- Bună dimineaţa, rază de soare!am auzit vocea lui Blair, mult prea aproape de urechile mele.
Mi-am strâns pleoapele, acoperindu-mi faţa cu palmele. Am îngâimat un „nu" somnoros, uitându-mă chiorâş pe fereastră. Somnul mă cuprindea încet. Era şi clar, după noaptea în care am stat să mă uit la pereţi. Oh da, sora mea era o încântare pentru umanitate. Dar dacă nu ne certam, dacă nu ne enervam reciproc, dacă nu exista în mine o dorinţă arzătoare de a o tunde cheală, nu o mai iubeam.
A tras pătura de pe mine, lăsând razele soarelui ce pătrundeau pe geam să-mi gâdile picioarele. Am mârâit.
- Dacă nu te trezeşti, arunc cu apă pe tine.
- N-ai îndrăzni, am mormăit, întorcându-mă pe o parte.
- Mă provoci?i-am auzit tonul ameninţător.
Am auzit apa de la baie curgând şi am sărit în capul oaselor.
- Gata, gataa! M-am trezit. Sunt trează. Lasă apa aia.
Capul ei proaspăt vopsit roşcat s-a ivit din baie, rânjind satisfăcută.
- Perfect. Ia spune-mi, ce vrei să mănânci? Omletă, saau...omletă?
Mi-a scăpat un hohot de râs. Camera noastră era cu bucătărie deschisă, ceea ce e bine în general, pentru că nici una din noi nu găteşte. Mi-am lăsat trunchiul corpului să se prăbuşească înapoi pe pat.
- Ce vrei tu. Ce-i cu starea asta?
Blair nu gătea decât în două situaţii. Fie ura bucătăria şi dorea să rămânem fără, fie era într-o dispoziţie foarte bună.
- Hm, nimic. Chuck a trecut pe aici aseară.
Am încercat să-i prind privirea, dar se ascundea printre rafturile negre din bucătărie. Ca sufletul ei, de altfel.
A spart agresiv două ouă lângă tigaie, făcându-mă să tresar.
- Ȋntotdeauna eşti aşa de dură cu "bilele"?
- Ȋn general nu primesc reclamaţii, mi-a răspuns, râzând.
- Şi, ce aţi executat voi aseară, cât surioara ta inocentă era plecată?
- Uhm, am..făcut clătite.
- Mda? Tot cu ouăle? Unde, mai exact?
M-a privit, zâmbindu-mi ca un copil în dimineaţa de Crăciun. I-am privit ochii verzi sclipind de amuzament.
- Eeexact unde stai tu acum.
M-am ridicat brusc. I-am văzut rânjetul şi am început să râd puternic. Partea stângă a patului avea urmele ghearelor unei pisici de pe stradă. Eu aveam o slăbiciune pentru animalele fără adăpost şi am reuşit să o aduc pe Blair de partea mea. Pisicuţa era speriată de ce puteam să facem noi două în timpul nostru petrecut acasă, aşa că îşi asigura bunăstarea stând lipită cu ghearele de saltea.
- Băi, dorm şi eu în patul ăsta!
- Da, bun, bravo. Salteaua e bună, de ce nu ai dormi şi tu în el?
Am râs, aruncând cu o pernă în direcţia ei.
- Stai dracu, nebuno. Vrei omleta cu fulgi?mi-a spus, aşezând mâncarea pe farfurie.
Am mâncat, plângându-mă constant de cât ulei "scăpase" pe omletă. Blair a îmbrăcat o bluză roşie de mătase, ce se asorta cu părul ei, şi o fustă office neagră, cu talie înaltă. Am pornit spre balcon, fumând liniştite o ţigară şi sorbind uşor din cafea.
