Dreptul la viata

Chapter I

Laura a fost din prima zi de liceu prietena mea. A fost de parcă ne-am fi știut de când ne-am născut. Locuiam la căminul liceului, pentru că amândouă eram din alte localități. Nu eram în aceeași clasă, însă eram colege de cameră în cămin.

Ea era dintr-o familie înstărită, avea mult mai multe haine decât mine, venea cu pachete care pe mine mă lăsau mască, mâncăruri sofisticate, vânat, prăjituri de tot felul.

Eu… nu aduceam niciodată nimic la pachet de acasă. Nu că nu aș fi avut ce, dar mamei nu-i trecea prin cap că mi-ar trebui ceva, doar mâncam la cantina liceului…

Cât despre îmbrăcăminte, aveam o pereche de blugi, două bluze și ceva lenjerie intimă. Mai că îmi încăpeau într-o sacoșă cu tot cu uniforma sarafan la care aveam o singură bluză, pe care trebuia să o spăl în fiecare seară. Noroc că era din materialul acela „de plastic” și se usca pâna a doua zi. Laura avea cinci bluze, câte una pentru fiecare zi, și două sarafane. Eu doar unul. Ea nu spăla niciodată nimic la cămin, le ducea acasă și le aducea înapoi spălate. N-o invidiam. Doamne, o iubeam.

Și azi mai ținem legătura, deși drumurile noastre au avut traiectorii total diferite. Ea s-a măritat imediat ce a terminat liceul, cu cel mai avut băiat de la ea, de acolo, nu cred nici acum că ales de ea. Eu, mult mai târziu, după terminarea studiilor și cu cel ales de mine.

Însă ce vreau să vă povestesc este despre fratele prietenei mele. Știam că are un frate, mai mare cu nouă ani decât ea, care terminase o facultate și era deja pe picioarele lui. Adică lucra, avea o casă a lui, dar nu era căsătorit. Nu-l văzusem niciodată în realitate, doar în poze, dar ea vorbea atât de des și cu atâta dragoste despre el, că mi se părea că deja îl cunosc și, cumva, îl consideram „frate”, mai ales că eu nu aveam unul.

Aveam 17 ani, eram în clasa a XI-a când, într-o zi, la poarta liceului a apărut fratele ei. M-a chemat să-mi facă cunoștință cu el. N-am văzut în el decât fratele pe care mi-l imaginasem. Și așa avea să rămână pentru câțiva ani. El însă n-a văzut în mine o soră. A văzut altceva. N-aveam de unde să știu, eram prea naivă ca să-mi dau seama că scopul vizitelor lui, din ce în ce mai dese, eram eu.