Natura presarata in visare

Stau in curte... nu stiu ce parte a zilei este... Tot ce ştiu se defineste prin ceea ce vad.
Cerul este gri metalic, trist dar seducator, tremurator sub tunete si pe alocuri zgariat adanc de sulite aurii si intepatoare... Soare? Nu stiu ce e acest cuvant care imi rasare in minte... parca l-am mai auzit undeva, intr-o alta viata, sau poate acum cateva secunde? Anomalie care ma captiveaza, dar pe care nu mi-o pot explica. Ce este SOARELE?
Nu stiu la ce ma gandeam adineauri, parca ma preocupa, dar... in fine...
Ce este acest loc al disperarii? Iarba a fost mereu asa stearsa si firava? O mangaiere si se sfarama, se preschimba in cenusa otravitoare care imi inteapa carnea ... Doar o culoare e vie, galben... fulgerele pun lumina si sensul vietii pe cerul meu mohorat. SOARE...
Cine imi sopteste acest cuvant? Ce voce a mintii mele obosite si frante reuseste sa invinga frustrarea necunoscutului?
Vantul ma tranteste de pamant, iar un lichid negru si cald scalda pamantul in locul in care a aterizat capul meu. Ce se intampla? Unde sunt culorile? Sangele parca avea alta culoare... sa fi fost galben? Probabil, avand in vedere ca nu imi amintesc decat de existenta sa... SOARE!
Iar aceasta notiune abstracta reuseste sa-mi tulbure gandurile involburate de marea pustiului... Poate e un cuvant salvator! Poate daca imi amintesc ce este, viata va avea mai mult sens...
Ma intreb daca numai eu am viata, caci vad numai sfarsit in jurul meu. Pamantul se frange in mii de bucatele ce plutesc sfidand gravitatia. Singurele sunete care tulbura linistea sunt tunetele si urletele vantului turbat... SOARE!
Nu.mi dau seama cum sa imi amintesc ce inseamna... poate daca pun cap la cap ce stiu despre el:
1. Daca ar fi aici, ar fi viata in jurul meu.
2. Deznadejdea s-ar spulbera in prezenta sa, caci el reprezinta _SPERANTA_ zilei de maine si a momentului de acum.
3. Culoarea sa este galben, dar pentru asta nu pot baga mana in foc, ci doar presupun, fiind singura culoare pe care o stiu...
Mai mult nu pot gandi... vantul ma smulge iar si ma infige in gardul curtii mele foarte largi, gard inalt si  ghimpat, din nu stiu ce motiv... ma simt distrusa si simt durerea cum ma strabate pana in cel mai mic fir de par din cap... macar de as stii ce se petrece cu mine... mor incet, clipind din ce in ce mai rar...
......................................................................
Deschid ochii, iar primul lucru care imi sare in ochi este SOARELE! Nu imi vine sa cred! Lumina sa covarsitoare imi arde ochii, dar nu ma pot opri din a-l privi pe cel care , in lipsa sa, a facut natura presarata in visare sa se clatine din temelii si sa dispere pana la epuizare...