E-un fel de dans alert,la pas,se pare,
Tropot de cerbi pe pamntul moale.
E-un fel de cântec cu un refren aparte,
Atunci când şi-l cântă,natura-i pe moarte.
Departe..zărindu-se lumini alburii,
Ce-şi fac drup pe aleeile castanii,
Nimeni nu se opune,suflarea tace,
Dându-i-se toamnei,ofrandă,în pace.
Început scrijelit în scoarţă de arţar.
În floare de nucă,
Sfârşitul amar.
Pe coaja-i de afurisită vreme,
Umed şi pal,noroiul şi-l cerne,
Storcând apă,pe pământul etern,
Lacrimi de ploaie,din infern.
Străpunse parcă,de doruri adânci,
Amintiri aburite din sol,ori din stânci,
Sufletu-ţi aprinde,începutu-i simfonic,
Continuarea-i pustie,
Sfârşitu -i demonic.
E-un fel de dans alert,la pas,se pare,
O pânză-ncalcita de vise amare,
Un simplu val,haotic,pe mare,
Un surâs ambiant,ce simplu dispare.
Natura-i pe moarte.
Şi ştie,şi-o simte.
Valuri reci,pe solul fierbinte.
Un vuiet straniu,prin frunze răsare,
Suflă rece,
Şi viaţa dispare.
Vântul se-aude lacom...afurisitul...
Când toamna apare,
Începutu-i sfârşitul.
