Regina Întunericului

Capitolul 15

                Încercam să deschid ochii, dar nu puteam, îmi simţeam pleoapele grele. Era întunecat totul... dintr-o dată văd o lumină foarte puternică și albă.

                 Am deschis ochii și m-am văzut pe un pat de spital, ce s-a întâmplat? De ce sunt aici? Iar acum îmi aduc aminte, am fost împușcată și încă trăiesc? Imposibil.

                 Aud ușa descizându-se, era Nick care vine și mă strânge tare în braţe.

B:" Auu, mă doare!"

N:" Scuze Bev, dar am crezut că te-am pierdut definitiv"

B:" Ce s-a întâmplat? Unde este Izzie? Joe?"

N:" Totul este în regulă, Izzie s-a dus să mănânce cu Zlatan, iar Joe... a scăpat.."

B:" Cum??? Incredibil, acum o să ne vâneze"

N:" Lasă asta acum, cum ești? Te doare ceva?"

B:" Mă doare foarte tare abdomenul, mă gândesc că de la împușcătură" Trag tricoul, iar operaţia era aproape vindecată. Stai...

B:" Cât timp am fost inconștient?"

N:" Ăă.. cam 3 săptămâni de la operaţie"

B:" Cee?? Am fost în comă? O doamne.." Spun și îmi pun mâinile în cap când ușa se deschide.

Z:" Beverly? Te-ai trezit?? Ești bine? Cum te simți?" Vine și se așează pe pat, dându-mi un sărut pe frunte.

B:" Sunt bine, puțin șocată. Am fost în comă? Nenorocitul ăla.. cum a reușit să scape??" Strig eu nervoasă.

                  Zlatan își întoarce privirea lui rece către Nick. Asta înseamnă că nu trebuia să-mi spună. Când în ușă o văd pe Izzie, făcând niște ochii mari, apoi aleargă spre mine și mă strânge puternic în braţe.

Iz:" Ce mă bucur că ești bine, nu trebuia să te bagi în faţa mea, amețito"

B:" Ce nu fac eu pentru prietena mea? Îmi dau și viaţa." Răd.

*

        După încă o săptămână, doctorul m-a lăsat să merg acasă, doar cu condiţia să stau la pat să mă odihnesc și să îmi iau pastilele. Zlatan a foat foarte grijuliu cu mine, cred că m-am îndrăgostit de el. Sigur eram îndrăgostita...

           În sfârșit am ajuns acasă, de fapt la Zlatan acasă, acum stăteam toţi acolo ca să fim în siguranţă. Mașina mea era parcată în garaj, de abia așteptam să o conduc din nou. Acum eram pusă în pat din scaunul cu rotile de către Zlatan. Era așa comod, îmi înţepenise spatele de la patul acela din spital. Mă simţeam bine, puţin ameţita de la medicamentele pentru durere, dar bine. Bine că am scăpat și de asta.

Z:" Iubito stai bine?"

B:" Foarte bine, acum sărută-mă"

                M-a sărutat încet și tandru pe buze, dar desigur eu vroiam mai mult. Atunci a intrat Nick în cameră să vadă cum mă simt, nu părea afectat de sărut, oare am ratat ceva?

B:" Zlatan nu pleca, te vreau"

Z:" Iubito trebuie să te faci bine, o sa vin mai încolo să văd ce faci"

               Spune și se face nevăzut, perfect. Acum trebuie sa mă abţin și de la sex din cauza nenorocitului acela de glonţ. Plictiseala era groaznică, uitatul la Tv era groaznic. Vroiam să ies, să mă plimb, nu să stau închisă în nenorocita asta de camera.

*

                 A mai trecut o săptămână și mă simțeam mai bine, acum puteam să fac câţiva pași, cu greu, dar puteam. Zilele acestea ce au trecut am observat ceva dubios. Nick și cu Izzie fac schimb de priviri și de zâmbete, ceva nu este în regulă...