9 octombrie,2016
Mă uit pe gem și privesc aburul care se împăienjenea pe el creand un fel de peisaj incolor.
Afară-i mult prea frig pentru a sta să număr firele de iarba, așa că m-am decis să citesc o carte.
Pe foile sale găseam câte o urmă din mine. O parte din trecut în răvășește inima. Îmi rupe tot farmecul și mă face mai nostalgică ca niciodată.
Când mă gândesc la trecut, o lacrimă își face cale și se scurge încet pe obraz. Când o admir pe ea stând într-un colț, privind-o în oglindă, îmi spun "Cât de frumoasă eram..
Oh! La fel de tânără și frumoasă. Niciodată nu mi-a lipsit zâmbetul din coltul gurii,iar gropițele jucaușe din obraji, mereu își faceau aparitia."
Acum ce-am ajuns? Ce sunt eu de fapt?
O umbră ce trăiește în trecut.
Nu mi-am mai văzut strălucirea feței de mult timp. O mai revăd din când în când,atunci când ea își zâmbește pe furiș în oglinda de pe colț și-și spune "Dumnezeule! Ce frumoasă sunt!"
Ei bine..tristețea mi-a rămas singurul sentiment ce-l mai port în suflet cu mândrie. O țin să mai duc așa, încă o iarnă, și-o vară..și-o iarnă.
Trupul meu se zbate în vânt sperând la o altă cale. Un alt drum ce m-a adus aici, să mă întoarcă înapoi în trecut. Să mă întorc din nou la mine și la tot ce-am avut mai scump.
Ochi-mi sunt secați și nu-și mai găsesc drumuri spre strălucirea lor de odinioară. Din colț, doar câteodata, se mai scurge o picătură de fericire. Lăsându-ma tot mai tristă, în trecut.
Un foșnet care se auzea din spre geam mă oprește din povestea mea.
Ceaiul mi s-a răcit, rămânand singur acolo, langă geam.
Întorc pagina si-mi spun din nou adio.
O parte din trecut s-a uitat.
