Abia aștepta să ajungă la casa iubitei sale, pentru a avea grijă de ea, și pentru a o susține. Era tot mai agitat cu fiecare pas pe care-l făcea, iar părul lui ciufulit îi acoperea fața. Fularul îi ținea de cald, dar tot inima lui Skyler era sursa de căldură care îi încălzea inima în întregime. Bineînțeles, și scrisorile de la ea îl făceau să zâmbească. Chiar dacă erau vești rele sau nu, el tot era fericit, căci iubita lui mai dă semne de viață.
Exact, îi era frică. Frică de mortea lui Skyler.
Ea citea cartea sa preferată, în timp ce își cuibărea picioarele în pătura moale și călduroasă. Era liniștită, ca de fiecare dată. Așa părea, dar în sinea ei gândurile negre îi intrau în minte, și o făceau să fie din ce în ce mai sigură că zilele bune nu mai erau multe. În contextul acesta, zilele bune reprezentau zilele în care ea trăia; în care Skyler încă îl mai vedea pe Ethan, și în care mai profita de clipele frumoase cu familia ei, care, nu prea erau numeroase.
Soneria de la ușă s-a auzit. Ea a dat la o parte pătura, și a mers în grabă pentru a-i deschide lui. Era nerăbdătoare să își privească iubitul în ochi. În ochii lui verzi, mari și care îi spuneau povestea.
Ochii ei nu spuneau nici o poveste. Credea că are niște simplii ochi, care nu erau speciali. Ethan dorea să o convingă că are niște ochi superbi, care erau mici, dar care spuneau o poveste despre ea, și nu povestea aceea urâtă cu cancerul.
-Bună, a spus chicotind, Skyler. El era îmbrăcat cu o geacă groasă,iar fularul atârna de gâtul lui. Amuzant era că, obrajii lui erau atât de roșii. Foarte roșii. Nu era cine știe ce, dar oamenii îmbujorați o amuzau.
-Bună, Sky. Vom petrece o amiază minunată, spuse, sărutându-i fruntea.
