Prolog

28 4 1
                                    

,,Nu sunt singur, asta daca pui la socoteala si criminalii. I-am gasit si pe ceilalti, supravietuitori la fel ca mine. Cel putin asa cred, asta as vrea sa cred.

Pentru unii, sunt un strain, o umbra ce cutreiera padurea, uneori ajutand, alteori doar pierzand timpul. Altora le-am spus numele meu. Nu vreau intotdeauna sa le stiu numele. Asta ar face lucrurile mult mai grele atunci cand stiu ca despartirea este inevitabila, cand stiu ca nu vor mai avea mult de trait.

Ii ajut...uneori. Doar daca si ei m-au ajutat. Stiu ca suna egoist, dar scopul meu este de scapa, pentru a ma reintoarce. De ce sa ma reintorc? Pentru ca vreau sa investighez aceste lucruri, asta doar pentru ca cineva cu abilitati innascute sa termine ceea ce eu am inceput.

Frica? Frica este cea care ne defineste. Datorita fricii, ajungem sa lucram impreuna. Nu mai avem pe nimeni altcineva. Interaciunile si contactul dintre oameni mai calmeaza incercarea dureroasa pe care o impartim. De multe ori ma intreb daca mi-e mai bine singur sau daca am putea continua impreuna. Uneori, am parte de un sentiment de rusine. De ce? Cum am mai spus si inainte, uneori ajut, alteori lucrez independent. Atunci cand ma strecor departe de strigatele de durere, simt constiinta cum ma apasa.

Dar am fost si eu la randul meu in partea aceea, atarnand jumatate de metru deasupra pamantului in timp ce vedeam pe cineva in iarba. Statea ca un martor. Poate ca este important de privit, pentru a-si aminti pentru el insusi ca duredea nu este singurul lucru care ne ingreuneaza vietile in acel moment? Dar si sufletele noastre. Meritam sa traim daca eram aproape sa scapam? "

- Jurnalul lui Benedict Baker

Death Is Not An Escape Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum