Alexander (vol I-II)

22

Katherine era întinsă pe jos, cioburi împungându-i mici porțiuni ale corpului. Alex speriat, se lasă pe vine în fața fetei plină de sânge, mici picături de sânge prelingându-se pe rochia superbă pe care aceasta o cumpărase special pentru această seară.

"Doamne Kath, îmi pare rău. N-am vrut să te rănesc."  rostește Alex zăpăcit de situație.

"E în regulă Alex, sunt bine. O să mă duc acasă și o să-mi trateze mama rănile." rosti Kath speriată de monstrul care devenise pentru un moment Alexander.

"Te rog, lasă-mă să te duc acasă."

"Nu, mă descurc. O să chem un taxi, și totul va fi bine. Nu-ți face griji."  Katherine era plină de sânge din cauza cioburilor de sticlă ce îi provocase răni adânci. Nu mai putea sta acolo, să-l vadă pe Alex așa, nu l-a mai văzut niciodată atât de furios. Cel mai bine pentru toți era ca Kath să se ducă singură acasă, lăsând ca lucrurile să se rezolve de la sine. Ce putea face ea? A încercat, și a eșuat. 

"Kath, nu fi încăpățânată, lasă-mă să te duc acasă." spune Alex și mai speriat de data aceasta.

"Am zis nu Alex, mă descurc. Pot și singură." țipa cât putu ea de tare către Alex.

"Îmi pare rău, dar Paul e vinovat. El a început."

"Încetează să mai dai vina pe alții. E vina ta, puteai la fel de simplu să-l ignori." rosti Kath.

"Ai dreptate, iartă-mă. Dar a vorbit urât despre tine și nu puteam permite asta, n-are niciun drept să te jignească." spune acesta surprinzător de calm.

  Katherine l-a privit pe Alex preț de câteva secunde, întorcându-și privirea de îndată ce o fulgerare a imaginilor de mai devreme i-a traversat mintea. Ce inuman, ce dur și însetat de răzbunare era persoana aflată în fața sa. Era imposibil ca el să fie Alexander cel grijuliu și gentil. Când și-a revenit din transa provocată de gândurile ascunde adânc în mintea sa, adolescenta încercă să se ridice. O durere înțepătoare îi străpunse trupul, cedând. Î

n jurul ei putea observa o mare de elevi îngroziți. Un băiat pe care nu îl mai văzuse până atunci se apleacă asupra sa, ridicând-o brusc. Tresare îngrozită de durerea provocată, dar felul în care tânărul o ținea în brațele sale puternice îi oferi un confort neobișnuit, ameliorând durerea.Alex merge hotărât către ei, însă Paul îl oprește, împingându-și mâinile pe pieptul rivalului său.

"Las-o în pace! Nu vrea!" rostește clar și stăpân pe sine Paul, întâmplările provocate necauzându-i vreun fior de teamă. 

"Tu ce te bagi?" adaugă pe un ton gol Alexander, contactul vizual întrerupându-se în secunda următoare.  

  Cerul înstelat reflecta teroarea trăită de toți în seara aceasta, deoarece era plin de cioburi prefăcute în praf de stele, iar mii de stele roiau în jurul lunii. Din păcate, o noapte a perseidelor, în care dorințele se sting o dată cu părăsirea cerului de către acestea .