Death Is Not An Escape

Shelter Woods

"Stateam ascuns in iarba inalta si privean scena ce se desfasura in fata ochilor mei: fata ajunsese in dreptul carligului si se ridica pe varfuri pentru a-l da jos pe prietenul ei. Dar fusese prea tarziu, ghearele entitatii ii strapunsesera trupul insangerat si il ridicau spre cer, spre gura ce avea sa se hraneasca cu sufletul lui nevinovat. Fata cazu in genunchi si incepu sa verse lacrimi fierbinti pe chipul ei murdar de pamant si sange. Isi intoarse privirea spre mine. Privirea aceea dezamagita si indurerata pur si simplu ma sfasia, dar nu aveam de gand sa fiu imprudent. I-am facut semn fetei sa vina sa se ascunda in iarba. Aceasta se ridica si dadu sa se apropie, dar, fiindca iarba era inalta si deasa, nu vazu capcana de urs si calca in ea. Aceasta se stransese, zimtii acestia infigandu-se in piciorul ei, provocandu-i un strigat de durere. Acum puteam spune ca am ramas doar doi, fata nu mai avea nicio sansa. Mai fusese o data agatata in carlig, dar atunci am reusit sa o scot la timp. Acum, mai mult ca sigur va avea aceeasi soarta ca prietenul ei. Se uita iarasi in ochii mei, ma ruga sa fac ceva, dar nu puteam sa o ajut. Stiam ca va veni si ca astfel voi ajunge si eu prins. Si atunci a venit el. Era mult mai inalt decat mine, decat oricine cu care am fost vreodata aici. Avea umerii lati in care erau infipti piloni de fier. Purta aceeasi salopeta maronie, tot timpul acoperita de sange proaspat. Intr-o mana avea un satar, iar in cealalta, de obicei, avea o capcana pentru ursi sau pentru supravietuitori,mai nou. Iar fata lui, acoperita de o masca veche, murdarita, cu colti ascutiti,arcuiti intr-un zambet fioros, era cea care te speria cel mai tare. Acesta ii lovi spatele fetei cu satarul iar ea cazuse pe pamant imediat dupa ce isi elibera piciorul. O puse pe umerii sai asemeni unui sac de cartofi si ii cauta si ei un loc in care sa o sacrifice. Ea a renuntat, nu se mai zbatea, nu se mai agita in speranta ca ar putea sa o scape. A ramas fara speranta, era prea trista ca sa mai poata face ceva. Trecu de mine prin iarba si o sacrifica exact in spatele meu. Asemeni prietenului ei, sufeltul ei se ridica pentru a ajunge sa sature pofta nesfarsita a entitatii. Dupa aceea, cel caruia prefer sa-i spun capcaun, pleca in cautarea ultimilor doi supravietuitori: adica eu si inca un baiat care a spus ca se va ocupa de generatoare. Dupa aceea am auzit sunetul libertatii: portile urmau sa fie deschise. M-am asigurat ca nu mai este prin zona si am luat-o la fuga spre una dintre porti. Spre norocul meu, baiatul deja o deschisese si ma astepta. I-am multumit repede dupa care am fugit amandoi spre libertate. Am scapat, dar si de data asta, o alta rana care imi sfasie sufletul: ochii aceia verzi care varsau lacrimi, privirea rugatoare, si apoi renuntarea definitiva a fetei, m-au facut sa simt cum vinovatia imi apasa sufletul, mi-l sfasie si apoi ma face sa regret ceea ce am facut sau ,mai bine spus, ceea ce nu am facut."

Aceasta fusese una din secventele gasite in jurnalul lui Benedict Baker. Acesta ajuns la un moment dat victima a padurii, asa ca tot ce avea mai de pret a ramas mostenire nepotului sau, Allen Baker. El citea zilnic din jurnal si cu fiecare pagina pe care o citea, dorinta de dreptate il impingea sa actioneze. Dar nu putea sa actioneze singur, avea nevoie de ajutor. Si stia exact de unde ar putea sa faca rost. In seara asta, undeva in apropierea padurii, se organiza o petrecere si un foc de tabara. Chiar daca parea un loc ciudat in care sa gasesti pe cineva cu care sa mergi la sinucidere curata, Allen era increzator. Era mai mult ca sigur ca aceasta ,,misiune de recrutare" va avea succes, intr-un fel sau altul.

Acesta lua caietul vechi si il baga intr-o geanta pe care si-o puse pe umar dupa care se apropia de oglinda. Isi aranja putin parul dupa care isi aranja ochelarii pe nas. Ura faptul ca trebuia sa-i poarte pentru ca erau incomozi si ii dadeau un aer de persoana ,,incapabila", cum spune el. Dar trebuia sa-i poarte pentru ca nu putea sa vada nimic la departare. Dar in rest, nu avea probleme de niciun fel. Mama lui spunea ca e adorabil cu ei, dar el se gandea ca orice mama isi dragaleste copilul, asa ca nici pe ea nu o credea. Inainte chiar avea o problema cu asta, ii era era rusine sa iasa cu ei. Dar acum a realizat ce-i mai bine pentru el, chiar daca inca nu imbratiseaza ideea. Dupa ce isi lua geaca neagra pe el porni spre intrarea in padure. Intrarea era o zona sigura, doar inima ei era un pericol pentru oameni, motiv pentru care locul este marcat si astfel nimeni nu se va apropia.