, Amanda, spune ridicându-se. Esti o bucătăreasă nemaipomenită.
-Mulțumesc, Mike, spune zâmbind. Ambar, de ce nu-l conduci până la ușă?
-Sunt destul de sigură ca știe unde este, raspunde.
Tatăl său ii arunca o privire dură aceasta dându-și ochii peste cap. S-a ridicat de la masă pornind spre ușa cu Mike in spatele ei.
-Trebuie sa vorbim, spune Mike pe un ton serios.
-Nu avem ce să vorbim, ii raspunde.
I-a deschis ușa făcându-i semn sa iasă. Băiatul încuviință cu un oftat apoi părăsi casa.
