E noaptea neagră a suspinului de cuvânt,
Un urlet de câine ce se transformă
In suspine al văduvelor ce plâng,
O durere aprigă si nevinovată fără formă.
Unii plâng, alții par a fi indiferenți
Doar Dumnezeu mai știe ce e cu ei,
Însă cei mai mulți arată că sunt atenți,
Dar pe la spate socotesc greșelile moartei.
