Tu

19 1 0
                                    


Am să te aștept,
Acolo unde șanse nu-s,
Am să te alint,
Până la apus,

Și o să-ți cânt,

Până o s-adormi,

Sub ochii mei atenți,

Sub șiruri de pomi.


Și nu te voi uita,

Oricât aș trăi,

Vei fii-n mintea mea,
Oriunde aș fi.

Ai spus că vei rămâne,
Când lumea tăcea,
Ai fost lângă mine,

Când lumea pleca.


Am să-ți cânt toată noaptea,

Despre lună și stele,

Despre cum alergați

Prin visele mele.

Despre cum mă trezesc,

Cu tine în gând,

Despre asta,iubire,

Deseară-o să-ți cânt.

Și vom fi amândoi,

Până dimineață,
Când soarele-n zori,
O să-ți pâlpâie-n față.


Zâmbetul tău,

Mereu mă-ncalzește,
Când sufletul meu,

Aprig pălește,

Ochii tăi mari,
Ce în lumină sclipsesc,
Și vocea ta caldă,

M-ă fac să trăiesc.


Vom merge departe,
Unde drumul ne poartă,

Poate scriem și-o carte,
N-avem nevoie de-o hartă!
Vom străbate tot cerul,
Oceanul și marea,

Stăpânind infinitul,
Stăpânind și zarea,

Vom trece prin toate,

De-acum împreună,
Doar tu și cu mine...

Zâmbind către lună!












Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Feb 21, 2017 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

O oglindă neclarăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum