Secretul dintre noi

Capitolul 3

Dacă există o forță în lume, care să poată depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până și față de moarte, această forță este iubirea.

Împușcătura îi răsuna încă puternic în cap și o făcea să tremure, amețită. Bagajul pe care îl mai avea pregătit pentru plecare fusese luat de un bărbat înarmat, chiar în plină stradă.Își înghiți un suspin în fața ghinionului, căci mai avea de parcurs un drum lung până la Anglia, destinația finală.

Continua să meargă pe drumul îngust,căutând ajutor, deși începuseră s-o obosească frigul, ceața și ghinionul care o tot urmărea de la plecarea din oraș. Sosise în Anglia în căutarea lui, iar inima îi bătu mai repede în așteptarea întâlnirii. Nu știa cum o v-a primi. Dacă va fi dispus să accepte înțelegerea pe care o făcuse cu mama ei, cu mult timp în urmă, și acestă luptă a sentimentelor o descuraja. Deodată zării împrejmuirea care care delimita proprietatea. Nu prea știa în ce direcție să-și îndrepte pașii căci încrucișarea de drumuri o descumpăni pe moment, dar hotărâ să o ia înainte. Privi cerul acoperit de norii care se întindea deasupra capului și își oftă nemulțumirea care o stăpânea, pentru a-și putea continua drumul. La un moment dat, făcu ochii mari de surprindere, ajunse la un lac care i se păru deosebit de frumos. Debarcaderul avea două bărci micuțe legate la mal. Atunci îl zări!

Frumosul cal alb care păștea liniștit lângă mal. Christabel deschise ochii, prevăzătoare, pentru că știa că acolo unde era un cal era și un călăreț. Încearcă să-l zărească pe stăpânul calului, dar nu reuși să-l vadă nicăieri. Era posibil să fie doar calul? Imposibil, se gândi. Frumosul exemplar trebuie să fi costat o avere.Îl examina cu ochi critic și se gândi la un singur lucru: calul era de la ferma tatălui ei. Prin această zonă nimeni nu era atât de bogat precum tatăl ei, ca să se ocupe exclusiv cu creșterea cailor de rasă pură.

Calul nu se sperie la vederea ei, își undui coama simțindu-i prezența și o privi cu ochi ageri, liniștit. Continuă să muște din iarba proaspătă, părând să nu se remarce interesul pe care-l trezea, și ea știu că era obișnuit cu prezența omului. Se apropie cu băgare de seamă, vorbindu-i încet, încercând să nu-l sperie. Christabel ajunse până la el și-i întinse mâna să i-o mirosă, înainte de a-l mângâia pe părul moale și alb cu fire gri, șoptându-i cuvinte afectuoase.

Dorea enorm să-l călărească.

Lipsa șeii era un impediment, pentru că abia știa să călărească fără șa, dar se gândi că împrejurările actuale nu permiteau etalarea unei false ipocrizii. Nu i-ar fi fost greu să ajungă până la doica și la Casian cu ajutorul acestui frumos cal.

Fusese lăsată să aștepte la încrucișarea de drumuri, iar ea mersese deja câțiva kilometripentru a găsi un ajutor și Dumnezeu îi trimisese un frumos exemplar cu patru picioare. Ce mai putea cere?

Cineva își drese glasul, iar sunetul o prinse pe neașteptate încât aproape o făcu să se clatine pe picioare când se întoarse brusc. Bărbatul stând întins pe iarbă, îi oferi un zâmbet jucăuș plin de simpatie. Cu siguranță nu-i simțise prezența.Fața bărbatului care o privea cu o aroganță calculată îi însuflețiră gândurile. Era prea frumos. Părul lui des și negru era ciufulit, iar ochii de un negri, o făcură să scoată un oftat pe care și-l reprimă înainte ca el să realizeze ce efect avea asupra ei cu o singură privire.

Fără nicio îndoială, brunetul îi căzuse cu tronc făcându-i inima să bătă nebunește. Purta o cămașă albă deschisă la doi nasturi și astfel putu să-i admire pieptul bine conturat. I se părea un vis, dar extrem de atrăgător. Tuși, încercând să își dreagă glasul.