Stau singur sub un pom
Și-mi este așa de dor,
Să găsesc încă odată...
Fericirea de mult uitată.
Stau singur sub un pom
Și toate simțurile mă dor,
De aceea cad frunzele în gol
Precum vechiul meu amor.
Stau singur sub un pom,
Lângă lacul înghetat.
Nu mai e aici, cu mine,
Și amintirile mă-ncojor.
Acum mă ridic și plec spre orizont...
Și încep a fugi, în grabă
Spre acea frumoasă rază dintre stele,
Unde am degând... să mor.
