Atunci când...

#18

Atunci când mi-e dor de el... mă gândesc la tot ce mi-a făcut. La cum ma făcut să plâng și să sufăr, iar apoi îmi aduc aminte că noi doi acum suntem doar niște străini cu un trecut comun.
Mereu am vrut să am grija cu cine îmi fac amintiri si să nu mă încred prea repede în oameni pentru că mă vor rani, dar cu el a fost diferit am crezut că nu mă va lăsa niciodată, a promis că mă va ține de mână mereu si mă va îmbrățișa oricând am nevoie, dar a plecat... La fel ca toți ceilalți. Ma lăsat să sufăr, să plâng, să mor pe dinăuntru. Am crezut că mă va salva, că mă va face să zâmbesc cu adevărat, dar nu, m-am mințit singura că va fi acolo, iar atunci când a plecat, am fost distrusă. El a plecat fără vreun regret, dar eu am regretat că m-am putut încrede în el, că ma făcut așa slabă, ma învins. Mereu am crezut că sunt puternică, dar el mi-a aratat că și omul ce se crede cel mai puternic poate cădea în abisul întunericului, doar prin plecarea lui am aflat că sunt slabă, învinsă, o fraieră si că întunericul mă înțelege.

Întunericul a fost acolo și mi-a ascultat povestea, mi-a acceptat lacrimile ce îmi curgeau șiroaie pe obraji înroșiți deja de la prea mult plans. Prea multe lacrimi m-au făcut să mă uit în sus spre cer si să țip, să urlu tot ce aveam în mine, dar am urlat în liniște de teamă să nu sperii întunericul și să nu mă lase si el, chiar dacă știu că el nu m-ar fi lăsat niciodată...

Draga el...
Mulțumesc pentru suferință... cred că acum sunt mai bine sau mai distrusă...
Oricum mersi pentru FALSUL sentiment de liniște, de eliberare, de înțelegere, de atașare.

Acum... chiar dacă ma doare, vreu să ști că nu mai exiști pentru mine, tot ce ține de tine s-a dus... așa cum și lacrimile mele sau dus, așa cum nu mai am nicio speranță, așa sau dus toate lucrurile ce țineau de tine...

Cu drag ,
Fata din întuneric