MIHAI -Misterul din jurnal

03. secretele

VARA LUI 1968

― Magda, trebuie să vorbim . Mi-a spus el plăpând si s-a tras . I-am simțit teama din glas și mi-am ridicat capul de pe umărul său. Il iubeam, îl iubeam cu toată ființa mea, nu mă deranja ca țineam ascunsă idila noastră . Ma bucuram de fiecare moment petrecut pe luncă sau lângă lacul din spatele casei . Eram atât de naivă, nici măcar nu puteam să-i înțeleg minciunile și totuși, îl iubeam .
― Ce s-a întâmplat? Eram convinsă că urma ceva nu tocmai plăcut, dar speram, speram că vom trece peste toate obstacolele. Împreună.
  Nu îmi răspunse, îl văzusem cum se întoarce și rupe o margaretă, delicat dar totuși crud, îi furase viața .
― Vreau să mă asculți cu atenție Magda, spuse cu aceeași teamă în glas . Te rog să nu te îndoiești niciodată de iubirea pe care ți-o port, noi suntem făcuți unul pentru celalalt și nimic nu poate schimba asta . Dar...
― Dar? Simțeam că ma prăbușesc, știam ce urma să îmi spună, iar încet lacrimile mi se adunau în coltul ochiilor .
― Nu pot să mă risc, mă ții pe loc. Trebuie să merg mai departe, iar cu tine îmi e imposibil. Te rog nu mă cauta, nici pe mine, nici raspunsurile la toate întrebările pe care ți le pui acum. Își intinse mâna spre fața mea și îmi înlăturase lacrimile, păstrează margareta asta ca semn al iubirii noastre, uită-mă. Iar astea fuseseră ultimele sale cuvinte .
  Am continuat să îl aștept în fiecare zi la luncă, cu toate că știam că nu se va întoarce. Îl căutasem și acasă la el, ca mai apoi să aflu că s-a mutat .
  Nu puteam înțelege, de ce plecase? Cum puteam să nu îmi pun atâtea întrebări când el era o adevărată enigmă?

  Am închis jurnalul și am privit în gol timp de câteva minute bune. Cine naiba era băiatul ăsta și de ce Magda a păstrat încă margareta?