O urma de tine.
08-11-2015
O zi din ultima luna de toamna. Anotimpul ala rece, ce-ti starneste in inima multa nostalgie si gheata.
Era vineri.
Un vineri mult prea sec și lipsit de viață pentru mine.
Îmi las vioara din brațe si-mi pun mainile pe piept.
Ochii-mi priveau pe tavan. Corpul imi era rece. Inima lovea in piept prea puternic. Buzele se usca-nzadar.
Telefonul imi era pe podea, alaturi de pat. Sunetul sau lent si incet, imi crea o melodie trista-n minte.
Totul se misca lent si lipsit de viata in jurul meu.
Corpul imi era pe Pamant, iar sufletul plecat departe.
Habar nu am pe unde ratacea sau ce avea de gand sa faca cu mine. Avea sa-mi ia totul intr-o fractura de secunda sau sa-mi puna totul strans in palma.
Raspund. O voce groasa ce-mi punea in minte doar cu un singur cuvant, versuri alese din piese foarte vechi si triste. Vocea lui era asemenea unei chitare rupte ce asteapta un mester gata sa o repare.
Ma rugase sa cobor. Sa-l mai vad o singura data. Inainte sa plece.
Am refuzat. A spus un simplu "ok" iar telefonul s-a intrerupt brusc, lasandu-ma fara aer.
Sambata dimineata. Ora 8:00
Peste o ora avea sa ma reintorc acasa pentru 2 zile,pentru ca acasa ma simteam cel mai bine. Acolo imi gasesc singurul lucru ce l-am pierdut de multa vreme, dar il regasesc tot acolo, asteptandu-ma, de fiecare data.
Ajung acasa. Imi las vioara din spate pe patul din dormitor. Un ceai cald ma astepta pe birou, imitand cerul prin aburul sau.
Pun mana pe ceasca de ceai. Mainile mele reci si caldura sa puternica, faceau o combinatie frumoasa intre ele, readucandu-mi la viata cateva simturi.
Imi asez corpul ca un obiect nu prea interesant si vechi pe pat. Las parul auriu sa curg pe margini ca o cascada. Ochii mei caprui deja se innegrisera prea brusc. Nu vedeam vreun motiv. De obicei nu erau asa. Imi acopar fata de copil inocent in palme. Lacrimile incep sa curga, lasand in urma lor un drumusor pe care putea merge un pitic.
Stau cateva minute bune ca sa-mi revin din starea aia prea dureroasa pe care o aveam.
Telefonul suna iarasi. La fel de incet. La fel de timid.
Acea voce ma urmarea pretutindeni. In minte mea, doar pe ea o auzeam.
Raspund din nou.
Acea voce imi spune direct:
"Imi lipsesti!"
Am ramas putin blocata de cele ce mi se intampla apoi mi-am facut curaj sa raspund.
"Ce-ti lipseste din mine?"
N-a mai raspuns. A stat pe ganduri. A inchis apelul si mi-a dat un mesaj spunandu-mi ca sentimentele nu se spun liber.
Un vânt rece s-a pornit asupra ferestrei din camera mea. Cerul se schimba din culoarea sa albastra.
Telefonul din partea cealalta a camerei suna agitat si-mi dadea un sentiment ciudat si nelinistitor.
Pornesc in pasi repezi pentru a raspunde. Tot ce aud dupa ce pun mana pe receptor a fost "Bunica nu mai este!"
Dupa ce am auzit cuvintele alea, tot ce am mai putut face a fost s-o iau la fuga pana la casa bunicii. Am trantit poarta pana s-a desprins. Am deschis usa casei bunicii.
Bunica mea..era asezata jos..
Acoperita cu o patura gaurita..
M-am prabusit la pamant de durere, strigand cu multa ura Divinului.
Totul meu s-a dus. Tot ce-am iubit s-a risipit. S-a imprastiat peste amintiri si fapte.
Dupa cateva zile mai tarziu, am venit la mormant sa mai vorbesc cu ea. Era singura persoana care ma intelegea si ma iubea, indiferent de cate defecte aveam.
M-am asezat pe pamantul rece si gol. Lacrimile nu mai aveau vreun rost. Nu puteau tine loc de durerea lasata in urma.
"Toata dragostea mea s-a ingropat la 2 metrii sub pamant. Daca nu voi mai putea continua vreodata de una singura, ma voi aseza langa mormantul tau. Inima mea iti va face pulsul sa explodeze. Iubirea ta imi va trece din nou prin vene si ma va face vie. O sa traiesti prin mine o eternitate.Iti promit!"
Mi-am luat ramas bun de la tot ce iubeam. Ploaia incepea a cerne picaturi marunte de durere.
Plec din nou de acasa. Merg in locul unde am fost prima data fericita.
Vocea groasa si trista ma cauta iarasi. De data asta imi cere sa cobor pentru a-l vedea. Am coborat. Fata mea era o opera de arta nereusita. Un portret fara viata. Corpu-mi era rece. Ochii negri storceau niste lacrimi pe ascuns. Hainele mele negre caracterizau prea mult starea mea de spirit.
Trupul slabit nici nu mai voia sa faca cativa pasi pana la urmatorul etaj.
Cobor.
Deschid usa blocului.
El era asezat acolo, cu spatele.
S-a intors si m-a privit in ochi.
Tot ce am putut face, a fost sa-i sar direct in brate. El avea inima mea. Mi-o putea bandaja. Ma putea face vechea eu..
Am stat minute in sir imbratisati. S-a dus spunandu-mi ca doar a vrut sa-mi vada ochii.
Afara, luna stralucea pe bolta cereasca ca o craiasa. Briza rece sufla tot mai tare catre corpul meu.
Am ramas acolo, scuturandu-mi povara de pe umeri spunandu-mi incet "Ce iarna grea ma asteapta.."
